Pentru învățământul artistic tezaurul eminescian, paginile consacrate criticii teatrale ocupă un loc aparte. Având o bogată experiență în ale teatrului, acumulată prin activitatea sa în diverse trupe teatrale, posedând o erudiție teatrală deosebită pentru timpul său, Eminescu a reușit să pătrundă cu adervărat esența miracolului scenei. Contribuțiile sale critice contin valori la care putem apela și azi.
Adept al realismului în scenă, pleda pentru evidențierea trăirii adevărate, pentru “scoala adevărului”. Creația actoricească, în viziunea lui Eminescu, nu poate fi altceva decât un “atent și îndelungat proces de șlefuire, căruia îi sunt străine lipsa de imaginație și finețe”.[1, pag.212]
Fiind nu numai critic de teatru, dar și un declamator pasionat, era firesc ca în activitatea sa Eminescu să fie preocupat și de problema expresiei verbale a cuvântului. Limba română, cernută și purificată de opera geniului, a devenit nu numai o avere a culturii naționale, dar și un obiect de studiu. Și anume teatrului îi revenea misiunea hotărâtoare de valorificare a limbii literare. Antrenat în lupta cu defectuozitatea exprimării verbale a unor actori, Eminescu a realizat pagini de adevărată valoare pentru studiul vorbirii artistice.
El dezaproba vorbirea nenaturală, afectată, deseori întâlnită pe scenele teatrului de atunci, susținând ideea unui atent proces de pregătire pentru a mânui aparatul de vorbire ca “pianistul un piano, ca violonistul o vioară” [1, pag.214]
Consemnările dedicate limbii române “celea de dreaptă măsură” cu “sunete medii și foarte curate”, “accentul etic”, “tonul cel mai adânc și cel mai înalt al vocii”, “nuanțării” indică spectrul problemelor ce l-au preocupat pe Eminescu. Peste mai mult de un secol și jumătate ele continuă să-i preocupe pe cei ce profesează prin viu grai.
Titu Maiorescu a prevăzut că “literatura poetică română va începe secolul al douăzecilea sub auspiciile geniului lui Eminescu”. [2, pag.103] Poezia lui a lărgit dimensiunile orizontului nostru intelectual și moral. Cuvântul artistic, ca o realizare sonoră a literaturii ajută personalitățile artistice în devenire să urce pe treptele cunoașterii.
În cadrul studierii compartimentului “Lectura artistică”, versurile eminesciene oferă posibilitatea îmbinării mijloacelor tehnice verbale cu studiul lumii subtile a gândului și fanteziei. Muzicalitatea și plasticitatea limbajului poetic crează un teren fertil pentru studierea expresiei artistice a cuvântului.
O întâlnire neformală cu poezia marelui poet bate la poarta minții și sufletului elevului. În studiul disciplinei “Arta vorbirii”, la etapele primare a cercetării microcosmosului uman, elevilor li se propune lucrul asupra versurilor, pe care profesorul le consideră pe potriva elevilor.
Concomitent cu analiza structurii versului, elevul pătrunde în complexitatea lumii gândurilor și a simțurilor. Condus de pedagog, el descoperă semnificația fiecărui cuvânt, nuanțele subtile ale gândirii. Limbajul versurilor poartă o energie dramatică, e dinamic și ca material de studiu e favorabil și pentru cizelarea mijloacelor tehnice de expresivitate.
Nervul dramatic al poeziei eminesciene oferă o vastă paletă de lucrări de o incontestabilă valoare literară și artistică pentru procesul de studiere a viziunilor, imaginației, subtextului.
De la sarcinile primordiale – sinceritate, descătușare, vorbire clară și logică, împărtășirea gândurilor, sentimentului prin care a trecut, posibil, interpretul se avansează spre un material mai complicat. Repertoriul se alege în funcție de personalitatea artistică a elevului, pentru a valorifica la maxim potențialul artistic.
Opera eminesciană, distinsă prin valori în domeniul analizei psihologice, al angajării personajelor, al redării dramatice, presupune o capacitate deosebită de înțelegere și trăire, de temperament și dicțiune perfectă. În universul eminescian, își vor găsi refugiu și inimile romantice, și sufletele zbuciumate, ce tind spre independență, și spiritele meditative, filozofice.
Versurile lui Eminescu sunt un punct de reper în studierea limbii vorbite în scenă, o piatră de încercare, un examen de afirmare pentru orice profesionist.
Referințe:
1. V.Brădețeanu “Istoria literaturii dramatice românești și a artei spectacolului”. București, ed. Didactică și pedagogică.
2. M. Eminescu. „Poezii”, Chișinău, Cartier, 1999.
3. Gr. Rusu “Arta vorbirii”, Chișinău, ed. ”Lyceum” 1998.