Dicționarul Oxford definește emoția ca fiind „orice agitație sau tulburare mintală, sentimentală sau pasională; orice stare mintală acută sau tensionată”. Totuși emoția se referă la un sentiment și la gândurile pe care acesta le antrenează, la stări psihologice și biologice și la măsura în care suntem înclinați să acționăm (Goleman, 1995). Există sute de emoții de toate tipurile, cu diverse variații, schimbări și nuanțe. Într-adevăr, există și emoții mult mai subtile decât cuvintele care le-ar putea defini.
Cercetătorii continuă să discute în contradictoriu care sunt emoțiile ce pot fi considerate primare sau dacă măcar există asemenea emoții primare. Unii teoreticieni propun încrengături fundamentale cum ar fi: mânia (furia, resentimentul, exasperarea, indignarea, vexarea, animonizarea, irascibilitatea, ostilitatea și poate într-o oarecare măsură ura și violența, care sunt patologice), tristețea (supărarea, mâhnirea, lipsa de chef, îmbufnarea, melancolia, plânsul de milă, singurătatea, disperarea și deprimarea gravă, atunci când este de ordin patologic), frica (anxietatea, nervozitatea, preocuparea, consternarea, neînțelegerea, îngrijorarea, teama, spaima, groaza, iar de ordin psiho-patologic, fobia și panica), bucuria (fericirea, ușurarea, mulțumirea, binecuvântarea, încântarea, amuzamentul, mândria, plăcerea senzuală, răsplatta, satisfacția, euforia, extazul și la limită mania), iubirea (acceptarea, prietenia, încrederea, amabilitatea, afinitatea, devotamentul, adorația, dragostea, agape), surpriza (șocul și mirarea), dezgustul (disprețul, aversiunea, detestarea, repulsia) și rușinea (vinovăția, jena, supărarea, remușcarea, umilința, regretul).
Sigur că această listă nu rezolvă toate întrebările în privința categorisirii emoțiilor. Ideea că acestea se bazează pe câteva emoții principale pornește în parte de la o descoperire a lui Paul Ekman de la Universitatea California din San Francisco, care susține că patru dintre expresiile faciale (frica, mânia, tristețea, bucuria) sunt recunoscute de toate culturile din întreaga lume, inclusiv de indivizii complet analfabeți, care nu au fost în contact cu cinematograful sau televiziunea, sugerându-se astfel universalitatea lor. Ekman a arătat fotografii cu diverse expresii ale feței unor reprezentanți al culturilor îndepărtate, cum ar fi cele din Noua Guinee, unde există triburi izolate care trăiesc la fel ca în epoca de piatră, undeva în munți, și absolut toți au recunoscut aceste emoții fundamentale. Primul care a constatat universalitatea emoțiilor a fost Darwin, care a folosit-o ca și argument în teoria evoluționistă, aceste semnale fiind întipărite în sistemul nostru nervos.
Inteligența emoțională
Ziaristul de la New York Times, Daniel Goleman, a popularizat termenul de inteligență emoțională în cartea sa din 1995. El a susținut că înțelegerea și controlul emoțiilor noastre este una dintre cele mai importante chei pentru sănătatea și succesul în viață.
Mayer și Salovey (1997; Mayer, Salovey și Caruso, 2000) sugerează că există patru componente esențiale ale inteligenței emoționale. Prima este percepția și exprimarea exactă a emoțiilor. Atunci când este capabil să citești emoțiile celorlalți poți să anticipenzi posibilele amenintări pe care le pot reprezenta ei. De exemplu, imaginati-vă că sunteți într-o discuție contradictorie cu un coleg de serviciu care este cunoscut ca având un temperament volatil. Dacă puteți percepe exact faptul că respectivul coleg devine extrem de agitat, veți ști că poate este timpul să renunțați și să amânați disputa pentru altă zi. Dacă nu percepeți clar nivelul de furie al colegului, veți putea sfârși cu nasul spart. Perceperea și exprimarea exactă a emoțiilor la alții vă ajută, de asemenea, să empatizați cu ei. În schimb, vă puteți modifica reacțiile față de alte persoane, fie devenind mai persuasiv în argumentarea puntucului de vedere propriu, fie făcându-i să simtă că-i înțelegi bine. Lucrul acesta vă poate transforma într-un negociator eficient și un prieten de încredere pentru ceilalți. Perceperea și exprimarea exactă a emoțiilor proprii este pasul următor pentru a răspunde în mod adecvat la aceste emoții. Oamenii care nu realizează că sunt neliniștiți pot ajunge la o stare de tensiune psihică cronică ducând la uzura fizică și probleme de sănătate. Oamenii care nu realizează că sunt triști pot să nu întreprindă acțiunile necesare pentru a schimba sursa tristeții lor. Oamenii care nu realizează că sunt furioși pot să izbucnească brusc și impulsiv asupra altora, simțind să pierd controlul.
