Învățarea umană

Cu ceva timp în urmă, învățarea umană era studiată doar de discipline precum fiziologie, antropologie, genetică, psihologie și pedagogie, însă, odată cu trecerea timpului, aceasta a devenit o țintă și un subiect de cercetare și pentru domenii precum neuroștiințele, epistemologia, managementul cunoașterii aplicate etc.

De-a lungul timpului, studiile de specialitate ne-a oferit o multitudine de definiții ale învățării, printre care amintim: pentru Robert Gagne învățarea reprezintă „acea modificare a dispoziției sau a capacității umane care poate fi menținută și care nu poate fi atribuita procesului de creștere”, psihologul rus, A.N.Leontiev (1903-1979) definește învățarea ca fiind „procesul dobândirii experienței individuale de comportare”. Analizând definiția psihologului Leontiev, putem spune că pe baza experiențelor individului, acesta asimilează, selectează, analizează și își formează un bagaj de cunoștințe care îl ajută la schimbarea comportamentului dar și la dezvoltarea capacității de a compune, de a evalua și de a se autoeduca.

Marx Melvin consideră că învățarea reprezintă „o achiziție de cunoștințe și deprinderi(…) achiziții de comportament sau schimbări de comportament ce prezintă o relativă rezistentă la o funcție anterioară a comportamentului (Melvin,1971, pp. 4-5).

În urma instruirii, la nivel preșcolar. copiii își formează cunoștințe, deprinderi, abilități, comportamente care asigură dezvoltarea competențelor de mai târziu, competențe necesare pe tot parcursul vieții. Învățarea poate fi realizată cu succes, daca procesul pe care acesta îl traversează este centrat pe nevoile, ritmul și calitățile acestuia.

Sub o altă formă, putem spune că învățarea evidențiază schimbările apărute la nivel comportamental, cu ajutorul exercițiului, ce conduc la adaptarea individului la mediul în care trăiește. Prin învățare, copilul dobândește noțiuni, concepte, coduri, stabilește relații, realizează conexiuni, își însușește sisteme de valori, comportamente sociale, toate acestea contribuind la dezvoltarea umană.

Rezultatele învățării se pot observa atunci când apar modificări comportamentale ce au luat naștere în urma unor experiențe individuale, a unor situații în care a fost implicat individul, dacă persistă chiar și în absența stimulului în urma cărora s-au produs și nu în ultimul rând dacă conduc la generarea unor noi comportamente.

Contrar acestora, nu sunt considerate rezultate ale învățării acele comportamente care apar din cauza maturizării sau degenerării unor organe, dacă persistă doar pe durata prezenței stimulului și dacă nu oferă posibilitatea însușirii unora noi.

Studiile de specialitate au identificat tipuri, forme și niveluri ale învățării: tipul de învățare(care poate fi didactic sau social) cuprinde noțiunea generală și utilizează forme diferite de învățare (a. după conținutul lor-ce învățăm?, b. după modul de acțiune cu stimuli-ce facem cu stimuli?, c. după modul de organizare a stimulilor-cum organizăm stimuli?), care se realizează la niveluri diferite (insuficient conștientizat/ neconștientizat imediat, conștient-dirijat).(Golu, Zlate, Verza, Psihologia copilului, 1996)

Învățarea nu poate fi realizată doar printr-un proces natural, ci și într-un cadru instituționalizat și bine organizat. Identificarea, descrierea și optimizarea condițiilor învățării constituie factori esențiale pentru desfășurarea unui proces educațional de calitate, drept pentru care cadrul didactic trebuie să cunoască nivelul de unde pornește copilul, încotro se îndreaptă și care sunt condițiile prielnice pentru acesta pentru a-i asigura o continuitate în învățare.

Pentru asigurarea unei trainice învățări, educatorul trebuie să analizeze condițiile în care se poate realiza învățarea. Acestea pot fi grupate în trei categorii (Neacșu, Metode și tehnici de învățare eficientă, 2015):

  • Condiții psihologice diferențiate de însuși procesul instruirii: se va ține cont de nivelul de implicare a copilului în procesul educațional (motivație), iar strategiile didactice vor fi adaptate în funcție de capacitatea de învățare a fiecărui individ. Motivația, succesul învățării, conform cercetărilor de specialitate, apare atunci când copilul primește un feedback constructiv, când îi sunt satisfăcute nevoile și îi sunt apreciate performanțele, toate acestea conducând la formarea unei atitudini pozitive față de activitatea următoare în care va fi implicat.
  • Condiții psihologice de natură socială-vizează impactul pe care îl are  maturizarea intelectuală asupra învățării, influența modelelor culturale și a mediului școlar asupra copilului.
  • Condiții procesual-pedagogice-se referă la identificarea motivației pentru învățare, la planificarea logică a disciplinelor într-un program școlar, la selectarea unor informații valoroase și la stabilirea unor metodologii corespunzătoare de predare-învățare-evaluare.

La vârsta preșcolară, învățarea contribuie la dezvoltarea psihică a copilului prin însușirea și fixarea cunoștințelor, ce conduc la apariția comportamentelor necesare copilului. Acestei vârste îi corespund două tipuri de învățare: învățarea socială și învățarea didactică. Învățarea socială oferă copiilor ocazia de a experimenta din punct de vedere sociouman, de a asimila stiluri comportamentale, valori sociale, de a se acomoda și a se adapta la nivelul grupului, de a stabili relații.

Învățarea didactică presupune dirijarea activităților copiilor, conform programelor obligatorii și strict elaborate. Opusul învățării sociale care evidenția modul neorganizat, neplanificat și spontan al activităților, este învățarea didactică, care urmărește transmiterea unor cunoștințe, formarea unor priceperi, deprinderi, abilități, comportamente, într-un cadru bine structurat, cu activități atent planificate, pe baza cărora experiențele copilului să fie reglate și organizate treptat de către adult. În funcție de particularitățile de vârsta ale copiilor, educatoarea este „obligată” să diversifice activitățile obligatorii, să selecteze cele mai bune strategii, metode și tehnici de studiu pentru obținerea unor rezultate remarcabile, întrucât, așa cum afirma Phil Beadle „dacă îi plictisești pe copii, atunci va deveni responsabilitatea lor morală să se comporte urât”, comportament  ce poate avea drept consecință eșecul procesului de învățare.

Bibliografie

1.Neacșu I.,(2015).Metode și tehnici de învățare eficientă.Iași: Editura Polirom.

2.Sălăvăstru D.,(2004 ).Psihologia educației. Iași:Editura: Polirom.

3.Golu P., Zlate M., Verza, E.,(1996).Psihologia copilului.București: Editura Didactică și pedagogică.

4. Pânișoară, I.O., Manolescu M.,(2019).Pedagogia învățământului primar și preșcolar,Volumul II.Iași: Editura Polirom.

 

prof. Nicoleta Stan

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/nicoleta.stan2

Articole asemănătoare