Creșterea complexității civilizației moderne și contemporane, nevoia implicării active și responsabile a tuturor membrilor speciei umane la „lumea modernă” au determinat preocupări din ce în ce mai vaste. Pe bună dreptate se zice că ideea ce definește societatea contemporană este schimbarea. Trecerea la noul mileniu a adus cu sine și multe probleme sociale, economice și politice, care în momentul de față își caută soluțiile. Implicațiile acestor categorii de probleme antrenează noi exigențe și provocări și pentru sistemele educaționale, luând în considerare legăturile organice dintre educație și societate.
Schimbările ultimului deceniu din educație au căutat să răspundă solicitărilor societății moderne adoptând noi documente curriculare și propunând metodologii inovative de predare – învățare – evaluare.
În prezent, educaţia este influențată puternic de starea dictată de pandemia COVID-19 produsă de coronavirus. Efectele sale devastatoare asupra lumii contemporane au plasat educația în fața unei provocări inedite și dificile. Întregul sistem educațional a căutat să se transfere în mediul virtual, încercând să asigure o continuitate a învățării la toate ciclurile de învățământ.
Brusc ne-am trezit în fața unor ecrane digitale mai generoase sau nu, încercând să adaptăm strategiile didactice și să creăm alte căi de învățare. Conducerea clasică (planificare, decizie, organizare, coordonare, control, reglare) a fost preluată de serviciile aplicației Google Classroom, a platformei G Suite for Education, a altor platforme de E-learning ce utilizează media electronică și tehnologii informaționale de comunicare (ICT) în educație, precum și de rețelele de socializare Facebook, WhatsApp sau de simple mesaje telefonice. Conținuturile învățării au luat o formă comprimată, expusă empiric sau prin intermediul unor aplicații digitale, încercând să mențină interesul pentru învățare și să urmărească dezvoltarea competențelor la elevi.
Clasa virtuală a reconfigurat rolul de coordonare a activității didactice. Reorganizarea planurilor și activităților a fost dictată de acea modelare a realității unde clasa virtuală nu mai este o clasă în care să poți păși și în care să poți sta în bănci în fața profesorului, ci una care poartă un cod unic, iar elevul așteaptă să fie pus în fața provocărilor intelectuale prin intermediul materialelor multimedia. Acest tip de educație necesită condițiile unei riguroase planificări de predare-învățare-evaluare într-o ordine logică, gradată, încorporând strategii de instruire și evaluare a performanțelor. Realizarea acestora prin noile tehnologii ale informației și comunicării, tehnologii care au fost puse incomplet și tardiv la dispoziție de decidenții sistemului educațional tuturor actanților învățării, pregătirea sporadică inițială și continuă a competențelor digitale ale profesorilor, au situat învățarea într-un mimetism.
Ezitările legislative, lipsa unei perspective pe termen lung a învățării online, metodologii care reglementează procesul educativ aplicate retroactiv, au șubrezit managementul profesorului la clasă. Dascălul s-a văzut singur în fața mouse-ului, tastaturii și ecranului, explorând cum poate converti informația didactică reală într-o formă numeric binară, pentru ca aceasta să ajungă digital la elev, ca mai apoi să producă învățarea mult dorită la acei copii care au avut acces la instrumente pentru școala online. Unii profesori au reușit intuitiv să navigheze pe diverse platforme care permiteau crearea resurselor educaționale, au analizat practicile împărtășite de alți colegi mai experimentați și cu o motivare personală au creat RED-uri în predare sau le-au utilizat pe cele existente. Alții, în cea mai mare parte a lor, au considerat ecranul ca fiind catedra de la care pleacă informația ce trebuie asimilată de educabil.
Și unii și alții au produs contexte pentru realizarea acțiunilor pedagogice. Reușita organizării conținuturilor instruirii în vederea atingerii scopurilor de predare și învățare a fost în strânsă legătură cu managementul pedagogic. Acolo unde valorificarea resurselor pedagogice ale sistemului educației, prin ale sale funcții manageriale de planificare-organizare, de orientare metodologică și reglare-autoreglare au fost optime, interesul pentru cunoaștere a crescut și s-a menținut. Nu de același succes s-au bucurat celelalte intervenții, existând situații de prezență a elevilor la conexiunea online, dar în fapt preocupările colaterale (jocuri și discuții de grup pe rețelele de socializare) au dus la o învățare superficială.
În gestionarea intervenției educaționale un rol decisiv îl are profesorul, cel care pune accent pe idei, pe o abordare sistemică a conținuturilor, pe schimbare și pe strategii inovative, reușind astfel să creeze un spațiu atractiv și eficient, iar învățarea să fie realizată cu plăcere și cu bucuria cunoașterii.
