Într-o societate în care informația este doar „la un click distanță”, cred că noi, cadrele didactice, avem obligația de a accesa, a înțelege și a transmite copiilor preșcolari, corect și pe înțelesul lor cunoștințe, priceperi și deprinderi actuale, atașate noilor educații. Societatea, în acest moment al evoluției sale, cere transformări în educația tinerilor. Astfel copiii trebuie să se transforme din receptori pasivi în persoane active, care să poată jongla cu ușurință cu informațiile, reușind să le le aplice în context variate. Trebuie să găsim cea mai bună variantă de a educa resursa umană – competentă, capabilă să lucreze cândva în profesii și ocupații care încă nu s-au inventat. Cum facem asta?
Ne deschidem mintea spre tot ceea ce societăți mai evoluate ca noi au început deja să experimenteze cu succes.
Dintre noile educații, există câteva care se pretează foarte bine spre a fi aplicate încă din grădiniță. Acestea sunt: educația interculturală, pentru diversitate, pentru pace, ecologică, nutrițională, pentru timp liber. Trebuie să fim atenți la aceste educații pentru că schimbarea acestor domenii este constantă și se află într-o permanentă dinamică, mereu apărând unele noi sau dispărând altele.
Atunci când intră în contact două persoane care aparțin culturilor diferite, este nevoie de bună comunicare, la fel pentru păstrarea păcii, sau în oricare din aceste noi educații, deci o competență pe care neapărat trebuie să o dezvoltăm copiilor este cea de comunicare. Interculturalitatea, diversitatea sunt elemente care intră cu viteză în viața noastră iar educația actuală, trebuie să găsească soluții pentru a evita blocajele sociale și culturale ale societății viitoare, în care copilul preșcolar de azi va activa în viața de adult. Cât de bine i-am pregăti pe copii este inerent să mai apară blocaje în comunicarea cu ceilalți, tocmai de aceea nu vom neglija să îi educăm în spiritul acceptării diversității, să-i ajutăm să elimine stereotipurile din gândire, să-i stimulăm spre a-i respecta pe ceilalți și spre a evita orice tip de discriminare.
În acest an școlar mi s-a oferit – din păcate, într-un mod trist – posibilitatea de a transmite și a aplica direct în clasă elemente și direcții concrete pentru educație interculturală și pentru diversitate dar și de educație pentru pace. Încă de la începutul anului școlar am avut în grupă doi copii cu CES iar în luna octombrie am primit în grupă o fetiță venită din Ucraina, pe fondul războiului actual. Spre bucuria mea, majoritatea copiilor din grupă a susținut cu succes integrarea fetiței care nu știa niciun cuvânt în limba română și nici măcar în limba engleză.
Au existat însă și copii care au refuzat apropierea de fetița nou venită sau de copiii cu CES. Mi-a trebuit timp pentru a-i determina pe acești copii să accepte diferențele – lingvistice, alimentare, vestimentare, de comportament etc.
Copiii de 4-5 ani se deschid greu, pentru că ei au propria viziune despre lume, pentru că ei încă nu au capacitatea de a percepe ce le este străin, ei cred că toți copiii sunt la fel iar cei care sunt diferiți – în orice fel – devin dușmani sau îi evită. Necunoscutul le provoacă frică. Astfel, am început să desfășor activități care să îi ajute să exploreze asemănările și diferențele între oameni. Am început prin a amenaja în sala de grupă spații specifice diferitelor etnii și spații specifice jocurilor copiilor cu CES dar puse spre folosință întregului colectiv. Am organizat serbarea de Crăciun învățând și cântece din Ucraina dar și poezii care să îi pună în valoare pe copiii cu CES.
Copiii preșcolari se simt în siguranță într-un mediu pe care îl cunosc, respectând rutine zilnice.
I-am scos din zona de confort și am creat situații în care au fost nevoiți să experimenteze – să stea desculți cum stăteau copiii cu CES, le-am spus că ne jucăm ”Jocul repetării” și zilnic, după explicația mea, doi trei copii, au fost solicitați să repete colegilor cerința pentru fișa de lucru – acest lucru fiind de fapt pentru a- i face să transmită singuri informații și să interacționeze cu colegii cu CES.
Le-am arătat modul de funcționare al Google Translate și le-am solicitat să îl folosească și să îi transmită fetiței din Ucraina, sarcina de lucru. Am realizat PPT-uri cu diverse comunități etnice, medicale, spirituale, religioase. Am organizat concursuri în care copiii trebuiau să găsească obiecte, obiceiuri, feluri de mâncare, muzică, etc provenite din alte culturi sau alte țări. Copiii au știut că ”pizza”este din Italia și ”shaorma” din turcia… și cam atât. Le-am prezentat melodii cunoscute precizându-le proveniența, le-am prezentat mașinuțele lor de jucărie și imagini cu cele reale precizându-le țara de origine, le-am arătat etichete după haine din diferite țări, le-am solicitat părinților care au fost plecați în vacanțe în alte țări să-mi trimită fotografii pe care le-am inclus în PPT, acest lucru este foarte pe placul copiilor pentru că atunci când recunosc ceva –pe ei, familiile lor, locuri în care au fost, devin mai receptivi și mai atenți. Am integrat în PPT-uri și imagini cu desene animate ale diferitelor culturi.
