Apare din octombrie 2001

EDICT Revista educației

O revistă internațională, care acceptă pentru publicare articole în domeniul educației și formării, în limbile română, engleză și franceză.

Publicare gratuită
Adeverință de autor
ISSN 1582 – 909X
Profesor în clasă
6.755
Articole publicate
2848
Contribuitori

Avantajele parteneriatului grădiniță-familie în învățământul preșcolar

În societatea de astăzi reușita privind devenirea umană a copiilor este strâns legată de colaborarea celor doi factori, piloni principali ai procesului instructiv-educativ, familie-grădiniță. Tendința părinților este de a petrece din ce în ce mai puțin timp cu copiii, de a-i trimite de mici la creșă, grădiniță și mai târziu la școală, unde doresc ca aceștia să reușească să își formeze majoritatea deprinderilor și abilităților care să le asigure în viitor succesul. Preșcolarii frecventează programele de formare specifice și sunt trimiși  la rândul lor în sânul familiei unde, instituțiile amintite presupun că aceștia se vor bucura de toate condițiile de care au nevoie pentru a se putea dezvolta și a învăța armonios. Ciclicitatea aceasta în care familia și grădinița/ școala împart responsabilitățile legate de educarea copiilor este considerată a fi centru de dezvoltare și de obținere a informațiilor de orice tip.

Articol complet →

Random image

Educația prin iubire

Educația generațiilor viitoare, esențială pentru dezvoltarea întregii umanități, ar trebui să se concentreze pe a-i ajuta pe elevi să dobândească abilitățile de care au nevoie pentru a deveni cetățeni de succes și membri responsabili ai societății. Aceasta ar putea include a-i învăța pe elevi cum să gândească critic și să rezolve problemele, cum să comunice și să colaboreze eficient și cum să fie deschiși și să aprecieze diverse perspective.

Articol complet →

Random image

Idealul educațional și evoluția acestuia

Idealul educațional este o formă a idealului social și profesional, acesta depinzând în mare măsură de cerințele societății și mai puțin de aspirațiile individului. Idealul individual depinde de resorturi interioare ale acestuia, pe câtă vreme idealul educațional este mai mult de natură socială și depinde în mai mică măsură de individ, neputând face abstracție de acesta.

Articol complet →

Random image

Blended learning – o alternativă de învățare

Conceptul de blended learning reprezintă o modalitate modernă de învățare ce combină metodele tradiționale de predare în sala de clasă cu studiul independent facilitat de resurse online. Această abordare hibridă creează o experiență de învățare personalizată și flexibilă, adaptată nevoilor individuale ale fiecărui elev.

Articol complet →

Random image

Mediul virtual de învățare. E-learning

Datorită schimbărilor rapide la care este supusă societatea actuală, având în vedere progresul tehnologic, calculatorul devine un instrument important și indispensabil în domeniul educației, prin prisma faptului că oferă posibilitatea de a accesa informații de calitate în timp scurt, din orice loc, atâta timp cât există o conexiune la internet. Introducerea și dezvoltarea continuă a tehnologiilor informației în învățământul tradițional a produs ”o schimbare de mentalitate didactică, o depășire a locurilor comune și o permisivitate la nou, ceea ce nu este la îndemâna oricui” (Cucoș, 2006, p.199), însă a favorizat apariția unor modele noi în educație bazate pe mijloacele moderne de predare – învățare. Astfel, predarea unei lecții interactive se poate realiza prin utilizarea tablei inteligente – smartboard, conectată în permanență la rețeaua Internet.

Articol complet →

Random image

Aplicarea studiului de caz în lecțiile de biologie

Studiul de caz presupune confruntarea elevilor cu o situație din viața reală, având ca scop observarea, înțelegerea, analiza, interpretarea sau chiar soluționarea cazului. Un caz este o situație tipică, fiind semnificativ pentru un anumit aspect (Crețu și Nicu, 2004). Studiul de caz reprezintă o metodă de cercetare ce permite confruntarea directă a elevilor cu o situație reală, facilitând în acest fel cunoașterea inductivă. Acesta poate fi folosit atât cu scopul dobândirii de către elevi a unor noțiuni teoretice, dar mai ales studierea unor situații concrete, particulare, reprezentând în acest fel o modalitate foarte eficientă  de apropiere a procesului instructiv-educativ de  contextul extrașcolar (Ionescu și Bocoș, 2017).

Articol complet →

Random image

Recontextualizarea textului literar ca sursă de cunoaștere și învățare

Carte sau telefon? Răspunsul unanim dat de majoritatea elevilor este „telefon”. Satisfacția imediată a ecranului este mult mai ușor de obținut decât cea oferită de lectura unei cărți. Într-o lume în care tehnologia a acaparat interesul generațiilor tinere, gustul pentru literatură și carte se cuvine a fi cultivat, crescut, stimulat prin mijloace care să trezească motivația sau curiozitatea elevilor. Lectura pentru tineri se oprește adesea în zona de auto-cunoaștere, dezvoltare personală, carieră sau educație financiară, și mai puțin în direcția beletristicii, care suferă etichete precum „depășită” sau „plictisitoare”.

Articol complet →

Random image

Tudor Arghezi – ultima etapă a creației. Influența lui asupra „Generației 60”

În interviul Despre arta literară, publicat în Luceafărul, la 1 decembrie 1958, Tudor Arghezi declara: „Mă lupt de o viață întreagă cu toate cuvintele. Am căutat sa le supun și din materia lor plastică, să modelez, după gând și simțire, un veșmânt nou pentru idee, pentru sentiment. Numai Dumnezeu știe câte gânduri, câte elanuri și prezențe trec și se sting în zarea dintre condei și călimară. Simțirea are o întindere și o adâncime uneori cu neputință de îmbrăcat strâns în zale de cuvinte. Am și uitat șirul anilor de când le tot potrivesc.”

Articol complet →

Random image

Strategii de management educațional pentru performanță în sistemul educațional la nivel macrosocial. Simplu: omul potrivit la locul potrivit

Citesc zeci și sute de comentarii din partea unor specialiști de top creați la apelul de seară care nu au nici calificarea necesară, nici expertiza necesară și nici experiență la catedră. Aceștia aleg cea mai simplă, facilă cale de a-l identifica pe „acarul Păun” în sensul intereselor lor financiare, directe.

Articol complet →

Random image

Metode activ-participative utilizate în studiul fizicii pentru dezvoltarea gândirii critice

Gândirea critică este un produs, un punct la care ajunge gândirea noastră în momentul în care gândim critic din obişnuinţă, ca modalitate firească de interacţiune cu ideile şi informaţiile deţinute. Este un proces activ, care se produce uneori intenţionat, alteori spontan şi care îl face pe cel care învaţă să deţină controlul asupra informaţiei, punând-o sub semnul întrebării, integrând-o sau respingând-o.

Articol complet →

Random image