Metodologii didactice moderne

Educația a încetat de mult să fie o problemă periferică a vieţii contemporane şi a devenit o funcţie vitală a societății – un subsistem integrat în sistemul larg al societății. Odată cu aceasta, educația, cea mai mare „invenţie” a omului, după aprecierea lui Husley, a dobândit un caracter deosebit de complex, atât prin implicațiile ei în sfera vieții economice, social-politice, culturale etc., cât și prin natura sa și prin dependența  ei de multitudinea factorilor sociali.

Acest proces începe, îndată ce omul-copil e capabil să perceapă obiectele şi fenomenele din jur şi se continuă în cursul intregii vieţi. Rezultatul final al asimilării valorilor sociale este formarea unui model de personalitate determinat   de  cerinţele  societăţii.
Un rol foarte important în formarea personalităţii omului, alături de familie, îl are şcoala care prin cadrele sale specializate trebuie să-i ofere elevului nu numai cunoştinţe tehnico-ştiinţifice, ci şi o educaţie sistematică pentru formarea lui ca om şi pentru a se integra cât mai bine in societate.

Procesul de învăţământ este format din mai multe componente aflate în interdependenţă. Astfel, obiectivele pedagogice, conţinutul învăţământului, metodologia didactică, evaluarea didactică şi proiectarea pedagogică (a procesului de învățământ), deşi secvenţe de sine stătătoare în cadrul procesului de educare şi formare, se află într-o legatură permanentă a cărei finalitate se regăseşte în fiecare unitate elementară de educat. Comparativ cu celelalte subsisteme care formează şi definesc didactica generală, metodologia didactică este     subsistemul  care se   bazează   pe   interacţiunea  directă  dintre  cele   două    elemente fundamentale ale actului educational: educatorul şi educabilul[3].

Ca acţiune extrem de complexă, metodologia înglobează o structură tehnică laborioasă compusă din metode procedee şi mijloace didactice prin care se urmăreşte eficientizarea actului pedagogic. Metodele didactice reprezintă acţiunile subordonate realizării scopurilor activităţii de instruire prin avansarea unor căi de învătare eficiente din perspectiva elevului.

Metoda didactică (“odos” = cale, drum; “metha” = către, spre)    este un mod de a acţiona practic, planificat şi sistematic, calea de urmat în scopul atingerii unui obiectiv, o cale eficientă de organizare şi dirijare a învăţării.

O metodă nu are valoare absolută prin ea însăși. Această valoare este condiționată de o serie de factori: orientarea ideologicăa, personalitatea celui care o aplică, nivelul dezvoltării ştiinţei şi tehnicii, gradul de dezvoltare al elevilor, scopul urmărit,condiţiile in care este utilizată etc. Aşa se explică faptul ca aceeaşi metodă dă rezultate diferite aplicată în condiţii sau de către persoane diferite şi invers, metode diferite pot duce la aceleaşi rezultate.

In procesul de invăţământ rareori se recurge la o singură metodă, de cele mai multe ori se utilizează un sistem de metode care sunt cele mai eficiente pentru realizarea obiectivului propus. „Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de cunoaştere propusă de profesor într-o cale de învăţare realizată efectiv de prescolar, elev, student, in cadrul instruirii formale şi nonformale, cu deschideri spre educaţia permanentă”.

Prin funcţia lor cognitivă, instrumentală şi formativă metodele trebuie să indice şi să exprime volumul, calitatea ,succesiunea operaţiilor care vor duce la scop, sau care vor favoriza obţinerea rezultatului dorit. Aceasta înseamnă că alegerea lor nu se va face la intâmplare, ci după criterii precise: scopul urmărit, conţinutul activităţii,particularităţile de vârstă şi nivelul pregătirii elevilor etc. Mai mult, metodele trebuie să conţină indicaţii şi cu privire la condiţiile în care să se desfaşoare operaţiile respective, inţelegând aici prin condiţii tot ceea ce influenţeată favorabil sau nefavorabil mersul acţiunii.

