Se știe că programele de liceu dedică mult timp studiului poeziei. Pornind de la poeții Văcărești până la postmodernism poezia marchează, cum e și firesc, trepte majore de evoluție. Un demers didactic uniform pe tot parcursul anului de studiu îi face pe elevi să-și piardă interesul pentru poezie și să dobândească doar niște schematisme de analiză literară.
Ca urmare, am propus un experiment: la două clase omogene din punct de vedere al interesului pentru studiul literaturii s-au aplicat, pe parcursul unui an de studiu, două metode diferite de predare a poeziei.
La una dintre clase, s-a folosit o metodă tradițională care cuprindea următoarele etape: lectura textului, identificarea temei, a compoziției, precizarea ideii poetice, selectarea figurilor de stil și a simbolurilor existente, comentarea versurilor.
La cea de-a doua clasă, s-a propus un model de analiză bazat pe realizările metaforei și ale figurilor subordonate acesteia în text. Demersul didactic începea cu versificația poeziei, apoi se discutau coerența și unitatea textului, eventualele opoziții la nivel lexical-semantic și la nivel gramatical. Se demonstra că unitatea textului rezultă din structura figurilor (metaforă, simbol, comparație, epitet).
Ca metode, la ambele clase s-au folosit conversația euristică, brainstormingul, analiza de text, dezbaterea, iar elevii au avut de îndeplinit diferite sarcini pe echipe, folosindu-se fișe de lucru. În plus, la cea de-a doua clasă s-au utilizat platformele Padlet, Google Docs și Classroom pentru activități de colaborare, cum ar fi comentarii colective sau interpretări creative ale poeziilor. De asemenea Kahoot!, Quizizz au transformat analiza poeziei într-o activitate ludică și competitivă.
La sfârșitul modului de învățare, s-au aplicat chestionare și fișe de autoevaluare. Scopul acestui chestionar nu a fost de a demonstra eficacitatea unei metode sau a alteia, ci că, aplicând metode diferite de studiu a unei poezii se poate stimula gustul pentru acest gen. Ideal ar fi ca metodele să fie diversificate pentru a nu cădea în rutină, pentru a nu plictisi elevul și, mai ales, pentru a găsi modalitatea cea mai potrivită studiului poeziei.
Nu trebuie uitat însă că foarte puțini dintre tinerii liceeni vor ajunge cititori profesioniști de poezie și că lectura adolescentină este, prin excelență, o lectură de identificare. Din literatură va extrage elevul modele înainte ca experiența de viață să-i ofere un câmp suficient de problematizare.
Ca urmare, în niciunul dintre demersurile propuse nu s-a lăsat la voia întâmplării potențialul cel mai periculos al literaturii: mimetismul sentimental, identificarea inocentă, înțelegerea resorturilor care nu sunt nici pe departe cu totul estetice. Literatura este, în primul rând, o poveste, o poveste cu personaje, în sens psihologic și deci și cea mai lirică poezie devine , prin mecanismul identificării, o poveste cu personaje. Chiar și cea mai mallarmeană construcție, estetismul extrem al decadentismului, purismul lui I. Barbu sau chiar Floarea albastră conțin nuclee atitudinale, modele de comportament care trebuie explicate, discutate. Nimic nu e întâmplător, nimic nu trebuie crezut pe cuvânt. Delimitarea celorlalte valori pe care literatura le conține, dincolo de valoarea estetică, poate fi un mijloc de dezamorsare a eventualelor fanatisme de mai târziu.
În concluzie, demersul didactic cel mai potrivit este acela care îl face pe elev să dobândească un instrumentar minimal de analiză și care îl lasă apoi să se apropie singur de textul poetic, să și-l interiorizeze sau nu, în funcție de disponibilitățile lui sufletești. Căci aceasta este, până la urmă, finalitatea școlii.
Bibliografie
1.*** Ghid de evaluare limba și literature română, București, Aramis, 2001
2. Jinga, I.,Negreț, Învățarea eficientă, București, Editis, 1994