A doua componentă a inteligenței emoționale este capacitatea de a accesa și genera emoții în folosul gândirii și al rezolvării de probleme. Ne întrebăm adesea „Ce simt în legătură cu aceasta?” încercând să luăm o decizie importantă, cum ar fi facultatea la care să ne înscriem sau ce specializare să urmărim. Fiind capabili să accesăm emoțiile noastre de moment despre o problemă sau să anticipăm sentimentele noastre viitoare, atunci când va trebui să luăm o anumită decizie, primim informațiile importante, care ar putea să joace un rol în multe decizii.
A treia componentă a inteligenței emoționale este înțelegerea emoțiilor și a sensurilor emoționale. Putem percepe cu claritate că suntem neliniștiți, dar nu putem face prea multe lucruri în legătură cu aceasta. Facem adesea atribuiri incorecte pentru emoțiile noastre, care ne pot determina să facem pași greșiți. De exemplu, imaginați-vă că ați stat multe săptămâni până noaptea târziu pentru a vă termina lucrările de la școală și v-ați trezit apoi de dimineață pentru a merge la cursuri. În final începeți să vă simțiți triști, obosiți și nemotivați. Puteți ajunge la concluzia că vă simțiți triști și nemotivați pentru că urmați o specializare nepotrivită sau chiar facultatea respectivă nu vi se potrivește. Adevăratul motiv al tristeții voastre poate fi totuși lipsa somnului, care poate provoca simptome similare cu depresia. În loc să corecteze lipsa de somn, atribuirea incorectă a tristeții voastre specializării urmate la facultate v-ar putea conduce la decizii foarte greșite.
Ultima componentă a inteligenței emoționale este reglarea emoțională – să fii capabil să îți gestionezi și să-ți reglezi emoțiile în mod adecvat. Aceasta nu înseamnă să controlezi complet emoțiile pe care le simți sau le exprimi. De fapt, un astfel de control emoțional exagerat este nesănătos. Dar dacă vă lăsați emoțiile netemperate, acesta poate fi și el un lucru nesănătos. Cel mai evident exemplu este furia. Toți simțim furie din când în când, dar cei mai mulți dintre noi știm că nu ne putem exprima furia în orice moment și în orice mod dorim. Modul în care ne canalizăm furia este esențial pentru relațiile noastre cu ceilalți și pentru propria noastră sănătate. Oamenii care își suprimă complet furia pot fi exploatați de ceilalți, iar oamenii care exprima furia cronic în mod ostil își pot pierde ușor prietenii. În schimb oamenii care pot exprima motivele furiei lor în moduri pe care ceilalți să le poată auzi și accepta sunt mult mai în măsură să își păstreze prietenii și să evite exploatarea.
Se poate învăța inteligența emoțională?
Multe școli au acum programe care să-i învețe pe tineri cum să-și recunoască și să-și controleze mai bine furia, în speranța de a reduce violența în școli și unele evaluări ale acestor programe sugerează că ele pot fi eficiente în a-i învăța pe tineri să-și controleze furia (Graczyk ș.a., 2000; Topping, Holmes și Bremmer, 2000). Mulți dintre directorii executivi scorțoși din firme urmează școli în domeniul emoțional care să-i învețe cum să simtă o mai mare empatie cu angajații și să „reacționeze cu mai multă sensibilitate” și se pare că aceste programe se pot bucura de succes (Cherniss, 2000). Psihoterapia se concentrează foarte mult pe modul în care să-i ajute pe oameni să recunoască, să eticheteze cu precizie și să-și controleze emoțiile mai bine și multe studii arată că psihoterapia este eficientă în eliminarea unor mari varietăți de tulburări psihice.
