Inteligența emoțională și rolul ei în formarea personalității copilului

Trăim într-o lume a concurenței sub o multitudine de forme, care promovează sau ar trebui să promoveze pe cel mai bun. Dar ce înseamnă  a fi bun într-o societate în care competivitatea a devenit abilitate de viață iar reușita este tot mai  dificilă?… Care este rolul pe care inteligența emoțională îl poate avea în acest context atât de schimbător pentru noi toți?

„Inteligența copiilor  noștri  este  cea  mai  de  preț resursă  naturală.” – Walt Disney

De-a  lungul  timpului, școala românească s-a  axat mai  mult  pe  achiziții  cognitive  exprimate  în  multitudine  de  informații  și   mai  puțin  pe  formarea  unor  competențe  social-emoționale  ale  copilului  care  să-l  ajute  în  viitor  să-și  pună  în  valoare  cunoștințele în  fața  celorlalți.

Este foarte interesant  cum  unii  absolvenți   având  capacități  intelectuale  deosebite  ocupă  posturi  mai  puțin  bine  plătite  în  fața unora  care  nu  s-au remarcat  în  perioada  în  care  au  studiat  ca  având  merite    din  punct  de  vedere  intelectual.  Același  lucru  se  poate  întâmpla  și  în  viața  socială.  Un  profesionist  în  ceea  ce   face la  locul  de  muncă  nu  demonstrează  aceeași  reușită  în  viața  personală fiind  marginalizat, lipsit  de  prieteni, extrem  de  intimidat  atunci  când  ar  trebui  să  participe  la  o  reuniune  de  grup, incapabil  să  poarte  o  conversație  cu  un  străin.

Răspunsul la toate aceste întrebări ţine cont de faptul că noi „decidem şi gândim sub influenţa sentimentelor”, după cum  aprecia  Daniel Goleman,  doctor  în  științe, psiholog și  profesor  la  prestigioasa  universitate Harvard. Adevărata măsură a inteligenţei nu este I.Q., ci E.Q.- coeficientul emoţional. ,, Marea revoluţie a anilor 2000 constă în revanşa sentimentelor asupra inteligenţei”, ne asigură Daniel Goleman în cartea sa celebră deja în Statele Unite ale Americii, „Emotional Intelligence- cheia  succesului  în  viață’’. Din  punctul  de  vedere  al lui Goleman „IQ-ul   se  clasează   pe  locul  II față de  inteligența  emoțională  în  determinarea  performanțelor  profesionale  de vârf… oamenii  progresează pe  măsură  ce  își  stăpânesc  mai  bine  emoțiile  și  pulsiunile, se  motivează  mai  ușor  și  își  cultivă  empatia și  flexibilitatea  socială”.

Se  conturează   astfel  două  feluri  distincte  de  inteligență-intelectuală  și  emoțională,  care  exprimă activitățile unor  formațiuni  diferite ale  creierului. Intelectul  se  bazează  numai  pe  funcțiile  neocortexului, acele  straturi  ale  scoarței  cerebrale  de  evoluție  recentă  pe  când  centrele  afectivității, se  regăsesc  în  zonele  subcorticale  ale  creierului, inteligența  emoțională  fiind rezultatul  funcționării  în  conexiune  a centrilor  emoționali  cu  cei  corticali.

Unul  dintre  cei  mai  cunoscuți  teoreticieni  care  a  studiat  profund  deosebirea  dintre  inteligența  intelectuală și cea emoțională, a  fost Howard Gardner  care,  pornind de la ideea existenţei unor inteligenţe diferite şi autonome ce conduce la modalităţi diverse de cunoaştere, înţelegere şi învăţare, a elaborat în 1983 „Teoria inteligenţelor multiple”, considerată ca  fiind cea mai importantă descoperire din domeniul psihopedagogiei după teoria lui Jean Piaget.

În teoria sa, Gardner rezervă un loc important formelor de inteligenţă, componente ale inteligenţei emoţionale şi anume: inteligenţa interpersonală şi inteligenţa intrapersonală.Inteligenţa interpersonală – constă în abilitatea de a-i înţelege pe ceilalţi, de a cunoaşte ceea ce îi motivează pe oameni, cum muncesc ei, cum poţi să cooperezi mai bine cu ei.Inteligenţa intrapersonală – constă în abilitatea de a se întoarce spre sine, în interiorul propriei persoane, de a realiza o aprofundată cunoaştere personală.

