Modelarea climatului școlar prin intermediul activităților extrașcolare

Climatul școlar include în definirea sa acea calitate a unei școli care face ca fiecare membru să simtă valoarea și demnitatea personală creându-se astfel sentimentul de apartenență. Crearea locurilor de învățare sănătoase, stimularea creativității elevilor precum și a entuziasmului cadrelor didactice sunt aspecte care se circumscriu în aria climatului școlar. Toate aspectele enumerate de elevi sau de profesori atunci când explică de ce iubesc școala sunt caracteristicile climatului școlar existent în acea instituție de învățământ (Freiberg, 1999/2005).

1. Caracteristicicile educației

Educaţia este acţiunea socială planificată, cu un caracter finalist, și organizată pentru a-şi atinge intenţiile urmărite, finalităţile şi scopurile propuse. Finalităţile educaţionale circumscriu modelul de personalitate pe care educaţia urmează să-l formeze şi se cristalizează prin idealul educaţional, scopurile şi obiectivele educaţionale. Finalitățile proiectate, căile și modalitățile adoptate în vederea realizării lor delimitează educația de orice altă acțiune socială. Stimularea conștientă pe care o înfăptuiește educația se exprimă prin diversitatea și unitatea diferitelor sale componente (Nicola, Farcaş, 1993, pp. 4 – 5).

Educaţia mediază raportul individului cu societatea asigurând asimilarea, de către individ, a unor valori şi modele culturale în scopul adaptării personale a acestuia la cerinţele şi solicitările vieţii sociale. Prin intermediul educaţiei se are în vedere dezvoltarea conştientă şi progresivă a potenţialului biopsihic al omului, pregătirea acestuia pentru integrarea activă în viaţa socială prin însuşirea valorilor promovate de societate. Putem spune că educaţia apare odată cu societatea umană, are o natură socială, iar între cele două există o relaţie de interdependenţă. Relaţiile dintre ele se măresc şi se diversifică pe măsura dezvoltării societăţii și astfel rolul educaţiei şi al sarcinilor pe care această dezvoltare le pune în faţa ei sporesc. Fiecare societate îşi construieşte un anumit ideal în legătură cu omul, un ideal despre ceea ce trebuie să fie acesta din punct de vedere intelectual, fizic, moral.

Individul se află mereu, pe parcursul său existențial, fie concomitent fie succesiv, sub impactul acţiunilor sau influenţelor educative. Acestea au o contribuţie importantă în ceea ce privește formarea personalității umane, dar se deosebesc în funcţie de modul în care sunt organizate şi de gradul de eficienţă pe care îl au. În funcţie de acestea, Nicola și Farcaş (1992, p. 15) divid educația în trei mari categorii: formală, nonformală şi informală. Cele trei forme de educaţie se află în interacţiune reciprocă deoarece efectele fiecăreia se repercutează asupra celorlalte. Educaţia formală include totalitatea acţiunilor educative care se manifestă conştient şi organizat în instituţiile şcolare. Acest tip de educație e caracterizată de obiective specifice şi de conţinuturi educaţionale prevăzute în documentele şcolare. Educaţia nonformală include acţiunile educative care se realizează într-un cadru instituţionalizat din exteriorul sistemului de învăţământ. Ea însumează acţiuni extraşcolare care întregesc şi completează educaţia formală. Educaţia informală implică influenţele educative asupra personalităţii umane care sunt plasate în afara unui cadru instituţionalizat şi care se manifestă în mod spontan. Această formă a educaţiei se datorează existenţei individului în mediul său de viaţă, în ambianţa microsocială care-i e specifică.

2. Activitățile extrașcolare

Activitățile extrașcolare reprezintă o resursă educațională valoroasă pentru întregul demers didactic și pentru dezvoltarea personalității elevilor. Fiind parte a educației nonformale, aceste activități sunt organizate în mod conștient și planificat pentru elevi în instituții din afara sistemului de învățământ.

În societatea actuală rolul școlii s-a diversificat și în prezent școala este o „interfață în relația individ-societate”. Calitatea experiențelor școlare, răspunsul copilului la exigențele întâlnite în acest spațiu social, capacitatea de adaptare și integrare sunt aspecte determinante în formarea ca adult a școlarilor (Neamțu, 2011, p. 998). Pentru a asigura dezvoltarea școlarilor conform exigențelor sociale existente, fie culturale, fie economice, obiectivele școlii urmăresc oferirea unui context de învățare și dezvoltare care să fie adecvat tuturor copiilor pentru o integrare eficientă a acestora în societate.

