Teorii actuale ale creativităţii

De-a lungul timpului, au fost formulate mai multe teorii ale creativitӑții de cӑtre cercetӑtori izolați sau
curente psihologice întregi.

1. Teoria psihanalitică a creativităţii

Psihanaliza poate fi consideratӑ o teorie cu implicații pentru cunoașterea persoanei creative, dar mai ales a procesului creativ. S. Freud explicӑ fenomenul creației pornind de la teoria sublimӑrii, considerȃnd cӑ fenomenul creației poate fi determinat, generat de tensiunea cauzatӑ de tendințele, impulsurile refulate în inconștient, tendințe ce pot apӑrea sub forme deghizate, în forme rezistente la existența socialӑ, acceptabile din punct de vedere social. Aceste pulsiuni conștiente pot fi legate de putere, prestigiu, onoare, dragoste, posesiuni materiale. Observatiile lui Freud au fost susținute de studii de caz asupra unor creatori, cum este Leonardo da Vinci.

Freud introduce urmӑtoarea nuanțӑ: soluția sublimӑrii, deci a creației și sanӑtӑții mentale îi este accesibilӑ doar inividului talentat, în timp ce individul obișnuit nu este receptiv la fanteziile și ideile izvorȃte din inconștient, pe care le reprimӑ, refuleazӑ, expunȃndu-se astfel tulburӑrilor psihice.

Dizidentul lui Freud, A. Adler, vede în creativitate un mijloc de anihilare a complexului de inferioritate, specific individului. Creativitatea este o formӑ de adaptare superioarӑ întrucȃt, prin activitatea creatoare individul se autorealizeazӑ și devine util societӑții din care face parte; astfel, prin scopurile atinse indivizii creativi formeazӑ un grup de elita al societӑții.

În abordarea psihanaliticӑ au apӑrut ulterior concepte noi, importante pentru explicarea fenomenului creativitӑții, și anume:

  • regresia adaptativӑ este procesul primar care asigurӑ stimularea creativitӑții prin combinarea gȃndurilor nemodulate inconștient, adicӑ a gȃndurilor ce apar în timpul somnului, în timpul unor stӑri modificate ale conștiinței sau a psihozelor;
  • elaborarea este un proces secundar care asigurӑ transformarea materialului obținut în timpul somnului prin gȃndire realistӑ și conștientӑ.

2. Teoria gestaltistӑ a creativitӑții

W. Köhler, M. Wertheimer, R. Arnheim, R. L. Mooney sunt iniţioatorii teoriei gestaltiste, care  presupune întelegerea unei probleme prin intuiţie (insight), şi nu pe cale raționalӑ.

R. Arnheim s-a oprit asupra proceselor de percepție, de reprezentare și de implicare a acestor caracteristici în artӑ. Astfel, percepția manifestӑ preferința pentru echilibru, simetrie și “bogӑția dinamicӑ”, preferințe care sunt exprimate în artӑ. G. Brigghouse a constatat experimental că privitorii care aveau  cunoştinte şi abilităţi artistice  erau atenţi la unitatea şi simplitatea structurii, pe când  observatorii neantrenați urmӑreau “caracterul interesant” al formelor variate, implicite și complicate.

Gȃndirea creativӑ începe cu o situație problematicӑ care este abordatӑ ca un intreg și este rezolvatӑ prin conștientizarea permanentӑ a intregului. Noul se produce deodatӑ (prin insight, intuiție, iluminare) fiind un produs al imaginației, nu al rațiunii, al logicii.

În ceea ce îl priveşte  pe creator, R. Arnheim crede că deschiderea faţă de simetrie şi echilibru  trebuie să faca parte din profilul sӑu psihologic. Procesul  creativ în concepția lui  Mooney presupune interacțiunea dintre persoană, proces, produs și  mediu.

3. Teoria behavioristӑ a creativitӑții

C. F. Osgood, J. Rossman, J. Parnes, R. Hyman, explică fenomenul creator, pornind de la  schema Stimul – Rӑspuns, astfel: ponderea majoritarӑ în dezvoltarea creativitӑții unui individ este reprezentatӑ de modalitațile în care au fost stimulate, recompensate, manifestӑrile sale creative. Este vorba de o condiționare instrumentală, accentul fiind pus pe influența educativӑ a parinților, care prin recompensele acordate pot determina orientarea copiilor cӑtre gȃndirea creativă.

Maltzman a demonstrat experimental ideea educabilitӑții conduitei originale prin intărirea pozitivӑ; astfel, atunci cȃnd au fost recompensate asociațiile originale, frecvența lor a crescut.