În sens restrâns, metoda este o tehnică de care profesorul şi elevii se folosesc pentru efectuarea acţiunii de predare-invatare; ea asigură realizarea în practică a unei activităţi proiectate mintal, conform unei strategii didactice.

Strategia didactică este definită ca fiind „ansamblul complex şi circular de metode, tehnici, mijloace de învăţământ şi forme de organizare a activităţii, complementare, pe baza cărora profesorul elaborează un plan de lucru cu elevii, în vederea realizării cu eficienţă a învăţării’’. Este modalitatea eficientă prin care profesorul îi ajută pe elevi să-şi dezvolte capacităţile intelectuale, priceperile, deprinderile, aptitudinile, sentimentele, emoţiile, ajungând astfel la cunoaştere. Pentru atingerea acestui scop, profesorul trebuie să prevadă implicarea elevilor şi să apeleze la strategiile didactice interactive care favorizează schimburile interrelaţionale.

Strategiile didactice interactive presupun munca în echipă, prin colaborare şi cooperare, în vederea atingerii obiectivelor propuse, se bazează pe sprijinul reciproc, stimulează participările individuale, solicită efort de adaptare la normele de grup, toleranţă faţă de opiniile colegilor, dezvoltă capacitatea de autoevaluare, susţinând învăţarea activă prin care elevul transformă informaţia într-una nouă, personală, proprie “.

Interactivitatea dezvoltă inteligenţele multiple, capacităţi specifice inteligenţei lingvistice (ce implică sensibilitatea de a vorbi şi de a scrie; include abilitatea de a folosi efectiv limba pentru a se exprima retoric, poetic şi pentru a-şi aminti informaţiile), inteligenţei logice-matematice (ce constă în capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza operaţii matematice şi de a investiga ştiinţific sarcinile, de a face deducţii), inteligenţa spaţială (care se referă la capacitatea, potenţialul de a recunoaşte şi a folosi patternurile spatiului; capacitatea de a crea reprezentări nu doar vizuale), inteligenţa interpersonală capacitatea de a înţelege intenţiile, motivaţiile, dorinţele celorlalţi, creând oportunităţi în munca colectivă), inteligenţa intrapersonală (capacitatea de autoînţelegere, autoapreciere corectă a propriilor sentimente, motivaţii, temeri), inteligenţa naturalistă (care face omul capabil să recunoască, să clasifice şi să se inspire din mediul inconjurator), inteligenţa morală (preocupată de reguli, comportament, atitudini). Munca in grup permite împărţirea sarcinilor şi responsabilităţilor în pârti mult mai uşor de realizat; timpul de soluţionare a problemelor este de cele mai multe ori mai scurt în cazul lucrului în grup decat atunci când se incearcă găsirea rezolvărilor pe cont propriu temă sau o sarcină. Lucrul in echipă oferă elevilor posibilitatea de a-şi împărtăşi părerile, experienţa, ideile, strategiile personale de lucru, informaţiile; se reduce la minim fenomenul blocajului emoţional al creativitătii; grupul dă un sentiment de încredere, de siguranţă, antrenare reciprocă a membrilor ce duce la dispariţia fricii de eşec şi curajul de a-şi asuma riscul; interacţiunea colectivă are ca efect şi “educarea stăpânirii de sine şi a unui comportament tolerant faţă de opiniile celorlalti, înfrângerea subiectivismului si acceptarea gândirii colective” .

Învăţământul modern preconizează o metodologie axată pe acţiune, operatorie, deci pe promovarea metodelor interactive care să solicite mecanismele gandirii, ale inteligenţei, ale imaginaţiei şi creativităţii. “Activ” este elevul care “depune efort de reflecţie personală, interioară şi abstractă, care întreprinde o acţiune mintală de căutare, de cercetare şi redescoperire a adevărurilor, de elaborare a noilor cunoştinţe.

