Deşi sunt cadru didactic, voi porni în studiul de față de la una din problemele actuale ale societății nostre, în special a celei românești: lipsa educației financiare, din perspectiva părintelui, deoarece consider eu că orice copil trebuie să ştie și să cunoască valoarea banului, să facă diferența între nevoi şi dorințe, uneori devenite simple mofturi, să știe că pentru a avea ei o anumită jucărie părinții muncesc, să știe că banul reprezintă răsplata muncii părinților de zi cu zi.
Așadar, încă de mici, copiii ar trebui să fie învățați de către părinții lor să știe să aprecieze valoarea banilor. La început, chiar și unui copil de doi ani i se poate explica faptul că sticla de lapte din vitrină poate deveni a lui numai dacă dă un banuț doamnei de la casă. Ulterior, pe parcurs ce copilul crește, se pot crea jocuri în care părintele să fie cumpărătorul iar copilul vânzătorul sau invers. Se pot desena bancnote de diverse valori, fie românești fie europene sau monezi din carton. II se poate cere copilului să pună banii în trei coșulețe (coșul pentru mâncare, coșul pentru jocuri și coșul pentru păstrare, în ultimul punându-se banii cu cea mai mică valoare).
Nu de multe ori, părinții le acordă bani celor mici ca recompensă a realizării unei acțiuni sau mai grav, ca promisiune pentru o acțiune/ activitate de multe ori disciplinară de tipul: ,,dacă stai cuminte iți dau x sumă de lei’’. Într-un fel, dacă banul câștigat este o urmare recompensatorie și meritorie este un lucru pozitiv, deoarece câștigul este o recompensă bine meritată, prin efort propriu. Dar, dacă de fiecare dată părintele își recompensează financiar copilul pentru diverse acțiuni, acesta nu va mai face nimic din propria plăcere și conștiință, ci numai pentru a primi recompensa bănească. Și nu de multe ori, dacă părintele încetează recompensarea financiară, nu rareori cel mic se revoltă și reacționează cu interdisciplinaritate susținând că meritul este al său și că trebuia să primească și în continuare bănuți.
Prin urmare, consider că este bine ca celui mic să i se ofere bani numai dacă face un mini-serviciu, în special celor din afara familiei. Dar cum putem, atunci, imprima copiilor valoarea banilor, în calitate de părinți?
În primul rând, odată cu intrarea în viața socială, începerea grădiniței celui mic i se oferă pe lângă pacheţelul cu mâncare și o sumă de bani, zilnic sau săptămânal pentru o gustare de cumpărat.
Există copii, ceva mai mărișori, în clasele primare, care în loc să ia o gustare din acei bani, i-au economisit pentru a-și cumpăra ceva mai costisitor: un joc, o jucărie sau o piesă vestimentară. Da, a-ți înăța copilul să economisescă și să pună bani la pușculiță din așa numiții „pocket-money’’/ bani de buzunar, este o primă modalitate de a le oferi ocazia de a învăţa să valorifice corect, să gestioneze banii şi să aibă o oarecare independenţă financiară. Nu de multe ori, aud că unii copii şi-au cumpărat din banii obținuți în urma sărbătorilor de iarnă (colindat de Crăciun, Anul Nou sau Sfântul Ion) un joc video scump sau au participat cu banii lor la achiziţionarea unui laptop sau smartphone. Dacă copiii nu sunt ajutați de părinți să-i direcționeze corect spre achiziționarea a unui obiect mai costisitor și mai greu de cumpărat din bănuții de buzunar și îi vor cheltui pe mai multe obiecte cu valori reduse, acei copii vor fi tentați ca adulți să risipească banii în loc să-i utilizeze corect pentru achiziționarea unor lucruri valoroase, pentru investirea lor în mod corect. Copiii care-și strâng bani pentru a-și cumpăra în clasele primare jocuri video pentru care nu le solicită bani părinților, mai târziu, ca adolescenți, își vor strânge alocația pentru a-și achiziționa o piesă vestimentară de bună calitate, fie pentru a plăti un curs. Ca adulți, aceștia vor ști să pună bani pentru zile negre, vor ști să-și gestioneze corect salariul astfel încât dintr-o sumă fixă sa reușească să plăteasă toate datoriile către stat si să consume pentru alimente și cele necesare dar și să pună un mic procent de o parte. Acei adulți nu vor risipi banii. Dacă în tinerețe își achiziționează o haină de piele, la maturitate preferă să-și cumpere o casă, și, deși s-ar crede că este imposibil în România să trăiești și în același timp să îți cumperi o locuință cu salariile mici din țara nostră, nu, nu este imposibil, dar trebuie să te rezumi la ce este nevoie și nu la ce ai vrea. Accentul adultului educat să gestioneze corect banii, se poziționeează pe parcurs pe obiecte/ imobile care de regulă se cumpără în rate.
O regulă esențială a gestionării unui salariu ar fi ca acesta să fie împărțit în conturi, 3 fiind suficiente: 50% din veniturile lunare în contul pentru mâncare şi plăţi lunare, 35% în contul pentru relaxare (ieşiri în oraș la un suc, la un teatru, cinema etc) și pentru achiziționarea de obiecte care nu se cumpără lunar iar 15% în contul pentru evenimente imprevizibile și pentru zile negre. O regulă de aur este ca banii să nu se mute dintr-un cont în altul și să se mențină de la lună la lună în conturile inițiale.
Apoi, educația financiară începută în familie terbuie să fie continuată în clasele primare prin orele de opționale și gimnaziale la orele de orientare și consiliere și la educație tehnoogică, iar la liceu la orele de educație antreprenorială și economie.
În anul școlar 2013 – 2014, Banca Națională a României a demarat, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale, un proiect de implementare la nivelul învățământului primar a disciplinei opționale “Educație financiară” (CDȘ), grupul țintă fiind elevii claselor a III a și/sau a IV a. Proiectul demarat avea la bază programa școlară pentru disciplină opțională – învățământul primar “Educație financiară”, programa fiind aprobată de Ministerul Educației Naționale prin Ordinul nr. 4887/26.08.2013 al ministrului educației (programe.ise.ro/ Curriculum National – Programe şcolare aprobate recent). Durata acestui program a fost de 1-2 ani (la cls. a III a și/sau a IV a), o oră pe săptămână.
Acest proiect a constituit bazele educației financiare în școală, încă de când copilul este în primii ani de viață dar când începe să cunoască și să înțeleagă foarte bine termenii și importanța banilor. Dacă acasă, părinții se bazează pe experiența și viața de zi cu zi, putând să-și învețe copiii cum să cumpere și să economisească, la școală aceștia învață și partea teoretică, istoricul banilor și concepte specifice finanțelor și economiei. Aici li se explică că trocul reprezintă prima manifestare comercială/ economică a primelor comunități. Li se explică conceptul de „leu” şi cum a luat el fiinţă.
Un tânăr cu o educație a gestiunii financiare va știi să își gestioneze nu numai propriul salariu dar va fi capabil și să își realizeze propria afacere, deoarece va fi un bun manager și contabil al banilor investiți dar și al posibilului profit. Acest tânăr antreprenor va știi că pentru a obține profit timp de câțiva ani, în general 5 va trebui să reinvestească aproape 90% din suma câștigată, timp în care trebuie să aibă un plan de afacere cu planul de management și marketing inclus pe cei 5 ani. Acesta va fi conștient de faptul că în primii ani nu va face profit considerabil ci va reuși doar să își acopere investițiile și plățile către stat și către personal.