O persoanӑ înalt creativӑ este caracterizată, în viziunea behavioriștilor de următoarele trӑsӑturi:

  • capacitate de discriminare a cunoștințelor și variabilelor,
  • abilitatea de redefinire a acestora și utilizarea în situații cȃt mai diferite,
  • sesizarea cu promtitudine a modificӑrilor apӑrute.

Ulterior, perspectiva comportamentalistӑ, este revizuită, prin introducerea, in schema S-R, a variabilelor intermediare, individul contribuid activ la dezvoltarea sa personalӑ, iar gȃndirea creativӑ este corelatӑ cu trӑsӑturile sale proprii.

4. Teoria cognitivӑ a creativitӑții

Cognitiviștii sunt preocupați de diferențele existente între persoanele înalt creative și cei la care predomină gȃndirea convergentӑ, prin prisma modului în care ei se confruntӑ cu solicitӑrile mediului exterior. Personalitӑțile cu nivel ridicat al creativitӑții sunt caracterizate astfel:

  • au capacitatea sӑ-și asume riscuri;
  • sunt dechiși fațӑ de informațiile ce vin din mediul înconjurӑtor;
  • își pot schimba cu ușurințӑ perspectiva de abordare. Creativitatea este despre cum
    sӑ-ți asumi riscuri.

Creativitatea este considerată a fi constituitӑ din modalitӑți diferite de abordare a informațiilor și de combinare a datelor în cӑutarea de soluții concrete. Astfel, cognitiviștii vorbesc de stiluri cognitive, sau stiluri mentale diferite, care sunt descrise ca fiind modalitӑți caracteristice ale individului de a-și culege informațiile din mediul înconjurӑtor (Cropley, 1967).

Pornind de la stilurile cognitive putem contura urmӑtoarele tipologii:

  • prima categorie este constituitӑ din persoanele care se focalizeazӑ pe sarcinile importante, este un stil cognitiv înalt selectiv, care dispune de o capacitate redusӑ de a opera modificӑri rapide în structurile cognitive;
  • a doua categorie include persoanele ce asimileazӑ cȃt mai multe informații din mediul înconjurator, lucru ce-i permite abordarea sarcinilor cu grad ridicat de dificultate, și de asemenea sunt mai predispuși la activitӑți creatoare.

Astfel, cognitiviștii apreciază că flexibilitatea și adaptabilitatea în funcționarea intelectualӑ sunt specifice gȃndirii creatoare, spre deosebire de cei la care predominӑ gȃndirea convergentӑ, și care nu pot face modificӑri rapide în orientarea intelectualӑ.

5. Teoria umanistă a creativităţii

Existențialiști cum sunt A. Maslow, C. Moustakas, C. Rogers, R. May, E. G. Schachtel considerau cӑ ființa umanӑ își poate valorifica unicitatea prin fenomenul creației. Creativitatea îi permite individului sӑ–și satisfacӑ trebuința de autorealizare, prin confruntarea individului cu mediul înconjurator. Pentru R. May, în procesul creației, nu este importantӑ rațiunea, ci angajarea autenticӑ în acest proces prin care se realizeazӑ autoactualizarea.

In 1985, L.R. Buckmaster și G. Davis au obținut o confirmare experimentalӑ a faptului cӑ actualizarea de sine și creativitatea sunt corelate pozitiv, acesta fiind rezultatul unui experiment în care au fost folosite douӑ teste ce mӑsoara cele douӑ variabile.

C. Rogers apreciazӑ cӑ factorii interni ai gȃndirii creatoare sunt urmӑtorii:

  • deschiderea fațӑ de experiențele noi;
  • toleranța la ambiguitate;
  • autoevaluarea produselor creatoare de cӑtre cel care le elaboreazӑ;
  • aranjarea spontană și ineditӑ, neobișnuitӑ a elementelor (idei, forme) (Rogers, 1959).

Același autor american credea cӑ asigurarea unor condiții de securitate psihologicӑ constituie premisa pentru dezvoltarea potențialului creativ. Aceastӑ securitate psihologicӑ poate fi obținutӑ prin urmӑtoarele modalitӑți:

  • individul trebuie sӑ se simtӑ acceptat așa cum este, sӑ se simtӑ valorizat, astfel putȃnd încerca autoactualizarea și, în consecințӑ, orientarea spre creativitate;
  • asigurarea unui climat în care este înlӑturatӑ critica;
  • înțelegerea empaticӑ, prin care eul se poate dezvolta și exprima în forme diverse.

În viziunea lui C. Rogers, condițiile necesare ale creativitӑții sunt:

a. Deschiderea la experiența care presupune absența rigiditӑții și implicӑ flexibilitatea granițelor în concepte, credințe, percepții și ipoteze, toleranța fațӑ de ambiguitate îi orientarea extensivӑ;
b. Capacitatea de a combina elementele în moduri noi, de a da forma unor ipoteze stranii, neobișnuite sau abilitatea de a se juca cu elementele și concepțiile.

