Religia vizează instruirea și educarea omului spre iubire și sfințenie, de aceea trebuie să primească locul cuvenit în educație. Pedagogul Comenius afirma: „Omul are trei patrii:sânul mamei, pământul și ceriul;trei feluri de viață: vegetală, animală și pur sufletească. Prin naștere trece din prima la a doua, prin moarte din a doyua în a treia în care rămâne pentru veșnicie, ultima și adevărat lui patrie și pentru ea trebuie să-și pregătească sufletul”.
„Religia dă putere, prilej de manifestare și trăinicie culturii. Este firul Ariadnei din poveste în labirintul templului culturii, firul călăuzitor în problemele artei, științei, filozofiei, culturii.” Religia și arta cunosc aceleași intercondiționări ca și religia cu morala. Arta idealizează cele mai frumoase clipe din viața omului, iar sufletul omenesc înalță frumosul de pe plan terestru în plan cosmic. Din contemplarea unei opere de artă se naște dorința omului de a alerga după Absolut, iar religia este liantul care unește omul cu divinitatea. Una din valorile foarte apreciate de umanitate este Biblia, apoi cuvântul ei este împărtășit în biserică.
„Între cultură și religie, între morală și cult este aceeași legătură organică și deci vie, ca și între râu și izvor, ca între lumină și soare, caîntre roade și rădăcini.”
Cele mai vechi monumente de artă sunt religioase, primele capodopere în pictură sunt imaginile zeilor, în sculptură sunt statuile care-i reprezintă pe zei, în poezie rugăciunile adresate zeilor.
Religia creștină a dat un ideal mai înalt decât religiile antice. Despre muzică vorbește și Biblia: „ lumea s-a creat în cântecele îngerilor”( Iov, 38.4) asociată poeziei, devine muzică sacră. Poate fi imn de bucurie, de durere, de luptă sau biruință.
Poezia își are cântăreții ei inspirați de religie: Homer, Vergiliu, Goethe, Milton, Eminescu, Blaga, Arghezi. Exemple admirabile de armonie între poezie și muzică o reprezintă colindele religioase, texte populare ce se cântă pe o melodie specifică, în timpul marilor sărbători. Intrarea în rai e o colindă care face legătura omului cu divinitatea:
”Joacă, joacă Petrea-n rai
Tăt își joacă și se roagă
Să roagă la Dumnezău,
Ca să vadă neam de-al său”
În literatura veche începutul l-a făcut Dosoftei, prin versificarea psalmilor lui David în Psaltirea în versuri gata tocmită.
Miron Costin în Viața lumii abordează tema fortuna labilius, a vieții schimbătoare, poem de inspirație biblică, de meditație filozofică. De aceea omul, ființă trecătoare pe acest pământ trebuie să săvârșească numai fapte bune. Viața este atât de scurtă, iar lumea atât de înșelătoare.
„A lumii cântu cu jale cumplită viața,
Cu griji și primejdii cum iaste și ața:
Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare.
O, lume hicleană, lume înșelătoare”
Urmează apoi imaginea omului în fața morții, faptul că toți ne naștem și murim la fel, de fapt egalitatea în fața morții. Omului, după moarte nu-i rămân decât faptele bune, în rest totul este deșertăciune:
”Născându-ne, murim; murindu, ne facem cenușă
Dintr-această lume trecem ca pentr-o ușă.
Astăzi mare și puternic, cu multă mărire:
Mâine treci și te petreci cu mare mâhnire.
În lut și în cenușă te prefaci, o, oame,
În viiarme, după care te afli în putoare.
Ia aminte, dară, o, oame, cine ești pe lume
Ca o spumă plutitoare, rămâi fără nume.
Una fapta, ce-ți rămâne, buna, te lețește,
În ceriu cu fericie în veci te mărește”
Ulterior, credința în Dumnezeu, sentimentul religios îi preocupă pe majoritatea scriitorilor noștri. Vasile Cârlova își intitulează una dintre cele cinci poezii Rugăciune. Invocarea lui Dumnezeu este făcută în scopul mântuirii poporului blestemat să îndure necazuri și dureri. Grigore Alexandrescu scrie o poezie cu titlul Rugăciune, care e mai degrabă o profesiune de credință și un imn de slavă adresat lui Dumnezeu., preocupat să judece fără părtinire, și în consecință poetul îi cere să-i asculte umila rugăciune:
„Al totului părinte, Tu a cărui voinţă,
La lumi ne-nfiinţate ai dăruit fiinţă
Stăpâne creator !
