Mobilitate în cadrul proiectului Erasmus+ Open to the Future!

În perioada 14-19 noiembrie 2022, s-a desfăşurat a treia mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ ”Open to the future!”, activităţi de învăţare la Agrupamento de Escolas – Rio Tinto, Portugalia, evenimente care au adus bucurie şi satisfacţie elevilor participanţi și profesorilor însoțitori de la Școala Gimnazială ”Petre Ghelmez” din București.

Astfel, deschiderea reuniunii a debutat cu intervenţia dnei director Paula Costa, care a salutat eforturile de reflecţie strategică a Programului Erasmus+ şi a subliniat importanţa proceselor de viziune şi substanţă care se desfăşoară la nivelul proiectelor Erasmus, inclusiv privind conceptul cuprinzător al formării elevilor în cadrul mobilităţilor. Prezent, de asemenea, dl Carlos Filipe Pinto, coordonatorul proiectului Erasmus a subliniat importanţa programului Erasmus în Europa şi nu numai, precum şi importanţa adaptării la noile tendinţe în ceea ce priveşte evoluţia tehnologiei informaţionale.

În intervenția sa, coordonatorul proictului dl.Carlos Filipe Pinto, a salutat faptul că tema mobilității de la Agrupamento de Escolas Rio Tinto este dedicată conceptului tehnologic STEAM, amintind obiectivele prioritare ale Comisiei Europene legate de creșterea rolului și influenței programului Erasmus+ precum și dezvoltarea și aprofundarea parteneriatelor strategice cu țările din Uniunea Europeană. La rândul său, dna director Paula Costa a făcut o trecere în revistă a celor mai importante acțiuni ale proiectelor Erasmus+ derulate la Agrupamento de Escolas Rio Tinto.

Programul primei zile a mobilității a continuat cu un tur al școlii și la un program informal, joc de cunoaștere, unde elevii din echipele reprezentative din Italia, Bulgaria, România,  Grecia şi Portugalia au avut oportunitatea să împărtășească, să coopereze și să discute despre diversitatea  activităților și proiectelor din Programul Erasmus+.

Prima zi a mobilității Erasmus s-a încheiat cu o vizită la Planetariu, unde elevii din echipa Erasmus au participat la o serie de ateliere creativ educative (istoria telescopului, sistemul solar, constelații), observațiile astronomice, filme documentare, seminar despre fazele lunii și spectacole de planetariu speciale prezentate cu această ocazie, precum și vizitarea Complexului Astronomic.

Activitățile au continuat în zilele următoare cu noi serii de sesiuni de lucru cu componente ”Ecosistem 3D”, un cadru propice pentru inovare, în special în cadrul conceptului larg de inovare din ce în ce mai recunoscut, care depășește inovarea pur tehnologică, trecând de la STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) la STEAM (știință, tehnologie, inginerie, arte și matematică) și incluzând aspecte legate de inovarea socială și societală. Această abordare s-a reflectat în activitățile desfășurate în care capacitatea elevilor de a interacționa, de a crea, de a împărtăși a dezvoltat o serie de valori și un ”limbaj” comun pentru toți. Având ca scop fondarea culturii STEAM în proiectul Erasmus, s-au luat în considerare obiectivele generale de învățare și viziunea programului privind crearea parteneriatelor cu școlile europene.
Coding with Mbot a fost motorul-cheie al competitivității și flexibilității în activitățile realizate. MBlock – este un instrument software de programare STEM care a fost conceput pentru copii. Cu mBlock, elevii nu numai că au creat jocuri și animații folosind blocuri de comandă sau limbajul Python, dar au și programat roboți cu ajutorul tehnologiilor de ultimă oră precum AI si IoT. Mai mult, în cadrul workshop-ului, elevii participanți au împărtășit proiecte și au învățat de la cei care au aceleași pasiuni. Kiturile MBot constituie componenta hardware care conferă aplicabilitate programelor dezvoltate în platformă.

