Weber consideră managementul clasei: „setul de activități prin intermediul cărora cadrul didactic promovează comportamentul adecvat al elevului și elimina comportamentul inadecvat, dezvoltă relații interpersonale bune și un climat socio-emoțional pozitiv în clasă, menține și stabilește o organizare eficientă și productivă a clasei”.
După cum afirmă Platon, educația este „artă de a formă deprinderi”, acest privilegiu revenindu-i, în primul rând, profesorului. Pentru a ne atinge scopurile, noi, cadrele didactice, trebuie să construim o relație pozitivă cu elevii, să existe o bună comunicare cu aceștia, să le ascultăm nevoile pentru a fi și noi ascultați, să le înțelegem sentimentele, să le oferim libertate dar să înțeleagă totodată și care sunt limitele admise prin respectarea anumitor reguli, să fim mereu un exemplu demn de urmat.
Meseria de profesor este un rol asumat de care depinde viitorul copilului deoarece acesta modelează caractere prin formarea personalității nu doar transmiterea de cunoștințe, lăsându-și amprenta asupra evoluției ființei umane. Așa cum atunci când ne naștem nu ne alegem părinții, frații, familia din care vom face parte, tot așa nu ne putem alege nici profesorii sau colegii de clasa. Cadrul didactic are un statut special, el răspunde de întreagă clasa de elevi, este un exemplu de conduită morală și civică pentru întreg colectivul pe care-l organizează, conduce și controlează. Principala sarcina a profesorului este de a ajută și îndrumă elevii în procesul instructiv-educativ. Cadrul didactic reprezintă un al doilea părinte al copilului, în permanentă deschis provocărilor, înzestrat cu pregătire profesională, compasiune și afecțiune față de copii.
Profesorul Constantin Cucoș spunea: „Dăruirea și iubirea sunt calități care dau greutate actului educativ”. Cadrele didactice trebuie să lucreze în permanență la calitatea relației dintre cei doi participant ai actului educațional: profesor și elev. Metodele moderne, centrate pe elev, prin folosirea metodelor active-participative permit acestuia să fie deschis, să-și exprime punctul de vedere, iar profesorul să țină cont de nemulțumirea fiecăruia și să îmbunătățească actul educative cu scopul creșterii randamentului școlar.
Sala de clasa trebuie să ofere elevilor un climat favorabil desfășurării activităților, profesorul își exercită calitățile psihopedagogice, ia decizii, supraveghează, dirijează și îmbunătățește relațiile interpersonale dintre membrii grupului, influențează și consiliază întreagă activitate a clasei cu scopul creșterii succesului școlar. Cadrul didactic este liderul clasei, consilier, expert al actului învățării, cel care asigura un climat favorabil desfășurării procesului de predare-învățare-evaluare. Profesorul trebuie să câștige încrederea elevilor și să aibă încredere în capacitățile acestora, să utilizeze întăririle pozitive, să stimuleze creativitatea și dezvoltarea gândirii elevilor.
Pierce, Gould și Camiré (2017) și Spencer (2007) susțin că profesorii sunt cei care sunt puși în situația de a înțelege unele comportamente problematice în diferite contexte și să ofere elevului sprijinul psihologic adaptat fiecărei situații în parte, care să-l ajute pe copil să depășească o eventuală situație provocatoare sau chiar un atac de identitate în care se află.
Legătură elev-profesor reprezintă modul în care profesorul se adresează elevului; această relație este una interdependență, se polarizează, ajută elevii să-și însușească noi cunoștințe, să empatizeze cu cei din jur, să înțeleagă și să se facă înțeleși, să-și dezvolte personalitatea, să-și modeleze caracterul și comportamentul și să-și atingă aspirațiile. Relațiile pozitive profesor-elev duc la câștigă încrederea elevilor, oferă acestora sfaturi, iar elevii ajung să vadă în cadrul didactic un bun sfătuitor, un consilier și prieten. Consolidarea relației profesor-elev depinde în mare măsură de dăruirea și implicarea cadrului didactic, de tactul sau pedagogic și dragostea față de elevi. Atunci când elevul este înconjurat de iubire și simte afecțiunea profesorului, se va deschide în față acestuia, dăruind la rândul sau iubire și încearcă să-și dea tot interesul pentru a nu dezamăgi.
Relația dintre profesor și elev are o importantă deosebită deoarece cadrul didactic este mai mult decât un îndrumător și coordonator, el este cel în preajma căruia elevii petrec o mare parte a timpului, atunci când nu sunt în sânul familiei. Aceștia petrec timp împreună atât în mediul școlar cât și extrașcolar prin activitățile extrașcolare pe care le organizează și le desfășoară împreună cu elevii. Activitățile extrașcolare au fost mereu în topul preferințele elevilor. Acestea adun un set de beneficii elevilor și nu numai: sporesc acumularea de cunoștințe, dezvoltă abilități sociale, leagă prietenii, crește empatia, respectul, ajută la consolidarea relației profesor-elev și oferă o gama vastă de activități, din diferite domenii.
Profesorii care au relații bune cu elevii sunt mai deschiși, se simt apreciați, își desfășoară activitatea didactică cu mai multă pasiune iar elevii devin mai încrezători în forțele proprii și găsesc cu o mai mare ușurință curajul de a participa la discuții deschise privind modul de desfășurare a lecției, de a-și exprimă propriile dorințe și opinii.