Potrivit lui John Hattie profesorii trebuie „să vadă învățarea prin ochii elevilor lor”, iar „impactul cel mai puternic asupra învățării elevilor are loc atunci când profesorii ajung să învețe din și despre propria predare și când elevii devin propriii lor profesori.” (Hattie, 2014, p.40)
În contextul actual în care ne aflăm, exact aceste realități au devenit vizibile, subliniind necesitatea unei pregătiri digitale cu accent pe design instrucțional – Instructional Design. În fața acestei generații digitale care utilizează aplicațiile informatice ca și cum ar respira sau ar bea apă, ar trebui să fie o ofertă educațională menită să determine elevul (learner-ul) să acționeze optim cu situația de învățare ca să își dezvolte comportamentele vizate.
În societățile avansate din punct de vedere tehnologic educaţia noilor generaţii nu se mai poate realiza doar într-un mod empiric, în cadrul unei comunități tradiționale. Digitalizarea informațiilor și a serviciilor, transformarea interacțiunilor, comunicațiilor, relațiilor în procese digitale solicită și dezvoltarea unui sistem de educație digitală de înaltă performanță.
Noul Plan de acțiune pentru educația digitală (2021-2027) al Comisiei Europene, lansat în perioada iunie-septembrie 2020, are două priorități strategice:
(i) încurajarea dezvoltării unui ecosistem de educație digitală de înaltă performanță;
(ii) dezvoltarea aptitudinilor și competențelor digitale relevante pentru transformarea digitală
și vizează să încurajeze alfabetizarea digitală în rândul profesorilor și a personalului din învățământ, recomandând îmbunătățirea ofertei de competențe digitale în cadrul educației și formării la nivel UE. Totodată schimbul de conținut pedagogic digital pe platforme europene de educație digitală pot fi premise în elaborarea de politici și practici, datorită colaborării intersectoriale.
Lansarea în consultare publică a Strategiei de Digitalizare a Educației din România 2021-2027 – SMART.Edu până pe 15 februarie 2021 este răspunsul la chemarea stringentă de a îmbunătăți educația digitală. „Planul de acțiune pentru educația digitală consideră criza ca fiind un punct de cotitură în ceea ce privește modul de utilizare a tehnologiei în educație și formare. Este un moment foarte bun pentru a da o nouă formă educației și a o moderniza pentru era digitală.”, declara vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală, Margrethe Vestager, în cadrul comunicatului de presă de la lansarea Planului de acțiune pentru educația digitală (2021-2027).
A reîncepe educația în spațiul școlar ab initio, ca și cum experiența ultimilor luni nu a produs transformări, ar însemna să renunți la experiența unei deplasări cu „Supreme”, trenul „glonț”, capabil să atingă 360km/h, și să mergi cu trenurile CFR, care sunt mai lente cu 20km/h ca acum treizeci de ani, atingând maxim 43 de km/h.
De noi toți, manageri, decidenți, actanți și beneficiari direcți și indirecți ai educației, depinde dacă vom atinge Țintele strategice ale Strategiei de Digitalizare a Educației din România 2021-2027 de alfabetizare digitală a 90% din populația României, dotând toate unitățile de învățământ cu infrastructură și resurse tehnologice adaptate schimbărilor permanente și formând 82% din populația cuprinsă între 20 și 34 de ani pentru meserii emergente.
Vi se par de neatins aceste Ținte strategice? Sincer, manifest și eu un scepticism în ceea ce privește punerea în aplicare a acestora în atingerea tuturor obiectivelor, dar expunerea vizionară a domnul profesor Constantin Cucoș (2013) că: „Vom asista, în vremurile ce vin, cu siguranță, la o „cotitură antropologică”(…). Schimbarea va fi mare, de anvergură, dar trebuie întâmpinată – chiar provocată – printr-o pregătire pe măsură!” îmi confirmă faptul că angajamentul profesional al fiecăruia în propria formare continuă este cheia spre succes. „Toate schimbările sunt grele la început, încurcate la mijloc și atât de superbe la final.” spunea Robin Sharma în cartea sa: „Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul”.
Bibliografie
Cucoș, C., (2013), „Manualul digital-perspectivă pedagogică”, accesat la 20.01.2021
www.constantincucos.ro/2013/05/manualul-digital-perspectiva-pedagogica
John, J., (2014), Învățarea vizibilă: ghid pentru profesori, București: Ed. Trei
*** (2020), Plan de acțiune pentru educația digitală (2021-2027) al Comisiei Europene, accesat la data de 28.01.2021: ec.europa.eu/education/education-in-the-eu/digital-education-action-plan_ro
*** (2020), Strategia de Digitalizare a Educației din România 2021-2027 – SMART, București, aflată în dezbatere publică, accesat la data de 29.01.2021: www.edu.ro/strategia-de-digitalizare-educa%C8%9Biei-din-rom%C3%A2nia-2021-2027-smart-edu-lansat%C4%83-%C3%AEn-consultare-public%C4%83,
*** (30 septembrie, 2020), Vestager, M., în Comunicatul de presă de la lansarea Planului de acțiune pentru educația digitală (2021-2027), accesat la data de 28.01.2021: ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/IP_20_1743?fbclid=IwAR2A7Desogz5H5yulgWcE7wPr4jB6WRfswhv4gjCHj4RFmy7rXavCXkyWD0