Schimbul de experienţă şi exemplele de bune practici le-au prilejuit şi profesorilor din echipa Erasmus în cadrul proiectelor STEAM: Europe Code Week, Coder Dojo şi Meet and Code.

Elevii au avut parte de o experienţă inedită participând la un program de activităţi la Fabrica da Ciencia Viva (Live science factory). Fabrica Live Science din Aveiro este un spațiu în care fiecare dintre participanți se poate distra și în același timp poate învăța multe lucruri despre știință. Fabrica Live Science din Aveiro include 12 zone interactive diferite în care participantul poate descoperi mai multe lucruri despre robotică, chimie, biochimie și alte științe.

Elevii din echipa Erasmus au paricipat si la un atelier, unde au creat roboței din lego. Activitatea a constat în diverse proiecte folosind elemente din știință, matematică, fizică, mecanică, literatură, robotică și programare. Atelierul a fost conceput pentru a oferi experiențe de învățare valoroase, prin activități practice.

Programul a continuat cu o plimbare în Aveiro, fiind descris ca unul dintre cele mai colorate orașe din Portugalia. Numit adesea ”Veneția Portugaliei”, Aveiro este cunoscut pentru canalele sale pitorești, clădirile Art Nouveau și moliceiros, niște bărci folosite în trecut pentru a transporta algele marine ce erau folosite ca îngrășământ pentru terenurile agricole din oraș. Moliceiros sunt decorate cu tablouri colorate care sunt o satiră la adresa situațiilor cotidiene.

Centrul orașului este concentrat în jurul canalelor sale, iar una dintre activitățile pe care le poți face în Aveiro, este să te plimbi de-a lungul lor. În timpul turului cu barca, care durează aproximativ 45 de minute, am avut o perspectivă inedită a vechii fabrici de ceramică și a caselor colorate aflate pe malurile canalelor. Clădirile fermecătoare, gama largă de azulejos și combinațiile de culori, formează un tablou plăcut privirii. Prin azulejos, Portugalia spune poveste locurilor, religiei și tradițiilor sale, un loc care te duce cu gândul într-o altă epocă.
Ultima zi a fost dedicată unei noi serii de sesiuni de lucru cu tema ”Coming Surrodings. Ecosystem. Elevii au realizat mesaje codate pentru International Space Sation (ISS).

Elevii au primit informații despre cum să asambleze și să programeze roboți simpli pentru diverse activități curente, au învățat despre domeniul electronicii și de ce această activitate este importantă în funcționarea roboților. De asemenea, au primit informații despre programarea, construirea și utilizarea roboților la scară largă și pentru activități industriale, precum și ce este proiectarea 3D și cum să imprime produse la imprimantele 3D.

A urmat ceremonia de înmânare a certificatelor Erasmus și fotografia de grup.

Ultima activitate din program a fost o excursie în Porto Unesco, incluzând o croazieră pe râul Douro.

A fost o experientă cu adevărat utilă, ideile vehiculate în cadrul activităţilor merită diseminate într-un spectru cât mai larg, iar lecţiile împărtăşite nu doar elevilor, ci şi colegilor noștri.

Când vorbim despre învăţare/ dezvoltare este important să găsim echilibrul între tendinţe, bune practici şi principii, pe de o parte, şi diferenţele individuale, pe de altă parte. Motivaţiile, preferinţele şi caracteristicile noastre de personalitate influenţează modul în care învăţăm.

Ceea ce ajută, de asemenea, în proiectele Erasmus+ este feedbackul rapid şi constant  referitor la progresul  şi la rezultatele muncii lor, întrucât simt nevoia de a le fi recunoscute meritele şi de a primi ghidaj.

Mulţumim pentru colaborare şi susţinere ANPCDEFP şi Comisiei Europene.
(Coordonator proiect Erasmus+, Tana Oprea)

 

prof. Tana Oprea

Școala Gimnazială Petre Ghelmez (Bucureşti) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/tana.oprea

Articole asemănătoare