Una dintre provocările actuale ale școlii se referă la faptul că oferta şcolii trebuie să se diversifice pentru a răspunde nevoilor de cunoaşterea ale copiilor, să iasă din formal şi formalism. În acest context, activităţile extracurriculare şi extraşcolare par a căpăta o importanţă din ce în ce mai mare. Studii de specialitate subliniază rolul acestora în planul dezvoltării personale a elevilor, în construirea unui climat şcolar prietenos, în creşterea participării la cursuri şi în planul socializării.

În şcoala contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregăteşte copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună bazele formării personalităţii copiilor. În acest cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect psihointelectual, fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare socială. Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extracurriculare. Legislația existentă în sistemul de învățământ românesc prevede necesitatea organizării de activități extrașcolare specifice caracteristicilor de vârstă ale elevilor, nevoilor lor psihologice, înclinațiilor și intereselor specifice. Binecunoscuta săptămână denumită generic „Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bune“ este un exemplu concret în care energiiile, motivațiile și demersurile cadrelor didactice se îmbină cu cele ale părinților elevilor pentru organizarea unor acțiuni nonformale dar cu valențe formativ-educative majore.

Scopul activităţilor extraşcolare este conturat de dezvoltarea unor aptitudini speciale ale elevilor, de antrenarea copiilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, de cultivarea interesului pentru activităţi socioculturale, de facilitarea integrării în mediul şcolar, de oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, de fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale.

Varietatea scopurilor acestor activități este evidentă și punctează următoarele aspecte: interacţiunea socială, leadershipul, recreerea şi educaţia pentru sănătate, autodisciplina şi creşterea încrederii în sine. Activităţile extraşcolare se desfăşoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze potenţialul intelectual.

În cadrul acestor activităţi, elevii învaţă să înveţe. Ei se deprind să folosească diverse surse informaţionale, reușesc să-și întocmească colecţii specifice propriilor interese, învață să sistematizeze date folositoare. Specific acestor activităţi este caracterul neimpus, liber ales, faptul că elevii se supun de bună voie regulilor, își asumă responsabilităţi, se autodisciplinează, se formează ca și oameni în relație cu sine și cu ceilalți.

Sfera activităţilor extraşcolare se diversifică permanent, iar problematica valorificării educaţiei nonformale în spaţiul şcolii a căpătat din ce în ce mai multă importanţă.

Caracteristicile de bază ale activităţilor extraşcolare sunt evidențiate de către Ifrim Nicoleta în următoarele aspecte: – cuprind activităţile care sunt organizate de şcoli şi se derulează în incinta acestora sau în afara spațiului școlar; – au rol complementar activităţilor formale ale şcolii şi se centrează pe activităţi ce vizează dezvoltarea în ansamblu a personalităţii elevilor; – ţin de ansamblul şcoală – comunitate – familie atât din perspectiva actorilor implicaţi, cât şi a tipurilor de acţiuni derulate; – oferă elevilor posibilităţi de exprimare a identităţii personale şi de dezvoltare plenară a activităţii acestora.

Succesul activităţilor extraşcolare depinde de corelarea unei serii de factori cum ar fi: atractivitatea tematicii abordate, buna coordonare a activităţilor, implicarea cât mai multor actori ai şcolii şi comunităţii cu experienţe relavante pentru activitatea desfăşurată.

În perimetrul concret al activităților extrașcolare se includ acțiunile care au un conținut cultural, artistic, spiritual, științific, tehnico-aplicativ, sportiv, de participare la viața comunității locale. Deoarece se clădesc pe trebuința și caracteristica principală a copiilor, adică jocul, următoarele activități sunt exemple grăitoare: excursiile, serbările, vizitele la muzee, la locuri istorice, la diverse expoziții, vizionarea unor filme educative, a unor pise scurte de teatru, a unor scenete sau spectacole, plimbările în natură, concursurile pe diverse tematici.