Putere fără margini, izvor de veşnicie,
Al cărui sânt nume pământul nu îl ştie,
Nici omul muritor !
Fă să doresc de obşte al omeniri bine
Să mă cunosc pe însumi, şi p-altul decât tine
Să nu am Dumnezeu.
La oameni adevărul să-l spui fără sfială,
De cel ce rău îmi face, de cela ce mă-nşală
Să nu îmi răzbun eu.”
H. Rădulescu care a tradus Biblia în limba elenă și a publicat în legătură cu ea niște notițe istorice, filozofice, religioase-biblicele, 1858- intenționează să creeze o epopee creștină care urma să înceapă cu geneza și să sfârșească cu apocalipsa. Se știe că din acest proces a rezultat Imnul creațiunii, Viața sau Androginul, Arborele științei și Moartea sau Frații. Alexandru Vlahuță meditează asupra morții, vieții, existenței divine în poeziile Din prag, Dormi în pace, La icoană. Al. Macedonski scrie unsprezece psalmi moderni în care îi cere iertare lui Dumnezeu, iar Octavian goga în poezia Rugăciune îi cere providenței divine forța de a cânta durerile neamului românesc. Mihai Eminescu dedică o parte din postume forței divine. Apar numeroase simboluri creștine:cruce, icoană, sfânt, înger, D umnezeu. În poezia Răsai asupra mea poetul îi cere Fecioarei Maria să-l ocrotească:
„Răsai asupra mea lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc de-odinioară
O,maică sfântă, pururea fecioară.”
O poezie deosebită este și Învierea când poporul îi aduce osanale lui Dumnezeu:
„Un clocot lung de glasuri vui de bucurie
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormânt rasare Christos învingator
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
Cântari si laude naltam,
Noi, Tie Unuia,
Primindu-L cu psalme si ramuri
Plecati-va neamuri,
Cântând Aleluia!”
Christos a înviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”
Într-o serie de poezii intitulate Psalmi , Tudor Arghezi caută divinitatea: „Vreau să te pipăi și să urlu: Este!”. O lirică religioasă de înaltă ținută scrie și Vasile Voiculescu, abordând teme biblice, fîpturi îngerești, maica sfântă, Dumnezeu, apărute postum în volumul Clepsidra. Multe poeme ale lui Blaga sunt întrepătrunse de spiritul religios, poetul căutându-l pe Marele Anonim în În marea trecere, laudă somnului. Dintre poeții în viață se distinge Ion Alexandru.
Așadar, fie că e poem sau e colindă, rugăciune, povestire, sfat sau îndemn, reprezintă pentru cel slab un mod de comuniune cu Divinitatea, o rază de lumină pentru cei aflați în întuneric, o adiere de căldură într-o lume înghețată.
Despre pictură și sculptură Michelangelo spunea:
„Adevărata pictură este numai oglindirea perfecțiunii lui Dumnezeu, umbra penei cu care el pictează, melodia în tendință către eternul unison…frumusețea florilor din materia josnică a acestui pământ, niciodată nu îmi liniștea inima, scopul și nădejdea ei se îndrepta spre izvorul primar al frumosului, tindea mereu spre acea veșnică frumusețe și bunătate.”
Bibliografie:
1.G. Antonescu, Didactica magna, cap.Vi, Doctrinele fundamentale, p.166
2.Grigore Alexandrescu, Rugăciune, www.poezie.ro/index.php/poetry/20584/Rugaciunea
3. Pamfil Bilțiu, Folclor de pe Valea Cosăului, Eurotip, Baia Mare, 2000,p.71
4. Miron Costin,Viata lumii, ro.wikisource.org/wiki/Versuri_(Costin)/Viața_lumii
5. Mihai Eminescu, Răsai aupra mea, www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/rasai asupra mea htm
6. Svetlov, Arta și creștinismul,p.103.