Apare din octombrie 2001

EDICT Revista educației

O revistă internațională, care acceptă pentru publicare articole în domeniul educației și formării, în limbile română, engleză și franceză.

Publicare gratuită
Adeverință de autor
ISSN 1582 – 909X
Profesor în clasă
7.001
Articole publicate
2906
Contribuitori

Programul Toți copiii citesc

Tot mai des se întâlnește și se vorbește despre literație. Literația este acea abilitatea  de a identifica, înțelege și exprima sentimente, opinii atât verbal cât și în scris. Dezvoltarea literației începe în familie, din primii ani de viață ai copilului. Pentru a progresa în dezvoltarea competențelor de literație la școală, este important ca elevul să fi dobândit din familie o înțelegere de bază a valorii și scopului citit-scrisului, dar să fi avut și modele de adulți care citesc și scriu.

Articol complet →

Random image

Poezia, prietenă de joacă și de învățare pentru cei mici

Pentru copiii de vârstă preșcolară, fiecare zi este o aventură în lumea cuvintelor. În grădiniță, învățăm nu doar cum să vorbim corect, ci și cum să ne exprimăm gândurile și emoțiile. Iar una dintre cele mai frumoase căi prin care reușim acest lucru este… poezia.
De ce iubim poezia în grădiniță?

Articol complet →

Random image

Împreună prindem curaj: educația împotriva violenței în școli

Într-o lume în care violența în școli devine o problemă tot mai vizibilă, proiectul „Împreună prindem curaj” reprezintă o inițiativă educațională esențială, menită să prevină și să combată acest fenomen. Implementat la nivel național, programul urmărește crearea unui mediu sigur și incluziv pentru elevi, profesori și părinți. În județul Bistrița-Năsăud, proiectul a fost derulat în 12 unități de învățământ, având un impact semnificativ asupra comunității educaționale.

Articol complet →

Random image

Proiectele eTwinning – inovație, colaborare și învățare (Studiu)

Educația modernă presupune mai mult decât transmiterea de cunoștințe; presupune dezvoltarea de competențe, atitudini și valori adaptate unei societăți într-o continuă schimbare. În acest context, inițiativele care promovează colaborarea internațională, învățarea digitală și dezvoltarea profesională a cadrelor didactice devin esențiale. Platforma eTwinning, lansată în 2005 ca parte a programului Erasmus+, oferă un cadru accesibil și sigur pentru colaborarea între școlile din Europa și nu numai. Prin proiectele eTwinning, elevii și profesorii se conectează, învață unii de la alții și dezvoltă împreună proiecte educaționale transnaționale.
Scopul acestui studiu este de a evidenția modul în care proiectele eTwinning sprijină inovația didactică, cultivă colaborarea internațională și stimulează învățarea activă. Analiza include și exemple concrete din practica școlară, precum și impactul perceput de participanți asupra procesului educațional.

Articol complet →

Random image

Une expérience Erasmus+ au service de l’inclusion et de l’adaptation du français langue étrangère

Dans le cadre d’un projet Erasmus + axé sur le développement professionnel des enseignants, j’ai eu l’opportunité de participer cette année à une mobilité européenne organisée à l’Agrupamento de Escolas de Barcelos, au Portugal. L’objectif de cette formation a été l’amélioration de la capacité d’adaptation du curriculum de français langue 2 (L2) dans l’enseignement secondaire, afin de mieux répondre aux besoins des élèves à profils diversifiés, en particulier ceux avec des besoins éducatifs spéciaux.

Articol complet →

Random image

Integrating PICRAT in Pedagogy and Psychology Classes: A Reflective Teaching Journey

I teach pedagogy and psychology at a pedagogical high school in Romania (The National Pedagogical College ”Andrei Saguna” from Sibiu), and for years, I’ve been on a mission to make these subjects both informative and deeply practical- especially for students who plan to become teachers. Working with future educators brings a unique kind of responsability: I’m not just teaching them content; I’m helping them develop the skills and mindset they’ll use in real classrooms.

Articol complet →

Random image

Integrarea tehnologiilor digitale în învățământul primar

Transformările digitale din societatea contemporană influențează profund modul în care învățăm și predăm. În învățământul primar, integrarea tehnologiilor digitale nu mai este doar o inovație, ci o necesitate pentru a răspunde nevoilor generațiilor actuale de elevi. Folosirea instrumentelor digitale în procesul instructiv-educativ deschide oportunități valoroase, dar vine și cu responsabilități și provocări pentru cadrele didactice.

Articol complet →

Random image

Provocări ale societății digitalizate în învățământul preșcolar

Digitalizarea societății contemporane transformă în mod fundamental toate sectoarele vieții sociale, inclusiv sistemul educațional. Învățământul preșcolar, ca fundament al dezvoltării cognitive și sociale a copilului, se află în fața unei provocări majore: integrarea tehnologiilor digitale într-un mod care să respecte particularitățile specifice acestei vârste. În timp ce societatea digitalizată oferă oportunități fără precedent pentru îmbunătățirea procesului educativ, aceasta generează și riscuri și provocări care necesită o abordare atentă și responsabilă. Analiza acestor provocări devine esențială pentru a asigura o tranziție echilibrată către educația digitală în învățământul preșcolar.

Articol complet →

Random image

Provocările integrării elevilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă

Integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) în clasele obișnuite reprezintă un obiectiv important al sistemelor educaționale moderne, centrate pe incluziune, echitate și respect pentru diversitate. Cu toate acestea, în practică, procesul este adesea însoțit de numeroase provocări, atât pentru profesori, cât și pentru ceilalți elevi, părinți și specialiștii implicați.

Articol complet →

Random image

Un spațiu al ideilor și al creativității: Forumul regional pentru tinerii profesori de limba franceză din Sofia

În perioada 22–26 august 2022, am avut oportunitatea de a participa la Forumul regional al viitorilor și tinerilor profesori de franceză, desfășurat la Sofia, în Bulgaria. Evenimentul a fost organizat de CREFECO (Centrul Regional Francofon pentru Europa Centrală și de Est) și de Asociația ProFutur, reunind participanți din mai multe țări francofone din Europa de Est și Centrală.

Articol complet →

Random image