Formarea și dezvoltarea comunicării interculturale – necesitate sau deziderat?

Una dintre condițiile fundamentale ale realizării coeziunii umane în societatea modernă interculturală, aflată într-o permanentă schimbare și cu o dinamică aparte, o reprezintă realizarea unei comunicări eficiente, ca fundament al dialogului uman în orice context social.

Multiculturalitatea lumii în care trăim este o realitate cunoscută și larg conștientizată, îndeosebi datorită valurilor numeroase de imigrări, care au dus inevitabil la schimbări majore în plan socio-cultural, și nu numai. Problematizările pe marginea acestui subiect se leagă înainte de toate de discrepanța majoră pe care o găsim între realitatea etnoculturală a lumii, pe de o parte, și aranjarea ei din punct de vedere etnopolitic, pe de altă parte.

Prin urmare, multiculturalismul implică ajutarea comunităților în susținerea culturilor diferite, iar comunicarea interculturală trebuie să ducă la toleranță, pornind de la ideea diversității culturale, prin reevaluarea conceptelor și discursurilor folosite de culturile majoritare și minoritare, cu scopul creării unei culturi comune, mai democratice si mai deschise.

Un rol important în formarea și cultivarea spiritului intercultural îi revine școlii, care trebuie să promoveze o educație bazată pe atitudini tolerante, deschise, de acceptare şi înţelegere firească a raportului dintre oameni diferiți din punct de vedere etnic şi a noţiunii de străin, recunoaşterea şi respectarea diferenţelor culturale prin valorificarea pozitivă a relaţiilor de egalitate între oameni şi nu prin aplicarea șablonului superior-inferior. Educaţia interculturală presupune, așadar,  promovarea unor politici şcolare care să permită egalizarea şanselor în educaţie şi a unor strategii de valorificare a diferenţelor culturale pentru a le transforma în resurse pedagogice, iar responsabil de aceste demersuri este, în primul rând, cadrul didactic.

De aceea, formarea cadrelor didactice trebuie realizată nu doar din perspectivă disciplinară și psihopedagogică, ci și din perspectivă socio-culturală, care să înlesnească dialogul intercultural ancorat realității. Realizarea educației de tip intercultural implică dezvoltarea competenței de a corela simboluri culturale diferite și de a valorifica pedagogic specificul cultural al grupului.

Din păcate, consider că nu există încă un program național și european coerent care să abordeze structurat  interculturalitatea și să o promoveze în școală, ca o condiție necesară a coeziunii europene, destul de zdruncinată în ultima perioadă. Riscăm în acest fel să formăm elevi care nu sunt capabili să înțeleagă prezentul în care trăiesc, prin necunoașterea sau desconsiderarea realităților istorice și sociologice ale structurării identităților.

Se impune, așadar, introducerea în curriculum a unor cursuri opționale, cel puțin, care să valorifice teme precum: sursele de conflict și modalități de rezolvare a lor, elemente de coeziune interculturală și religioasă, adolescența și societatea (perspective interculturale), dinamica lumii actuale (context politic, social și religios), toate având ca obiectiv fundamental educarea tinerilor în vederea formării viitorului cetăţean european ce-şi va păstra identitatea naţională şi va respecta cultura altor etnii.

Elevul trebuie să experimenteze roluri diferite, inclusiv cel de animator sau de lider, să cunoască diferite forme de conducere, să cunoască și să analizeze relațiile de putere din grup și din exteriorul acestuia, să depisteze abuzurile și să ia atitudine împotriva acestora, să manifeste toleranță față de ceilalți semeni, indiferent de religie, cultură, rolul în ierarhia socială sau situația materială. Toate aceste competențe pot și trebuie dobândite de către elev în școală, prin participarea la diferite activități care să-l formeze activ și conștient în domeniul interculturalității.

Dascălilor care predau literatura română, istoria, geografia, limbi moderne, religia  sau cultura civică le revine sarcina de a aborda intercultural conținuturile predate, astfel încât să suplinească această necesitate stringentă. Recunoașterea pluralității ne obligă să regândim actualul sistem de învățământ, care, din păcate, nu formează tinerii pentru un viitor al schimbării și al toleranței, ci îl țin captiv într-un idealism mulat pe certitudini și situații recurente. Desconsiderarea acestei realități face ca, adesea, să fie conservate și perpetuate  forme desuete și mentalități pedagogice depășite, care nu concordă realității.

Când fiecare dintre noi vom înțelege faptul că ”libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celui de lângă mine” (John Stuart Mill) vom putea afirma cu certitudine că trăim într-o lume a umanității. Acest lucru rămâne, deocamdată, un deziderat, dar formarea și dezvoltarea comunicării interculturale reprezintă o necesitate, o obligație în contextul actual în care ”alteritatea”ocupă un loc din ce în ce mai important în viața noastră și modificările survenite în contextul european ne afectează direct. În plan educativ, școala alături de celelalte instituții (familie, biserică, ONG-uri) are datoria de a conserva cu responsabilitate și de a perpetua valorile culturale și morale naționale, integrate armonios în marea familie europeană.

Accesări: 2

Articole asemănătoare