Acolo unde există o relație pozitivă profesor-elev, se poate observa un nivel ridicat al rezultatelor academice, stimă de sine ridicată, frecvența zilnică la ore în rândul elevilor, încredere în forțele proprii, implicare; elevii își recunosc și își acceptă mai ușor înfrângerile.
În desfășurarea actului pedagogic, profesorul este un exemplu pentru elevi, înzestrat cu anumite trăsături precum: seriozitate, fermitate, exigență, eficientă, empatie, obiectivitate, bunăvoința, sinceritate, toleranță, încredere, cooperare, tact pedagogic, spirit creativ, delicatețe sufletească. Un profesor bun este cel ce stârnește interesul elevilor pentru cunoaștere, ține mereu cont de părerile elevilor, crește motivația intrinsecă a acestora, încurajează creativitatea, stabilește reguli ce se respectă (să asculte, să se implice, să fie toleranți, onești, curajoși, altruiști, să folosească un limbaj adecvat), folosește un ton afectiv, inspiră copilul, îi ajută să-și recunoască greșelile, să colaboreze cu ceilalți și să participe cu entuziasm la lecție.
În școală trebuie să existe un respect reciproc între cadrul didactic și elev, respect pe care copiii îl învață, și-l însușesc și-l manifestă față de cei din jur. Atitudinea afectivă și pozitivă a educabilului influențează dezvoltarea socio-afectivă a elevilor, în special abordarea pozitivă la comportamentele negative ale elevilor și răbdarea de care profesorul da dovadă în situații critice.
Comunicarea este o metodă de transmitere a informațiilor, cu ajutorul ei obținem progresul intelectual și social. Comunicarea este un reper extrem de important în relația profesor-elev. Cadrul didactic trebuie să își aleagă în permanentă cuvintele, în funcție de tipologia elevului, după cum prevăd metodele modern, centrate pe elev. Prin comunicare se stabilesc relații interpersonale, elevii socializează, leagă prietenii și își exprimă sentimentele. Lipsa de comunicare duce la eșec, la lipsa rezultatelor, la izolare, marginalizare. Metodele moderne aplicate la clasă permit implicarea activă a întregului grup de elevi, creând armonie, atmosfera relaxantă, dezvoltare cognitivă și afectivă.
Zelazo, Blair și Willoughby (2016) au afirmat că, în multe școli, cadrele didactice utilizează în managementul clasei, ca practică de instruire, comunicarea și interacțiunea ca modalitate de creștere a implicării elevilor, a rezultatelor academice, gândirea pozitivă și reglarea emoțiilor. Provenind din medii diferite și având experiențe de viață și reguli impuse cu strictețe, elevii nu sunt toți la fel de deschiși din punct de vedere emoțional, dar profesorul este cel care prin muncă, încurajare și răbdarez, obține deschidere și empatie din partea elevilor.
Profesorul nu mai este acea persoană autoritară, exigență, care se impune prin control agresiv, strictețe și ostilitate în față elevilor, ignorând personalitatea copilului, acum cadrul didactic ascultă elevul, îndrumă, coordonează, oferă încredere reciprocă, învață prin cooperare, colaborare, respectă și ascultă, construind în permanență o relație pozitivă cu acesta, fără a abuza de autoritate și oferindu-i un exemplu demn de urmat.
Bibliografie
De Cordova, F., Berlanda, S., Pedrazza, M., & Fraizzoli, M. (2019). Violence at School and the Well-Being of Teachers. The Importance of Positive Relationships. Frontiers in Psychology, 10, 1807. doi.org/10.3389/fpsyg.2019.01807
Kim, M., & Schallert, D. L. (2011). Building caring relationships between a teacher and students in a teacher preparation program word-by-word, moment-by-moment. Teaching and Teacher Education, 27(7), 1059–1067. doi.org/10.1016/j.tate.2011.05.002
Lizzio, A., Dempster, N., & Neumann, R. (2011). Pathways to formal and informal student leadership: The influence of peer and teacher–student relationships and level of school identification on students’ motivations. International Journal of Leadership in Education, 14(1), 85–102. doi.org/10.1080/13603124.2010.482674
Morris, D. (2019). Relationships Between Pupils and Teachers. In D. Morris, Student Voice and Teacher Professional Development (pp. 73–92). Springer International Publishing. doi.org/10.1007/978-3-030-23467-6_4
Osher, D., Cantor, P., Berg, J., Steyer, L., & Rose, T. (2020). Drivers of human development: How relationships and context shape learning and development 1. Applied Developmental Science, 24(1), 6–36. doi.org/10.1080/10888691.2017.1398650
Witmer, M. M. (2005a). The Fourth R in Education—Relationships. The Clearing House: A Journal of Educational Strategies, Issues and Ideas, 78(5), 224–228. doi.org/10.3200/TCHS.78.5.224-228
Witmer, M. M. (2005b). The Fourth R in Education—Relationships. The Clearing House: A Journal of Educational Strategies, Issues and Ideas, 78(5), 224–228. doi.org/10.3200/TCHS.78.5.224-228