Psihologii au arătat că aceste abilităţi nu sunt generate de un nivel ridicat al inteligenţei academice/teoretice, ci ele constituie un fel de sensibilitate specifică faţă de practică şi de relaţiile interumane. Astfel, s-a născut o nouă formă de inteligenţă – inteligenţa emoţională.
Începând  cu  anii  90, s-au conturat mai  multe  direcţii în definirea inteligenţei emoţionale:

a. Mayer şi Salovey (1990, 1993) – înţeleg prin inteligenţa emoţională capacitatea de a percepe cât mai corect emoţiile şi de a le exprima, de a accede sau genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea; de a cunoaşte şi înţelege emoţiile în vederea promovării şi dezvoltării emoţionale şi intelectuale. Aici putem aminti numele psihologului american Festinger cu teoria “disonanţei cognitive”, conform căreia oamenii refuză să se gândească la lucruri care le provoacă sentimente, emoţii negative. Totodată, în urma relaţionărilor interpersonale există tendinţa de a selecta ideile care sunt conforme cu valorile proprii şi care declanşează sentimente pozitive. Din aceste opinii rezultă intercondiţionările între emoţie/sentimente şi gândire.

b. Din  perspectiva lui Daniel Goleman (1995) conceptele care compun această formă a inteligenţei sunt:-conştiinţa de sine: identificarea şi înţelegerea emoţiilor, conştientizarea unei emoţii care se schimbă, înţelegerea diferenţei dintre gânduri, emoţii şi comportamente, încrederea în sine, înţelegerea consecinţelor unor comportamente în termeni de emoţii;-auto-controlul: managementul emoţiilor dificile, controlul impulsurilor, managementul constructiv al furiei, mâniei, dorinţa de adevăr, conştiinciozitatea, adaptabilitatea, inovarea, disciplina; -motivaţia: a fi capabil(ă) să stabileşti obiective şi să le îndeplineşti, optimism şi speranţă în faţa obstacolelor şi eşecurilor, iniţiativă, optimism, dorinţa de a reuşi, perseverenţă, dăruire; -empatia: a fi capabil(ă) să te pui „în pantofii diferitelor persoane cu care relaţionezi“, cognitiv şi afectiv, a fi capabil(ă) de a-i înţelege pe ceilalţi, perspectivele acestora, a fi capabil(ă) de a arăta grijă, atenţie, înţelegerea diversităţii; -aptitudinile sociale: stabilirea şi păstrarea relaţiilor (prieteni), rezolvarea conflictelor, cooperarea, colaborarea, capacitatea de a lucra în echipă, comunicarea, influenţa, conducerea (leadership-ul)

Sintetizând  toate  aceste  definiții  și  caracteristici elaborate  de  specialiști, putem  afirma că inteligența emoțională implică abilitatea de a percepe cu acuratețe, de a evalua și exprima emoțiile; abilitatea de a accesa și/sau genera sentimente; abilitatea de a înțelege și cunoaște emoțiile; abilitatea de a regla emoțiile pentru promovarea dezvoltării emoționale și intelectuale.

Pentru  un  copil  sau  adolescent  inteligent  emoțional, competiția  devine  ceva  firesc iar  cooperarea  este  o  împărtășire  de experiențe  cognitive  și  emoționale  în  același  timp. În  accepțiunea  acestuia, lumea  nu  este  doar  un  spațiu  în  care  trăiește  ci  înglobează    în  ea  și  dorința  de  a  se  dezvolta, cu  toate  provocările  pe  care   le  are și  care  devin  normale și  eficiente  pentru  evoluția  lui.

Folosirea inteligenței  emoționale îl  va  ajuta  pe  viitorul  adult să  devină  capabil de  admirație  față  de  ceilalți, de  dăruire, apropiere  și  împărtășire  a  dorințelor și  idealurilor prin  care  viața  lui  se  poate  transforma  în  mai  bine. Astfel  de  copii pot  să  lege  și  să  păstreze  prietenii  adevărate, să-și  împărtășească  sincer  experiențele  personale și  să-și  identifice  un  echilibru  în  sine  și  în  cei în   care poate  avea  încredere. Adolescentul echilibrat  emoțional, deși este  plin  de  frământări, va  folosi  curiozitatea  pentru  a  descoperi mai  mult, se  va  integra  mai  facil  social, însușindu-și  deprinderile  potrivite, identificându-și  resursele  și  devenind  un  competitor  apt  profesional.