Astfel, am găsit zilnic un moment în care să transmit informații specifice educației interculturale, pentru diversitate sau pentru pace, în timpul rutinei de la „Întâlnirea de dimineață” sau în timpul altor activități, la activitățile de educație fizică sau muzică când era prezentă o melodie aveam grijă să menționez că este din altă țară, sau când foloseam carioci, culori, etc.
Am jucat jocuri pentru dezvoltarea senzorială pentru a-i face să înțeleagă că toți simțim la fel chiar dacă suntem din altă țară sau suntem cumva diferiți, avem gust, miros, ne doare… Astfel le-am dezvoltat cunoștințele legate de culturile lumii, i-am acomodat cu existențele altor etnii sau altor genuri de oameni chiar dacă diferiți dar care simt la fel.
În același context, am integrat ușor și educația pentru pace. Legându-mă firesc de prezența fetiței din Ucraina în clasă, lucrurile au decurs lin reușind să transmit copiilor dorința de a fi buni și răbdători, dorința de a-i respecta pe ceilalți și de a-i accepta așa cum sunt. Atunci când au apărut conflicte am avut grijă să îi ghidez, să îi îndrum în găsirea soluției la conflictul lor, în rezolvarea problemelor în mod pașnic, am amendat mereu, cu blândețe dar cu consecvență, duritatea și violența până când grupa de copii a învățat să își exprime sentimentele în mod pașnic.
Am făcut aceste lucruri și prin exemplul personal pe care l-am oferit și prin jocurile multiple pe care le-am aplicat, având grijă să nu transmit mesaje negative, să nu încurajez competiția ci să îi fac să devină prieteni, care se ajută și se susțin unul pe altul, să devină parteneri și să își dezvolte spiritul de echipă.
Am jucat zilnic, ca o rutină și o tranziție în așteptarea mesei de dimineață sau a celei de prânz, „Jocul liniștii”; acesta este o exersare a autocontrolului de care ai nevoie pentru a face liniște în mod voluntar. Reușita acestui joc este cea de grup și aduce copiilor sentimentul reușitei colective. Autocontrolul și conexiunea cu ceilalți sunt elemente importante, de bază ale educației pentru pace.
Educația ecologică am exersat-o constant în rutinele și tranzițiile zilnice prin colectarea selectivă a gunoiului din clasă, prin încurajarea economiei și a consumului moderat dar și în toate activitățile outdoor pe care le-am desfășurat aproape zilnic și am accentuat-o în perioada ”Școala Altfel” și ”Săptămâna verde”. Cred că această ramură a educației este una dintre cele mai accesate în grupa de copii pe care o conduc.
Am observat cu surprindere cât de ușor se îmbină aceste ramuri noi ale educației, am reușit să integrez fără probleme imaginile dezastrului economic din unele țări, în discuțiile educației pentru pace și în legătură directă cu educația nutrițională și chiar cu cea de timp liber. Am observat cum o singură imagine mi-a permis să extind convorbirea, dialogul sau jocul pe care îl desfășuram asupra tuturor tipurilor de educații prezentate la început.
Nu e lucru ușor să păstrezi o direcție în activitățile de la clasă, dar cu un plan bine pus la punct de la începutul anului școlar și cu rutine bine formate poți obține performanța de a-i conștientiza pe copii de impactul personal pe care fiecare îl are asupra planetei și să formezi comportamente și obiceiuri corecte care pot să fie atât elemente ale educației interculturale, pentru diversitate, pentru pace, ecologică, nutrițională dar și pentru timp liber.
Iată cum legătura între copil și mediul lui de viață are corespondență în educațiile de mai sus. Aceste lucruri le-am făcut prin educația formală, cea din clasă și le-am extins cât am putut în educația nonformală prin excursii, vizite și deplasări dar am influențat și educația informală implicând familiile și comunitatea locală.
Am încercat ca toate aceste activități să fie bazate pe joc în care am stimulat atitudinea pozitivă pentru muncă-atingând educație ecologică, interculturală și pe cea de timp liber dar am stimulat și relațiile colegiale în clasă, atingând educația pentru acceptarea diversității și pentru pace. Am pus accent pe învățarea liberă, distractivă și prin descoperire, pe observarea în natură ținând cont de faptul că la această vârstă preșcolarii au o gândire creativă.
Am ținut cont de faptul că încercând să pregătesc copiii pentru un viitor aflat în schimbare în mare viteză, încerc de fapt să îi pregătesc pentru un mediu pe care eu însămi nu l-am cunoscut încă, dar punând bazele responsabilității pentru mediu, a respectului față de sine și de ceilalți le formez instrumentele necesare și valorile de bază necesare în orice fel ar evolua societatea.