Metodele activ-participative determină profesorul să creeze situaţii în care elevii să utilizeze o gamă largă de procese şi operaţii mintale; să aibă în vedere o abordare multiplă a ceea ce este de predat încât să ofere elevului posibilitatea să capete experienţa punerii in mişcare a unor multiple şi variate operaţii mintale adecvate situaţiilor date.Este vorba despre operaţii de tipul celor de: observare, identificare, comparaţie, opunere, clasificare, categorizare, organizare şi generalizare, evaluare, interpretare, judecată critică, anticipare, conturare de imagini, formare a propriei opinii, exagerare de informaţii, transfer de informaţie în alt context ( în alte sarcini de lucru) , de comunicare etc.
Metoda activă este acţiunea pedagogică prin  care se permite copilului satisfacerea trebuinţelor sale de activitate , de cercetare, de creativitate, de comparare şi de înţelegere a cunoştinţelor prin el însuşi sau în colaborare  cu alţi copii, în loc să primească de-a gata de la profesor sau din manualul şcolar.

Metodele interactive se deosebesc de metodele tradiţionale prin următoarele aspecte:
• Elevul depune efort personal;
• Elevul participă la explicaţiile profesorului;
• Elevul beneficiază de autonomie, fiind motivat şi încurajat să aibă iniţiativă şi să fie creativ;
• Valorifică activitatea senzoroi- motorie;
• Învăţarea se face prin înţelegere fenomenelor, nu doar prin simpla cunoaştere;
• Elevii formulează noile cunoştinţe prin modificarea şi raţionarea conceptelor lor curente şi prin adăugarea de noi concepte la ceea ce cunosc deja;
• Elevii preaiau controlul asupra propriei învăţări.

Prin aplicarea metodelor interactive se urmăreşte ca:
• activitatea didactică să se transfere de la profesor la elev, acesta din urmă creând şi dezvoltând cunoştiinţe;
• activităţile de tip formativ să aibă o pondere mai mare decât cele de tip informativ;
• învăţarea să reprezinte un mijloc de dezvoltare;
• relaţiile între elevii din acelaşi grup şi relaţiile între elevi şi profesor se stabliesc pe comunicare , stimă şi încredere.

Gruparea şi sarcinile în care membrii grupului depind unul de celălalt pentru    realizarea activităţii propuse arată că:
• elevii se implică mai mult în învăţare decât în abordările frontale sau individuale;
• elevii îşi manifestă dorinţa de a împărţăşi celorlalţi ceea ce experimentează, iar aceasta conduce la noi conexiuni în sprilinul înţelegerii;
• elevii acced la înţelegerea profundă atunci când au oportunităţi de a explica şi chiar preda celorlalţi colegi ceea ce au învăţat.

Caracteristicile metodelor interactive sunt:
• activitatea subiecţilor─ elevii sunt implicaţi cu toată personalitatea lor în activităţile pe care le desfăşoară;
• motivaţia elevilor─ aceştia vor dori să realizeze activitatea propusă şi vor dobândi cunoştinţe cu plăcere;
• participarea la grup─ activităţile se realizează prin cooperare, membrii grupului însuşindu-şi norme de conduită în cadrul grupului;
• rolul profesorului este de indrumător;
• controlul devine o autoevaluare a performanţelor individuale colective.

Bibliografie
Jinga.I., Negreţ, I.,  Invăţarea eficientă, Ed. Aldin, 1999
Cristea S., Dicţionar de termeni  pedagogici ,Ed. Didactică si Pedagogică,Bucureşti, 1998,
Cerghit,I. , Prelegeri pedagogice, Ed. Polirom ,2001,
Oprea Crenguţa-L., Strategii didactice interactive, Ed. Didactică si Pedagogică, R.A., Bucureşti ,Editia  a IV-a ,2009.
Cucoş, C., Pedagogie, Ed.Polirom,  Iaşi, 2006, ediţia a II-a revizuită şi adaugită,p.286.
Pruteanu,Laura-M., Metode interactive folosite in studiul chimiei, Ed. Rovimed Publishers,Bacău,2010.
Breban,S., Gongea,E., Ruiu,G., Fulga,M., Metode interactive de grup, Ed.Arves,Craiova ,2002,

 

prof. Liliana Dragomirescu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/liliana.dragomirescu

Articole asemănătoare