Pagină din jurnalul unui „profesor online”

Iubesc tehnologia. Cu mulți ani în urmă am descoperit frumusețea lecțiilor organizate în power point, o modalitate ideală pentru instruire și evaluare, mai ales când în sălile de clasă nu exista internet. Din momentul  în care pe catedră au apărut calculatorul, videoproiectorul și mai ales internetul în fiecare sală de clasă, lumea mea, a profesorului a început să semene cu zâmbetul Cenușăresei care s-a văzut frumos îmbrăcată în sala de bal: manuale digitale, youtube, facebook, platforme de evaluare.

Elevul era acolo, în perimetrul meu, partener la acest dans. Puteam să-i văd zâmbetul sau lacrima de la colțul ochiului, să-i prind mânuța să i-o conduc  printre rânduri, să modelez aceeași bucată de plastilină, să mâncăm împreună materialul didactic, adică floricelele de porumb cu care de fapt trebuia să împodobim copăcelul primăverii. În urmă a rămas și invitația la dans de ziua copilului sau serbarea abecedarului!

A trebuit să ne încadrăm alături de întreg mapamondul în a lua măsuri de continuare a instruirii într-o criză de sănătate, într-o criză economică, într-un război cu un dușman greu de localizat, într-o situație în care elevul, primul angajat în procesul didactic, să nu fie abandonat.

Dar eu, profesorul, la fel de speriat și neinstruit, la fel ca un elev aflat la granița dintre a promova sau a rămâne repetent, unde mă aflam?
Peste noapte am devenit profesor online.  Cu normă întreagă. Peste mine, s-au revărsat asemeni unui fluviu ieșit din matcă, nume de lucruri la care nici nu m-aș fi gândit: zoom, meet, google classroom, padlet, liveworkshets, asq. Zile și nopți de studiu individual, webinar adservio, webinar google, training ”profesorul online”, grupul clasei, grupul profesorilor.

Deja rezultatele aveau să apară: replanificarea activităților cu legături hyperlink pentru învățare, fișe interactive pentru teme și pentru evaluare. Un adevărat creator de resurse educaționale deschise, nu că ar mai fi fost nevoie și de ale mele, întrucât mulți alții înaintea mea chiar au fost preocupați să umple biblioteca virtuală, astfel încât fiecare să găsească la un simplu clic ceea ce dorește. Și cum niciodată nu e de ajuns, le-am aruncat în virtual și pe modestele mele creații. Totul a făcut să fiu mult mai flexibilă în raport cu conținuturile, cu evaluarea.

Actul de învățare este la pachet cu evaluarea deoarece noi, profesorii, trebuie să știm, ce nu am învățat, ce nu știm, unde legăm firele rupte, ori în acestă perioadă doar am încercat să plutim la suprafața apei, nici nu se poate vorbi de o adevărată evaluare cognitivă. Deocamdată suntem într-un context special, cu măsuri speciale.

  • Dincolo de maratonul în care s-au angajat profesorii, elevii și părinții, învățarea online are avantaje și dezavantaje.
  • Putem transmite foarte repede informația, fără a ne întâlni fizic. Informația rămâne și poate fi accesată oricând și de oriunde.
  • Alegem grupul țintă, iar acesta poate accesa informația. Grupurile de utilizatori pot comunica online prin intermediul videoconferințelor.
  • Putem transmite materiale virtuale care contribuie la procesul de învățare. Dirijăm învățarea.
  • Informația transmisă poate fi oricând ștearsă, editată, reeditată.
  • Feed-back-ul se primește în timp real.
  • Internetul este foarte util în învățare. Este folosit și de cei mici, și de cei mari. Pentru cei mici tehnologia este atractivă, pentru cei mari a devenit o necesitate.

Limite există, nu puține:

  • Comunicarea directă, comunicarea nonverbală dispare. Putem deveni mici roboți astfel încât atunci când ne întâlni să avem impresia că nu avem ce a ne spune.
  • Tehnologia care avansează și nu putem ține pasul nici financiar și nici informațional.
  • Peste noapte, părinții au devenit profesori. O altă categorie care din neputință sau neștiință pot pierde lupta cu motivația învățării.
  • Și nu în cele din urmă, dar cel mai important, situația limită cînd nu ai acces la tehnologie, internet, informație.

Personal, întreg universul meu a trecut cu viteză de la suavul vals al Cenușăresei la Hora Staccato. Când sus, emoționată de câte lucruri noi pot învăța într-un timp foarte scurt, când jos, epuizată, dezamăgită că visurile mele de profesor online se duc pe apa sâmbetei datorită faptului că părinții elevilor mei nu au auzit în viață despre ”platforma de învățare”, ”aplicații google”, că cei care ar fi trebuit să fie beneficiarii nopților mele nedormite și dioptriilor mărite dispuneau doar un telefon aflat în buzunarul unui părinte și acela cu internet limitat, un telefon pe care dacă vrei să instalezi WhatsApp, trebuie să dezinstalezi messenger. Chiar și un tutorial de instalare al unei aplicații este peste puterea de înțelegere a unor elevi sau părinți. Mai ales a elevilor din învățământul primar.

Lucrez la o clasă de elevi proveniți din familii defavorizate. Învățarea online am împărțit-o: pentru elevii care au acces la internet, postez pe grupul clasei linkuri către filmulețe instructive , fișe interactive de învățare și evaluare create de mine sau de colegi, postate pe platforma liveworkshets, wordwal, didactic.ro, asq,  diverse grupuri de pe facebook. Pentru toți elevii, am adunat o colecție de fișe numită ”Totul va fi bine!”, caietul I și caietul II, pe care le-am tipărit și dus personal la fiecare elev acasă. Elevii rezolvă fișele după indicațiile primite pe grupul clasei facebook sau messenger, fac fotografii și le postează.

Este bun exercițiul pe care am fost nevoiți să-l rezolvăm. În speranța că totul va fi bine, că într-un fel sau altul copiii din medii defavorizate (așa cum sunt cei cu care lucrez eu) vor avea acces la tehnologie, de la toamnă voi folosi această formă de învățare pentru elevii care din motive de sănătate vor absenta, voi lua mult mai rapid legătura cu părinții. Voi dedica o oră pe săptămână unui opțional prin care să exersez cu elevii mici intrarea pe grupul clasei, folosirea platformelor de învățare, școala de vacanță. Am în sala de clasă opt calculatoare conectate la internet pe care le-am primit  de la Asociația ”Ateliere fără frontiere” în baza proiectului ”Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”.

Ca și cum ar fi fost predestinat, la începutul anului școlar, luând clasa pregătitoare, am denumit-o ”Clasa curcubeu”, iar ușa de la intrare am înconjurat-o cu un poster curcubeu. Am speranța că totul va fi bine!

 

prof. Mariana Vizitiu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/mariana.vizitiu

Articole asemănătoare