Adaptarea predării matematicii la stilurile de învățare ale elevilor

Învățarea este un ansamblu de rezultate exprimate prin cunoștințe, deprinderi, atitudini, modalități de gândire. Stilul de învățare reprezintă tendința, înclinația elevului de a se angaja într-un mod specific în procesul de învățare.
Determinând stilul de învățare al unui elev nu înseamnă că am aflat modul exclusiv prin care acesta învață ci doar stilul predominant, ceea ce nu exclude utilizarea celorlalte stiluri de învățare.

„Analfabeții secolului XXI nu vor fi cei care nu știu să scrie și să citească , ci aceia care nu pot învăța, dezvăța și reînvăța.” – Alvin Tofler

Există mai multe moduri de clasificare a stilurilor de învățare. Modul clasic se bazează pe simțurile senzoriale (VAK) utilizate preponderent în învățare: stilul vizual, stilul auditiv, stilul kinestezic/practic. Elevilor care au stilul vizual de învățare le sunt utile folosirea culorilor, a ilustrațiilor, a diagramelor, sublinierea cuvintelor, alcătuirea de hărți mentale sau ”spidergram”. În cazul stilului auditiv e indicată discutarea ideilor, simțirea ritmului unei fraze, formule, ”cântarea ” lor, citirea cu voce tare.  Stilul practic/kinestezic preferă acțiunea, să atingă, să facă, realizarea de experimente etc.

Alte moduri de clasificare oferă modelul Grasha-Riechmann (stilul participativ/ nonparticipativ, stilul cooperant/competitiv respectiv autonom/dependent )  sau modelul Kolb (convergent, divergent, asimilator, acomodator).
Inteligența este o aptitudine care contribuie la adaptarea individului la situații noi. Teoria inteligențelor multiple a lui Gardner  susține că nu există un singur tip de inteligență prin urmare  elevii dezvoltă inteligențe diferite fiind identificate 8 tipuri (în unele lucrări de specialitate -9).

Inteligența lingvistico-verbală este specifică persoanelor care se exprimă ușor, de obicei învățând ușor limbile străine și fiind buni oratori. Inteligența logico-matematică oferă abilități de analiză cauză-efect, de a calcula, a opera cu modele, rezolvarea de situații-problemă. Inteligența vizual-spațială specifică celor care percep în detaliu lumea vizuală, se orientează ușor în spațiu. Inteligența muzical-ritmică este specifică persoanelor care gândesc în melodii, rime. Inteligența naturalistă în mod particular oferă înțelegerea profundă a plantelor, animalelor. Inteligența interpersonală este specifică persoanelor care înțeleg cum funcționează oamenii, relațiile, stabilesc ușor relații. Inteligența intrapersonală oferă înțelegere de sine, autocunoaștere. Inteligența corporal-kinestezică se evidențiează prin folosirea corpului. Inteligența existențială/spirituală, cea de-a noua încă controversată, este mai mult dezvoltată de filozofi.

Teoria inteligențelor multiple oferă încă o clasificare apărând alte 8/9 stiluri de învățare. De aici și cazurile în care elevii sunt foarte buni la unele discipline, dar au rezultate slabe la altele. Considerând că procesul de învățare începe imediat după cel de predare, chiar concomitent, este utilă adaptarea predării la stilurile de învățare.

Întrebarea care se pune este dacă identificarea stilurilor de învățare ale elevilor și adaptarea stilului de predare sunt strategii eficiente doar pentru anumite discipline școlare?

Adaptarea stilului de predare la stilul de învățare al elevului este cu siguranță o sarcină mult mai ușoară pentru unele discipline decât pentru altele.

Luând în considerare modelul VAK de exemplu, cum putem adapta predarea matematicii în funcție de aceste stiluri de învățare? Pentru stilul vizual se pot folosi cu eficiență diagramele, schițele. În cadrul orei de recapitulare a „Mulțimilor„ elevii pot realiza un ciorchine care să pornească de la noțiunea centrală ”Mulțimi” și să conțină modurile de definire/reprezentare, relațiile dintre mulțimi, operațiile cu mulțimi.

În cazul stilului auditiv se pot desfășura secvențe de lecție în care elevii să citească în lanț noile noțiuni, spre exemplu în predarea formulelor de calcul prescurtat este utilă atât ”vizualizarea” ((a+b)(a-b)=a2-b2)  formulelor, cât și ”auzirea ” lor (produsul sumei cu diferența este egal cu diferența pătratelor celor două numere). Pentru elevii care au stilul kinestezic li se poate da sarcina construirii unui cub în care să încapă un litru de apă.

Dacă mergem la stilurile de învățare derivate din teoria inteligențelor multiple, oare se poate adapta predarea matematicii pentru stilul muzical – ritmic, de exemplu? Evident, pare dificil, poate chiar forțată nota, însă cu toate acestea se pot găsi momente , secvențe didactice în care să facem acest lucru. O metodă ar fi ca elevii să compune mici catrene, sau doar să găsească rime pentru diferite noțiuni, cuvinte specifice limbajului matematic. O astfel de activitate ar fixa cu siguranță acele noțiuni în memoria elevilor și ar ajuta și la înțelegerea acestora.

Cu siguranță, acest lucru nu se poate face oră de oră, cum nu putem în decursul unei ore adapta toată lecția stilului de învățare al fiecărui elev ,ci cel mult secvențe de lecție  (partea de reactualizarea cunoștințelor o adaptăm unui stil, în  predarea noului conținut folosim strategii specifice unui alt stil de învățare, iar fixarea o facem adaptând activitatea unui alt stil de învățare).
Prin urmare înțelegerea și identificarea stilurilor de învățare presupune o perspectivă a predării centrată pe cel care învață.

Bibliografie
1. ”Ghidul învățării”, Editor Link group Educational Services,
2. Knud Illeris (coord.), ”Teorii contemporane ale învățării”, Editura Trei, 2014
3. Vrăsmaș, Ecaterina, ”Dificultățile de învățare în școală”, Editura V&I Integral, București, 2007

 

prof. Elena-Maria Hanza

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/elena.hanza

Articole asemănătoare