La rȃndul sӑu, E. G. Schachtel, descrie creativitatea ca pe o consecințӑ evidentӑ a trebuinței de comunicare a omului cu mediul înconjurӑtor.

6. Teoria asociaționistă a creativităţii

Definiția pe care o dau asociaționiștii fenomenului creației este urmӑtoarea: un proces de asociație între anumite elemente, care duce la apariția unor combinații noi, proces care este subordonat anumitor exigente sau finalitӑți (J. Maltzman, 1960, S.A. Mednick, 1962). Nivelul creativitӑții rezultatelor obținute este evaluat dupa elementele asociate, care trebuie sӑ fie cȃt mai puțin înrudite între ele.

Mednick distingea mai multe forme ale asociațiilor de tip creativ, intȃlnite în diverse domenii de activitate:

  • serendipitatea, prin care descoperirile pornesc de la asociații întȃmplӑtoare;
  • asemӑnarea, este tipul de asociație întȃlnit în artӑ;
  • medierea prin simboluri, forma specificӑ matematicii și chimiei.

Acelasi autor, Mednick, a elaborat și un mijloc de diagnozӑ a creativitӑții, și anume: Testul de asociație îndepӑrtatӑ (Remote Association Test), criteriile ce sunt evaluate fiind originalitatea și raritatea statisticӑ a asociațiilor. Sarcina subiectului este aceea de a gӑsi un cuvȃnt care sӑ fie asociat cu alte trei cuvinte date, plecȃndu-se de la premisa cӑ persoanele înalt creative pot realiza un numӑr mai mare de asociații. O persoanӑ mai puțin creativӑ rӑspunde doar la asociațiile dominante, care sunt în numӑr redus.

7. Teoria factorială a creativităţii

Abordarea factorialӑ a creativitӑții a fost lansată de J. P. Guilford și promovatӑ de H. G. Gough, W. J. Brittain, V. Lowenfeld. Pornind de la concepția lui C. Spearman și L. S. Thurstone, Guilford prezintӑ o concepție sistemicӑ asupra creativitӑții, cu posibilitatea de a releva structura internӑ a acesteia. Astfel, este descris un model tridimensional al intelectului, care cuprinde factorii intelectuali implicaţi in activitatea creatoare.

Cele trei dimensiuni ale intelectului prezintă următoarea structurӑ:

  • 5 operaţii  (cunoaşterea – descoperirea, recunoașterea, întelegerea informaţiei; memoria – stocarea; producţia divergentӑ – generarea  de informații alternative, pornind de la o informație datӑ sau cunoscutӑ; producţia convergentӑ – generarea  unor concluzii logice, a unui rӑspuns, pornind de la o informație datӑ; evaluarea – prin  care se stabilește dacӑ o informație este bunӑ sau nu).
  • 4 conținuturi  (figural – concret  sau amintit ca imagine perceptivӑ; simbolic – alcӑtuit  din semne; semantic – înțelesurile; comportamental – propriu  sau al celorlalți).
  • 6 produse  (unităţi- componente ale informației; clase – ansambluri de unitӑți cu proprietӑți comune; relaţii- care se stabilesc între unitӑți; sisteme – structuri organizate; transformări – redefiniri, modificӑri, tranzacţii; implicaţii).

Fiecare din componentele modelului tridimensional, poate fi schimbat cu celelalte, putȃndu-se obține 120 de combinații posibile (5x4x6=120).

Factorii intelectuali ai creativitӑții, în modelul lui Guilford sunt: inteligența,  rezolvarea de probleme,  imaginația,  sensibilitatea la implicații,  procesele asociative,  fluiditatea, flexibilitatea,  originalitatea,  capacitatea de elaborare.

Există şi in psihologia românescă un model factorial al creativităţii, model ce-i aparţine lui P. Popescu-Neveanu, prezentat în 1971, conform căruia creativitatea este rezultatul interacțiunii dintre aptitudini și atitudini:

  • aptitudinile generale și specifice trebuie sӑ aibӑ cel puțin un nivel mediu, aceasta fiind o condiție necesarӑ, dar nu și suficientӑ;
  • atitudinile creative sunt indispensabile pentru procesul creativ, avȃnd rolul de factori ce provoacӑ și declanșeazӑ aptitudinile, coordonȃndu-le în mod constructiv.

8. Teoria culturalӑ (interpersonalӑ) a creativitӑții

J. Stein, G. Murphy, S. Arieti, H.H. Anderson, M. Mead, M. Tumin, P. Matusseck subliniazӑ rolul factorilor culturali, din mediu în geneza și dezvoltarea creației.

Accesări: 66

Articole asemănătoare