Jurnalul de lectură. „Băiatul cu pijamale în dungi” – pretext de meditație asupra prieteniei

Jurnalul de lectură este, fără îndoială, una dintre metodele care facilitează raportarea personală a elevului la text. Dintre cărțile pe care le pun față în față cu lectorul-elev, mă voi opri asupra romanului „Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne. Autorul aduce în prim-plan problematica prieteniei, într-o lume în care prejudecățile adulților se transmit parțial celor mici.

Bruno și Shmuel sunt doi băieți care aparțin unor lumi diferite – unul este neamț, celălalt este evreu, primul trăiește iluzia libertății, cel de-al doilea viețuiește închis într-un lagăr, în care totul stă sub semnul cenușiului. Un gard de sârmă îi desparte pe cei doi copii, dar facilitează totodată deschiderea spre celălalt. Este o poveste despre prietenie, despre puterea conversației, despre drama copiilor care au de suferit în urma deciziilor unor adulți.

Desfășurarea activității

Discuțiile premergătoare studierii textului s-au centrat asupra conceptului de prietenie (iubirea de tip „philia”). Elevii au identificat următoarele trăsături:
• Fenomen social și cultural;
• Implică loialitate și încredere în celălalt;
• Presupune existența unor interese comune;
• Spirit de sacrificiu;
• Toleranță reciprocă;
• Validarea celuilalt, dar și a propriei persoane;
• Bucurie de a fi;
• Poate fi alegere;
• Se poate anula/destrăma;
• Nu tolerează trădarea;
• Rezistă timpului și distanțării spațiale;
• Formă caldă, echilibrată de iubire;
• Are caracter constant;
• Implică sinceritatea;

După discuțiile alocate etapei de prelectură, le-am propus elevilor o activitate de interpretare a unor fragmente de text, prin metoda jurnalului cu triplă intrare. Acesta presupune selectarea unor citate, comentarea acestora de către un elev, pentru ca apoi, același citat să fie interpretat de un alt elev, care urmează să realizeze un dialog în scris cu primul cititor. Metoda în sine este eficientă, pentru că antrenează întreaga clasă și pentru că permite o reinterpretare a primei interpretări. Pentru ca rezultatele să fie diversificate, caietele au parcurs un drum printre elevi, astfel încât fiecare a avut ocazia să vadă cum gândesc și ce au scris mai mulți dintre colegi. Am selectat câteva dintre observațiile cititorilor:

Citatul ales | Reflecții personale | Reinterpretări

„Bruno se apropie și mai mult, văzu că nu era nici pată, nici strop, nici siluetă, ci făptură. De fapt, era un băiat.” „Aflat în ipostaza exploratorului, Bruno pornește într-o aventură, la capătul căreia găsește ceea ce el căuta de fapt, o făptură omenească aflată în așteptare, un copil ca el, care însă nu caută, ci așteaptă un prieten.” (Ș.B.) „Îmi place distincția pe care ai realizat-o între cel care caută un prieten și cel care așteaptă un prieten. Cred că așa se creează întâlnirile dintre oameni – o căutare care corespunde unei așteptări. Aș adăuga faptul că există o diferență între copii și în alt sens: Bruno, băiatul comandantului are posibilitatea de a explora, de a căuta, în limitele libertății date (încalcă interdicția tatălui), în timp ce Shmuel trăiește experiența celui închis fără vină, celui căruia i se impun limite, nu doar ca regulă, ci și în ceea ce privește spațiul (orice ar face, el nu poate depăși gardul lagărului).” (F.I.)

„Care era exact diferența dintre ei?… Și cine hotăra cine se îmbracă în pijamale cu dungi și cine cu uniforme?” „Unui copil îi este greu să distingă și să categorizeze oamenii după prejudecăți, neînțelegând, pe deplin, nici măcar acest termen. Pentru el, toți oamenii sunt egali. Utilizarea termenului exact relevă cât de hotărât era Bruno să afle răspunsul la întrebare, cât de mult îl preocupă enigma oamenilor îmbrăcați în pijamale dungate. Pentru copil, cele două ținute (uniforme și pijamale cu dungi) sunt simple obiecte de vestimentație. El nu înțelege ceea ce se întâmplă dincolo de gardul-limită.” (M.I.) „Nu cred că Bruno este cu adevărat preocupat de probleme existențiale majore. El se simte singur, observă că există o altă lume dincolo de gard (să nu uităm că îi este interzis să stabilească vreun contact cu oamenii din lagăr), observă că acolo sunt mulți copii care par să se joace, interpretează ceea ce vede la suprafață și, ca explorator (acesta este rolul pe care și-l asumă) încearcă să înțeleagă ce înseamnă jocul de dincolo de gard.” (H.A.)

