Necesitatea și utilitatea jocului în procesul educațional

Nu există cineva, copil, părinte, pedagog, profesor, adult de orice profesie care să nu fi utilizat măcar odată jocul în dorinţa de a explica ceva sau dea crea o anumită atitudine sau aptitudine cuiva.

Au fost şi sunt scrise o sumedenie de articole în reviste de pedagogie dedicate metodei jocului. În aceste articole, educatori care activează la niveluri diferite de vârstă şi încadrare şcolară au conceput sau utilizează o serie de jocuri specifice pentru transmiterea anumitor cunoştinţe, formarea unor priceperi şi deprinderi sau pentru dezvoltarea şi asimilarea unor atitudini, aptitudini sau crearea unor punţi afective şi de comunicare.

Toată lumea adultă discută despre joc, scrie, comentează despre joc şi, ceea ce este mai important, se joacă efectiv, în diverse momente ale existenţei, în diferite forme şi, totuşi, spre deosebire de copii care se joacă tot timpul, luându-se foarte în serios, adulţii tratează jocul cel mult cu o deferenţă îngăduitoare. Pentru ei jocul nu este decât o activitate inutilă dar plăcută, pe care o faci când te plictiseşti, dar despre care nu merită să vorbeşti cu seriozitate.

Jocul nu este apanajul copiilor. Jocul este o funcţie firească a fiinţei umane, în ansamblul personalităţii sale din trecut, prezent şi viitor.

Comportamentul infantil al celor care tratează jocul ca pe o activitate neserioasă dovedeşte că o oamenii în general vor să separe diferitele etape ale evoluţiei lor, oferindu-le valori existenţiale distincte, într-o nouă ierarhizare subiectivă şi lipsită de coerenţă.

Existenţa unei fiinţe umane este un proces continuu, compact şi unitar şi nicidecum un proces cuantic, în care fiinţa umană, odată ce a parcurs o etapă existenţială, face un salt la trecerea într-o altă etapă existenţială.

Jocul este un fenomen complex, iar necesitatea de a folosi jocul, metodele de joc în procesele educaţionale şi instructive este indiscutabilă. Nu avem dreptul de a neglija sau ocoli un instrument esenţial care se poate dovedi extrem de util în optimizarea instrucţiei, educaţiei şi, într-un cadru mai larg, a întregii vieţi sociale, a raporturilor de muncă sau interpersonale.

Jocul este o manifestare complexă, cu un caracter pluridisciplinar, sursă de motivaţii puternice şi izvor de satisfacţii. Jocul constituie un aspect al complicatei procesualităţi ce contribuie la formarea şi dezvoltarea personalităţii umane şi a societăţii umane în ansamblu. Este evident faptul că societatea umană şi fiinţa umană nu se pot desprinde de joc pentru că, aşa cum spunea Schiller, “Omul nu este întreg decât atunci când se joacă”.

Jocul poate avea o contribuţie majoră în conceperea, derularea şi finalităţile proceselor instructive şi educative, astfel încât adultul viitorului să nu sufere de pe urma traumelor pe care le poate căpăta copilul de azi. Jocul poate influenţa chiar atitudinea adulţilor, a căror personalitate este deja formată sau relaţiile dintre ei. Plecând de la conceptul de joc chiar abordarea relaţiilor dintre state, dintre naţiuni, problemele fundamentale ale societăţii umane cum sunt pacea sau războiul pot fi influenţate decisiv dacă mecanismele jocului sunt înţelese şi utilizate într-o formă optimă, adecvată fiecărei probleme în parte. De aceea, activitatea jocului devine o certitudine pragmatică, de loc de neglijat, indispensabilă procesului de creaţie a  unui om al viitorului, pozitiv determinat şi al unei societăţi în care conflictul, tensiunile, contradicţiile nu sunt altceva decât o joacă lipsită de finalităţi dramatice sau tragice.

Accesări: 221

Articole asemănătoare