Lecții ale trecutului pentru reformarea școlii contemporane

Pentru a putea găsi soluţii pentru problemele cu care se confruntă şcoala contemporană trebuie să cunoaştem trecutul atât din punctul de vedere al teoriei cât şi al practicii educaţionale. Acest lucru poate avea un efect benefic asupra eficienţei cu care se organizează şi se desfăşoară procesul instructiv-formativ în zilele noastre. Este realmente necesar să ne folosim de informaţiile pe care ni le oferă înaintaşii noştri pentru a reuşi să înţelegem prezentul şi să anticipăm viitorul învăţământului.

Apelând la informaţiile pe care ni le aduce trecutul putem obţine o mai bună cunoaştere a conceptelor şi metodelor ştiinţifiece actuale fiindu-ne mai uşor să înţelegem relaţiile dintre dezvoltarea gândirii individuale şi cea a ideilor ştiinţifice temporal configurate. Informaţiile deja existente ajută la explicarea şi înţelegerea naturii activităţii ştiinţifice şi ne permite să realizăm delimitarea dintre ideologiile unor epoci şi activitatea ştiinţifică iniţiată.

Cu adevărat important este să cunoaştem caracteristicile sistemelor de educaţie ce au făcut obiectul de studiu al diverselor orientări şi doctrinele pedagogice deoarece ele constituie punctul de plecare în activitatea de reformare şcolară pe care societatea este nevoită să o desfăşoare în mod periodic.

Societatea contemporană are datoria de a regândi şcoala, educaţia formală, nonformală şi cea informală deoarece, prin oferta sa educativă, sistemul şcolar contribuie la structurarea traiectoriilor de formare şi dezvoltare a personalităţii individului.

Una dintre principalele probleme ale trecutului cu care se confruntă şcoala contemporană este faptul că profesorul este cel care transmite cunoaşterea, iar cunoaşterea în accepţiunea lui înseamnă putere. Relaţiile pedagogice sunt bazate pe autoritatea profesorului şi pe dominarea elevului de către cel care se constituie ca sursă unică, veritabilă, de cunoştere. În demersurile didactice, profesorul este cel care decide cum, cât şi de ce transmite cunoştinţele. Momentele de iniţiativă şi de autonomie ale elevilor sunt reduse. Predarea-învăţarea se desfăşoară de obicei în sala de clasă. Profesorul este cel care domină, controlează şi ierarhizează elevii.

Astăzi, ne dorim să optam pentru formarea de comunităţi de cercetare pentru a demonstra importanţa socialului pentru întreaga învăţare. Ne dorim elevi care să gândească liber şi care să se lase antrenaţi în descoperirea căilor de a afla răspunsurile la întrebările care îi macină. Pledăm pentru abandonarea practicilor care întăresc ierarhia, drept care, sperăm să avem relaţii de parteneriat cu elevii noştri pentru a putea negocia obiectivele învăţării, precum şi formele şi modalităţile de evaluare. Elevul trebuie să fie cel care intervine permanent în deciziile privind ce vrea să înveţe şi cum va folosi ceea ce a dobândit. Propunem activităţi care să se desfăşoare în locaţii variate. Învăţarea ar urma să se realizeze nu numai în clasă ci şi în comunitate, iar predarea ar presupune asigurarea asocierii între informaţiile provenite pe căi formale cu cele din surse nonformale şi informale. Susţinem interconectarea experienţelor de învăţare prin excursii, prezenţa unor invitaţi în clasă, vizite la muzee, vizionarea de filme şi reîntoarcerea elevilor către lume, promovând investigaţiile, interogaţiile, discuţiile. Rolul pe care şi-l doresc profesorii de azi este acela de animator, moderator pentru a putea valorifica lumea reală ca pe o inepuizabilă scenă a situaţiilor de învăţare. Observăm din păcate influenţele trecutului în faptul că sunt încă mulţi profesori care îşi proiectează lecţia ca o succesiune de momente standardizate între obiective şi situaţiile de învăţare create.

Ne dorim ca lecţia să fie un proces dinamic care se pliază după specificul, nevoilor, preferinţelor şi rezistenţelor elevilor. Încurajăm participarea elevilor la construirea ei.