„Pielea era de culoare cenușie, dar nu semăna cu nici un cenușiu pe care îl văzuse Bruno vreodată… Bruno era sigur că nu văzuse niciodată în viața lui un băiat mai slab și mai trist, așa că hotărî că ar fi mai bine să-i vorbească.”  Ce semnificație are cenușiul? Întotdeauna mi s-a părut că această culoare se asociază mai mult cu clădirile decât cu oamenii… Pentru mine, cenușiul înseamnă monotonie, tristețe, foc stins. În acest context, denotă suferința și lipsa speranței…
De cealaltă parte a gardului, Bruno cel liber este un explorator și un observator. Tocmai tristețea băiatului îmbrăcat în pijamale cu dungi îl face să empatizeze cu acesta și să creeze o punte spre prietenie.” (T.F.) Cenușiul reflectă și condițiile din lagăr. Este amestec de murdărie și de suferință.
Am remarcat că perspectiva îi este atribuită lui Bruno. Naratorul omniscient descoperă lumea odată cu acesta. Îmi place mult gândul  transcris al băiatului: ar fi mai bine să-i vorbească. Într-o lume rea, prietenia începe sub semnul binelui.” (R.I.)

Scriere de text

A treia parte a activității a constat în redactarea de texte diferite, la alegere: argumentări despre prietenie/ reflecții despre rolul gardului în text, având ca punct de plecare cartea lui Boyne. Am selectat câteva fragmente:

„Prietenia este un acord bazat pe încredere, loialitate, înțelegere, siguranță, respect reciproc și crearea unor amintiri comune. O relație de prietenie are nevoie de toate acestea pentru a funcționa corespunzător… Cei doi copii aparțin unor tabere diferite – unul este fiul comandantului de lagăr, celălalt, un evreu închis în lagăr. Ei leagă prietenia, deși se află de părți diferite ale gardului. Pentru cei doi băieți, gardul nu este un obstacol, ci un element de legătură. Toleranța constituie principalul principiu care sigură comunicarea între Bruno și Shmuel… M-au impresionat momentele în care băieții se opresc din vorbit atunci când își dau seama că subiectul discuției îl incomodează pe celălalt. Încrederea și loialitatea izvorăsc din nevoia pe care o au unul de celălalt…” (Ș.B.)

„Gardul este un element cu semnificații multiple. Pe de o parte, el desparte cele două lumi, asigurând impunerea unor limite – îngrădește închisoarea-lagăr și nu permite trecerea inversă (este limita de care se izbește Bruno în acțiunea de explorare a lumii). Pe de altă parte, gardul facilitează comunicarea între copii. El permite închegarea unei prietenii, care se află mai presus de prejudecățile impuse de societate. Din punct de vedere narativ, gardul funcționează ca o graniță a percepției. Am observat că naratorul își asumă perspectiva lui Bruno, pentru care lumea de dincolo de gard este plină de mistere, prin urmare se cere explorată. Copilul proiectează în acest univers tot ceea ce a pierdut prin mutarea familiei – prietenii, forfota Berlinului, farmecul orașului. Bruno apare în ipostaza personajului-reflector: naratorul ne comunică viziunea unui puști de nouă ani, fără a-și exercita capacitățile demiurgice. Perspectiva lui este limitată la ceea ce percepe Bruno. După ce băiatul pătrunde în lagăr, vălul este dat la o parte. Ceea ce găsește acolo este total diferit de ceea ce și-a imaginat…” (D.V.)

În loc de concluzii

Îmi place să cred (de fapt, sunt convinsă de acest lucru) că profesorul de limba și literatura română are la îndemână puterea cuvântului care îi poate încânta și „îmblânzi” pe elevi. Cred, de asemenea, că operele bine alese pentru a fi abordate la clasă deschid în cititori întrebări, permițând nu numai o raportare personalizată la text, ci și o deschidere diferită spre lume, după ieșirea din lumea ficțiunii.

 

prof. Cristina Hanț

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/cristina.hant

Articole asemănătoare