Participând la aceste activități elevii pot cunoaște locurile în care au trăit personalități remarcante ale poporului român, descoperă frumusețile țării, își îmbogățesc cunoștințele cultural-științifice, prețuiesc valorile culturale, înțeleg noțiuni geografice, își formează simțul artistic învățând să își exprime sentimentele, trăirile, își lărgesc orizontul spiritual, estetic, relațional, învață colaborarea cu ceilalți precum și fair play-ul competiţional, deprind conduite civilizate, își îmbogăţesc vocabularul cu cuvinte din diferite domenii, își cultivă atitudini de investigare, de cercetare. Valențele formativ-educative ale acestor activități sunt imense.

Elevii apreciază foarte mult activitățile extrașcolare datorită faptului că sunt diferite din punct de vedere al conţinutului, duratei, metodelor folosite şi formelor de organizare a activităţii de celelalte activități școlare. Pe de altă parte, conţinutul acestora nu este stabilit printr-un curriculum obligatoriu; elevii au libertatea deplină de a alege conţinuturile care sunt în concordanţă cu interesele şi dorinţele lor. Fiecare cadru didactic poate observa determinarea și entuziasmul cu care școlarii participă la aceste acțiuni. Faptul că acestea au ieșit din încadrarea formală de la clasă conferă copiilor o degajare și o libertate de exprimare și de implicare activă, fără teama sancționării sau chiar a notării.
I. Nicola (2000, p. 288) consideră că „activitatea extraşcolară oferă independenţă mai mare elevilor şi asigură o posibilitate de varietăţi pentru manifestările disciplinare, ele presupun respectarea unei game variate de norme disciplinare”.

3. Activitățile extrașcolare și climatul școlar

Activităţile extraşcolare stimulează valori, aptitudini şi dezvoltă vocaţia, talentul, încurajând competiţia, asumarea de responsabilităţi, comunicarea, abordările bazate pe iniţiativă, imaginaţie și opţiune. Toate acestea duc la formarea unor personalităţi complete şi complexe.

Competenţele dezvoltate prin aceste activităţi pot fi de natura celor de comunicare şi interrelaţionare, dar şi de perfecţionare într-un domeniu de activitate pentru care elevul îşi manifestă interesul. Participarea la activităţile extraşcolare contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea cognitivă, relaţională, afectivă a elevilor. Achiziţiile dobândite în contextele de învăţare din activităţile extraşcolare le pot servi elevilor ca suport pentru învăţare în activităţile de la clasă, motiv pentru care participarea la activităţile extraşcolare ar trebui valorificată, dar şi încurajată în permanenţă. Mai mult, valorificarea experienţei dobândite în cadrul activităţilor extraşcolare în activităţile de la clasă ar constitui un stimul major pentru o implicare şi mai bună a elevilor în cadrul acelor acţiuni, pentru creşterea spiritului de iniţiativă a acestora.

Formați sub aspect psihointelectual, fizic şi socioafectiv copiii dobândesc abilități și competențe  necesare pentru o cât mai uşoară integrare socială.

Deoarece activităţile extraşcolare aduc elevii în situații noi, în contexte diferite, acest lucru generează relaţii de prietenie şi ajutor reciproc între elevi, educă simţul responsabilităţii şi o atitudine justă faţă de scopurile urmărite. Valorificarea activităţilor extraşcolare în contribuie la dezvoltarea armonioasă a elevilor și la întărirea relațiilor dintre colegi sau chiar la descoperirea și formarea unor legături de prietenie ce nu sunt posibile în spațiul educațional formal. Acum elevii își descoperă înclinații și interese comune cu alți colegi, interacționează și colaborează cu colegi pe care poate îi ignorau la clasă. Toate acestea întăresc coeziunea grupului clasă. Spațiul școlar devine un factor propice formării și dezvoltării depline a elevilor dacă aici educații găsesc un mediu, un climat de încredere, de susținere și de acceptare. Iată motivul pentru care activitățile extrașcolare trebuie valorificate și din prisma acestei realități.