Evaluarea standardizată vine din trecut. Profesorul este cel care a deţinut mereu controlul asupra modului cum, când şi din ce se realizează evaluarea. Astăzi, luptăm ca în evaluare să fie favorizate procesele de negociere care implică colaborarea dintre elevi şi profesorul evaluator. Se evaluează munca realizată împreună şi efectele reale ale formării. Nu ne dorim să ierarhizăm rezultate din evaluări. Ne dorim să punem accent pe responsabilitatea celui care învaţă, ca sursă motivaţională. Respectăm particularităţile individuale şi motivaţionale. Metodele didactice trebuie să pună în valoare exprimarea personală, atitudinea reflexivă şi critică, autonomia individului dar şi a grupului, stimulând învăţarea prin cooperare.

Stilul dominator, autoritar, dictatorial chiar, de predare, practicat în şcolile trecutului este astăzi înlocuit de un profesor pasionat şi un distribuitor de cunoaştere localizată. Practica prin care profesorul, atotştiutor, este cel care le spune elevilor ce să înveţe este în opoziţie cu faptul că noi susţinem ca profesorii şi elevii să lucreze împreună. Colaborarea dintre profesor şi elev nu înseamnă reducerea respectului faţă de cadrul didactic, ci subliniază necesitatea redimensionării relaţiei, în sensul reciprocităţii învăţării deoarece şi profesorii au de învăţat de la elevi.

Pentru reformarea şcolii contemporane, trebuie să avem în vedere ca stimularea învăţării prin cooperare şi folosirea metodelor interactive de grup să se facă insistând pe construcţia progresivă a cunoştinţelor şi abilităţilor, nu doar prin intermediul activităţii proprii, ci şi prin interacţiunile sociale atât dintre elevi, cât şi dintre elevi şi profesori, elevi şi comunitate.

Accentul trebui să fie pus pe elev, ca agent al construcţiei propriei învăţări, mai mult decât pe cadrul didactic ca furnizor al cunoaşterii. Conducătorul actului educaţional trebuie să creeze şi susţină plăcerea de a învăţa, descoperind şi aplicând, prin antrenarea motivaţiei, în opoziţie cu acordarea de recompense şi pedepse (evitarea „învăţării pentru notă”). El trebuie să lucreze diferenţiat prin livrarea de valori nonidentice, la aceasta adăugându-se strategii de particularizare (prin metode, forme de realizare a învăţării, predării, evaluării etc.). Este dorită evitarea etichetărilor şi a ierarhizărilor provenite din evaluări, de aceea accentul urmează a fi pus pe accentul pe analiză şi ameliorare şi mai puţin pe sancţiune şi control, lucru care face posibilă creşterea responsabilităţii personale. Credem în activarea imaginaţiei, a creativităţii şi a cercetării prin povestirea de istorisiri, elaborarea de jurnale reflexive.

Şcoala contemporană are rolul ca prin educaţia şi instruirea de care este responsabilă să aibă preocupări fundamentale nu numai în investirea elevilor cu un sistem de cunoştinţe ci şi în îndrumarea şi stimularea lor în direcţia dezvoltării cognitive, afective, sociale, a exersării abilităţilor în contexte variate, în vederea pregătirii acestora pentru integrarea optimă în activitatea şi viaţa socială.

Sunt convinsă că noi, profesorii, vom învăţa cum să-l motivăm pe elev să înveţe şi cum să facilităm procesul învăţării, organizând şi dezvoltând strategii de lucru interactive, punând accentul pe utilitatea cunoştinţelor şi pe necesitatea însuşirii lor pentru a se descurca în viaţă. Suntem interesaţi de ceea ce-şi doresc elevii să înveţe şi de ceea ce pot să facă cu aceste cunoştinţe. Rolul nostru nu este de a îndopa elevii cu diverse cunoştinţe, ci de a le arăta ce au de făcut cu acestea. Dacă nu suntem capabili să vorbim de practică, nu suntem capabili să
vorbim nici despre teorie. În educaţie, trebuie să le avem în vedere pe amândouă şi să le îmbinăm eficient.

Schimbarea începe cu noi!

 

prof. Silvia-Alina Ristea

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/silvia.ristea

Articole asemănătoare