Marele matematician Grigore Moisil spunea că „profesorul este cel care într-o anumită disciplină, știe în fiecare zi mai mult decât ieri, învățându-l pe altul ce știe el azi, îl pregătește pentru ce va afla mâine și care poate să fundeze ceea ce știe într-o anumită disciplină, pe ceea ce știe din celelalte discipline pe care aceasta se reazemă.” Matematicianul Solomon Marcus subliniază acest fapt precizând că „discursul matematic are totdeauna caracter deschis, generator de întrebări. A învăța să te nedumerești este lucrul cel mai important. Restul vine aproape ca un corolar.”
Atitudinea elevului relativ la învățarea matematicii trebuie să fie activă.
El trebuie învățat să gândească singur, să abordeze si să caute soluții personale la anumite probleme sau demonstrații de teoreme pe care apoi să le confrunte cu altele. Acesta este și începutul activității sale de cercetare, care are loc la orice nivel, chiar si în gimnaziu. Oferirea unor „rețete” sau soluții „de-a gata” nu dezvoltă imaginația, căutarea, judecata elevilor.
De exemplu, în cazul construcțiilor ajutătoare în problemele de geometrie, dacă nu „se vede” modul de demonstrație, printr-un lanț de întrebări, adecvat alese, elevul poate găsi singur, la un anumit pas, rezolvarea și, pentru a o reține, va avea nevoie de o motivație mult mai profundă decât cea clasică „pentru că așa se face”.
Gândirea matematică presupune capacitatea de a raționa în etape riguros alcătuite, fiecare etapă este legată de cele anterioare, dar și capacitatea de concentrare a atenției pe durată mare. În acest sens, exercițiile de calcul suficient de lungi, atât de desconsiderate de mulți, le dovedesc elevilor cât sunt de pregătiți în canalizarea atenției și concentrarea asupra lucrului curent.
Rolul profesorului de matematică este și acela de a-i învăța pe elevi că trebuie să gândească singuri, să abordeze și să caute soluții personale la anumite probleme sau demonstrații de teoreme pe care apoi să le confrunte cu altele. Acesta este si începutul activității de cercetare a elevului, care are loc la orice nivel, chiar si în gimnaziu. Oferirea unor „rețete” sau soluții „de-a gata” nu dezvoltă imaginația, căutarea și judecata elevilor.
În cadrul concursurilor și competițiilor școlare, am găsit de multe ori abordări originale care nu urmează șablonul clasic, rezolvări inedite, care arată că elevii sunt capabili de activități creatoare începând chiar din cele mai mici clase. Concursurile și competițiile matematice cer atenție si concentrare maximă. Iar elevii află cât de importantă este citirea cu atenție a enunțului unei probleme. Elevii sunt conștienți de faptul că greșelile de calcul conduc la penalizări, chiar dacă raționamentul este corect. De altfel, rolul esențial al temelor de acasă este acela de a le dezvolta capacitatea de concentrare. prin exercițiul propriu și de a-i responsabiliza, consolidându-și, totodată, și noțiunile asimilate la clasă.
Problemele de tipul „unde este greșeala?” contribuie atât la formarea spiritului de observație și rigoare, cât și la testarea cunoștințelor asimilate.
Profesorul de matematică are menirea de a menține activă atitudinea elevului față de învățarea matematicii.
Ținând cont de influența tehnicii computaționale în viața curentă, profesorul de matematică trebuie să pună accentul pe dezvoltarea gândirii algoritmice a elevilor. Formarea capacității de abstractizare este un alt deziderat în activitatea desfășurată la orele de matematică. Procesul începe încă din gimnaziu prin exerciții de recunoaștere a unor noțiuni, formule, proprietăți, teoreme, indiferent de notație. Pentru aceasta, este important să exprimăm și în cuvinte orice enunț formulat simbolic, mai ales la analiză matematică și algebră. Chiar dacă redactarea simbolică este de cele mai multe ori mai concisă, riguroasă și comodă, pentru a fi reținută și aplicată în alte demonstrații ea trebuie înțeleasă în profunzime.
Enunțul matematic transpus numai în cuvinte face apel la un limbaj mult mai familiar elevilor si evidențiază în mod direct semnificația avută în vedere, făcând apel atât la logică cât și la intuiția fiecăruia.
Doar pregătirea științifică superioară a unui cadru didactic nu reprezintă garantul unui profesor bun.
Esențială este si capacitatea de a comunica elevilor cunoștințele, de a le prezenta într-o formă accesibilă, comodă, motivată și motivantă pentru elevi, care să conducă la obținerea unor rezultate cât mai bune.
Pentru aceasta, profesorul trebuie să fie familiarizat cu psihologia copilului, să-si perfecționeze metodica de predare-învățare-evaluare, deținând noțiuni de pedagogie, să aibă tact pedagogic și să fie deschis la nou. Profesorul de matematică nu are menirea doar de a-i învăța pe elevi matematica. Prin strategia didactică abordată, metodele de lucru si limbajul științific folosit, profesorul de matematică dezvoltă inteligența, dar mai cu seama, inteligența emoțională a elevilor, spiritul creator, talentul elevilor. Îi învață să gândească logic, analitic, sintetic dar și critic. Să caute adevărul și noutatea, să lucreze singuri, dar si in echipă. Să colaboreze în căutarea soluției sau a soluțiilor nedeterminate, și astfel elevii fac cunoștință cu diviziunea muncii în echipă.
Un prim pas în dezvoltarea creativității și inteligenței elevilor constă în încurajarea acestora în a întreba, chiar dacă uneori răspunsurile sunt elementare, fără a-i admonesta că sunt obraznici sau a-i face să se simtă stânjeniți.
De asemenea, profesorii de matematică trebuie să le evidențieze elevilor rolul disciplinei în dezvoltarea societății, oferind motivații puternice învățării. Profesorul de matematică are și un alt rol, acela de le dezvolta elevilor și spiritul de obiectivitate, de corectitudine, de etică, fiind un exemplu pentru ei în acest sens.
În viața de zi cu zi, matematica este omniprezentă. Începând de la ora la care ne trezim, și până seara târziu, toate activitățile cotidiene, serviciu activități profesionale sau timp liber și odihnă, presupun și operații matematice: calcule pentru plata facturilor, gestionarea eficientă a timpului liber sau găsirea unor soluții pentru problemele cu care ne confruntăm, analiza cauzelor acestor probleme, anticiparea soluțiilor salvatoare, etc. Și iată cum inteligența și inteligența emoțională, dezvoltată în copilărie și prin matematică, ne ajută să trecem mai ușor de obstacole, să fim organizați, productivi, independenți social și profesional și, să obținem o calitate superioară a vieții… care, de fapt, nu este altceva decât o altă limită.