Relațiile dintre elevi au un efect deosebit asupra comportamentului acestora. Astfel, elevii respinși de către colegi pot dezvolta comportamente negative, violente, agresive, pot dezvolta un sentiment de insatisfacție față de școală. Pe de altă parte, copiii care sunt integrați în colectivul clasei denotă un comportament pozitiv precum și un nivel ridicat la învățătură. Relaţiile pe care elevul le are cu colectivul clasei în aria afectiv-simpatetică constituie pentru acesta „un stimulent în activitatea sa şcolară şi un suport moral care-l ajută să depăşească mai uşor situaţiile stresante prin care poate trece” (Iancu, 2000, p. 163).

Grupurile de elevi variază sub raportul unităţii şi gradului de prietenie, variază în funcţie de coeziune, de modul de interacţiune şi de comunicare. Copiii sunt atraşi de grup datorită nevoii de manifestare a sentimentului de apartenenţă, a acceptării, a recunoaşterii şi a securităţii pe care acesta, grupul, le oferă. Diferenţa dintre grupurile şcolare în ceea ce priveşte gradul de prietenie, împlinirea sarcinilor propuse, armonia în activitate, e dată de tendinţa de ataşare la alţii, de a fi de acord cu ei, de coeziunea grupului. Aceasta este forţa care acţionează asupra membrilor determinându-i să rămână în grup. Pentru educarea coeziunii, în cazul claselor de elevi, e necesară crearea convingerii şcolarilor că nevoile personale pot fi realizate prin colectiv, trebuie evidenţiată satisfacţia ce rezultă din cooperarea cu alţii, trebuie utilizate tehnici de cooperare. Coeziunea presupune atât satisfacerea individului cât şi beneficiul colectivităţii. Interacţiunea, ca tip de relaţii între două sau mai multe persoane în care acţiunea uneia este afectată de acţiunea alteia, determină în cadrul grupurilor şcolare structuri formale şi informale. Aceste moduri de organizare sunt determinate de vârsta copiilor, de sex, de acceptarea socială, de mediul de provenienţă, de mărimea grupului, precum şi de practicile de comunicare. În urma relaţiilor ce se stabilesc între elevi, pe parcursul timpului petrecut împreună, se elaborează norme specifice grupului, care capătă contur tot mai clar privind anumite reguli, coduri, valori, obiceiuri. Astfel, venind în contact unii cu alţii de-a lungul unei perioade mai îndelungată, copiii încep să fie conştienţi de modul în care trebuie să acţioneze, să gândească şi să se comporte în diferitele situaţii ale vieţii şcolare. Activitățile extrașcolare, prin caracteristicile sale, au un rol deosebit de important în formarea coeziunii grupului de elevi, în conturarea unui climat școlar pozitiv.

4. Concluzii

Activitățile extrașcolare, ca parte a educației nonformale, au valențe formativ-educative imense și sunt resurse pentru dezvoltarea plenară a personalității elevilor. Fiindcă ies din tiparul orelor de curs, acestea transpun elevii în contexte relaționale noi care pot contribui la întărirea relațiilor dintre ei precum și la coeziunea grupului școlar. O atmosferă pozitivă se formează astfel între elevi conturându-se un climat școlar propice învățării.

BIBLIOGRAFIE:

1. Cernea, M., Contribuţia activităţilor extracurriculare la optimizarea procesului de învăţământ, în “ Învăţământul primar“ nr. 1 / 2000, Bucureşti: Ed. Discipol.
2. Iancu, S. (2000). Psihologia şcolarului – de ce merg elevii încruntaţi la şcoală. Iaşi: Editura Polirom.
3. Ifrim, N. Activitățile extrașcolare/extracurriculare – oportunitate de contextualizare a învățării – www.concursurilecomper.ro/rip/2018/ianuarie2018/33_Ifrim%20Nicoleta _Activitatile%20extrascolare.pdf – accesat la 28.10.2018.
4. Freiberg, J. H. (1999/2005). School Climate: Measuring, Improving and Sustaining Healthy Learning Environments. Philadelphia: Falmer Press, Taylor and Francis Inc.
5. Nicola, I., Farcaş, D. (1993). Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
6. Nicola, I. (2000). Tratat de pedagogie școlară, București: Editura Aramis.
7. Neamțu, C. (2011). „Specificul asistenței sociale în școală”. În G. Neamțu (coord.), Tratat de asistență socială. pp. 997-1044. Iași: Editura Polirom.

 

Accesări: 205

Articole asemănătoare