Fiind  ajutat  să  se  studieze, să  se  auto-descopere, dar  mai  ales  să-și  folosească  inteligența  emoțională, va  reuși  pe  deplin să-și  valorifice  potențialul  atât familial, dar  și  profesional  și social. Confruntările  cu  ceilalți  îl vor  determina să  performeze și  să-și  sedimenteze  mai  bine  propriul  set  de valori  spirituale pe  care  le  transformă în  modele  și idealuri, fixându-i  apoi  principalele concepții despre  lume  și  viață ce  vor  deveni linii personale  de  conduită.Va  fi  pregătit  să  discearnă  mult  mai  realist  între  ceea  ce-i  este  benefic  sau  nociv, ceea  ce  i  se  potrivește  sau  intră  în  disonanță  cu filosofia  sa  de  viață.

În  calitatea  noastră  de  adulți, ca  părinți  sau  cadre  didactice, suntem  responsabili  de  formarea  celor  pe  care  îi  avem  în  fața  noastră  atât  din  punct  de  vedere  intelectual, dar  și  social  și  emoțional. Trebuie  să  fim  sau  să  devenim conștienți atât  de  sentimentele  noastre  dar  și  de  sentimentele  și  efectele  sentimentelor  noastre  asupra  celorlalți.

Devine  astfel  foarte  important , ca  pe  lângă  multitudinea  de  cunoștințe  pe  care  familia  și  școala  le  transmite  copiilor, să  nu se  lase  pe  un  loc  secundar  dezvoltarea  inteligenței  emoționale. Formarea  și deprinderea  abilităților  de  abordare  eficientă  a  stărilor  emoționale, oferirea  unor  multiple  posibilități  de  auto-cunoaștere  și  identificare  a  resurselor  personale, de  formare  și creștere  a  stimei  de  sine, a  unor  capacități  de  gestionare  a  impulsurilor generate  de  stări  negative, precum  și  a  unor  modalități prin care  să  învețe să  dăruiască, să  fie  loiali, să se  dezvolte  prin cooperare  și  intrând  în competiții  pot  fi  câteva  elemente  pe  care  este  util  ca  cei  care  interacționează   cu  elevii să  le  cultive  la  aceștia.

Pentru  a-i  putea  pregăti  din  punct  de  vedere  emoțional  pentru  viața  socială   dar  și  pentru  competiția profesională, familia  și  mediul  educațional  ar  trebui să   acționeze  într-un  deplin  parteneriat și  să  conștientizeze  un  aspect  foarte  important: atât  inteligența  intelectuală  cât  și  inteligența  emoțională  dețin  un  rol  important  în  dezvoltarea  copilului, ambele  fiind indispensabile  evoluției viitorului  adult, armonizării  lui  cu  ceilalți  și  cu  cerințele  externe. Cultivarea  uneia  în  detrimentul  celeilalte nu  poate genera  decât  inadaptare, insucces și   o  limitare a șanselor  de  reușită în  viață.

Bibliografie:
* Adriana Băban, Consiliere  educaţională, Editura Ardealul , Cluj , 2001
* Adina Botis, Loredana Mihalca ,,Ghid  pentru  cadrele  didactice  din învățământul  preșcolar- Despre  dezvoltarea  abilităților  sociale  și  emoționale  ale  copiilor, fete  și  băieți,  cu  vârsta  de  până  în 7 ani’’, Editura Alpha MDN, Buzău, 2007
* Daniel Goleman „Inteligența  emoțională, cheia  succesului  în  viață’’, Editura ALLFA,București, 2004
* Florinda Golu, Carmen  Ioniţă ,, Aplicaţii  practice  ale  psihologiei  copilului’’, Editura SPER, Bucureşti, 2009
* „Dezvoltarea   competenţelor  emoţionale şi  sociale la preşcolari’’, Editura ASCRED, Cluj-Napoca, 2010
* Mariana Angheluță Bratu,, Modalități  de  stimulare  a  inteligenței  emoționale’’, Editura  Smart  Academic, Bacău, 2015.

 

prof. Ana-Georgiana Diaconu-Stoica

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ana.diaconustoica

Articole asemănătoare