Literatura de specialitate pune în evidență diverse fațete și problematici legate de inteligența emoțională a elevilor în mediul educațional. Un studiu derulat de Institutul de Educație (Petrides, 2004) din Londra a investigat rolul inteligenței emoționale ca și trăsătură în performanța academică și comportamentul deviant din școală. Studiul s-a derulat pe un eșantion de 650 de elevi, cu o medie de vârstă de 16 ani și jumătate. Astfel, s-a arătat faptul că inteligența emoțională este un mediator al relației dintre abilitățile cognitive ale elevilor și performanța academică. Cu alte cuvinte, cu cât nivelul de IE era mai ridicat, cu atât performanța academică era prezisă mai puternic de către abilitățile cognitive ale elevilor. De asemenea, s-a evidențiat faptul că cei care aveau un scor ridicat la IE, aveau un risc mult mai mic de a face absențe nemotivate sau de a fi exmatriculați. Rezultatele acestui studiu aduc în discuție problematica adolescenților ce provin dintr-un mediu defavorizat și cu un grad de vulnerabilitate ridicat în ceea ce privește dezvoltarea emoțională, predispunând la efecte nedorite atunci când vine vorba de rezultate școlare și conduită.
Un alt studiu ce a investigat asocierea dintre inteligența emoțională și rezultatele școlare (Parker, 2004) a fost derulat pe un număr de 667 de liceeni. Aceștea au fost împărțiți la finalul anului școlar în grupe ce caracterizau succesul lor pe plan academic: succes foarte mare, succes moderat, mai puțin succes. S-au pus în perspectivă aceste grupe în raport cu scorurile obținute la coeficientul de inteligență emoțională – astfel, s-a aratat faptul că cei care făceau parte din grupul cu succes academic foarte mare aveau scoruri ridicate pe dimensiuni precum nivelul interpersonal, adaptabilitate și managementul stresului, spre deosebire de cei care făceau parte din grupurile cu succes moderat sau mai puțin succes.
Pe de altă parte, pe lângă impactul inteligenței emoționale asupra performanței școlare se pune accentul și pe efectele acesteia asupra relațiilor cu colegii, cu cei din aceeași generație. Astfel, un alt studiu al Institutului de Educație din Londra (Petrides, 2006) a analizat rolul inteligenței emoționale în relațiile dintre co-vârstnici. Studiul a avut un eșantion de 160 de eleve cu o medie de vârstă de 10 ani și 8 luni. Elevelor le-a fost fost administrat un chestionar ce evalua inteligența emoțională și li s-a cerut să își încadreze colegii de clasă în categorii bazate pe descriptori comportamentali precum: cooperant, disruptiv, timid, agresiv, dependent, lider și intimidant. Asemenea, profesorilor li s-a solicitat să nominalizeze elevii pentru respectivele categorii. S-a constat faptul că elevii ce aveau un nivel ridicat de inteligență emoțională erau percepuți de către colegi ca fiind cooperanți și lideri, în detrimentul altor nominalizări. Profesorii au făcut nominalizări ce au scos în evidență două aspecte ortogonale precum descriptori ce țin de factorul pro social și descriptori ce țin de factorul anti social. Astfel, elevii care aveau un coeficient mare de inteligență emoțională aveau scoruri mari și la factorul pro social, iar scoruri mici la scorul anti social.
De asemenea, s-au investigat rolul personalității și a abilităților sociale și emoționale în apariția unor puncte forte și a unor dificultăți comportamentale, potrivit percepțiilor raportate. La acest studiu (Poulou, 2010) au participat 559 de elevi cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani. Rezultatele au arătat faptul că elevii ce aveau un nivel mai ridicat de inteligență emoțională și abilități sociale și emoționale bine conturate, erau mai puțin predispuși să aibă dificultăți emoționale, de conduită, de relaționare cu colegii sau hiperactivitate și erau mai predispuși la a manifesta comportamente pro sociale. Genul a reprezentat un factor semnificativ pentru dificultățile emoționale unde mai vulnerabili erau băieții, iar clasa în care erau reprezenta un factor pentru dificultățile de relaționare cu colegii, cauzate de gelozie și comportamente de retragere.
Studiile cu privire la inteligența emoțională a elevilor și aplicabilitatea acesteia în școală sunt extrem de reduse. Se impune creșterea interesului pentru acest domeniu de cercetare și conștientizarea la nivelul cadrelor didactice, a consilierilor școlari importanța inteligenței emoționale. Astfel, dincolo de studii ce investighează asocierea dintre inteligența emoțională și performanță academică sau conduita elevilor, este de dorit să se demareze programe educaționale și de management al emoțiilor în rândul elevilor și nu numai – profesori, părinți; pentru optimizarea aspectelor relaționate de IE este de dorit ca aceste programe să fie testate și evaluate și chiar să se facă studii de caz în baza lor, precum și să se demareze studii longitudinale care să urmărească în timp cum evoluează elevii atât la nivelul IE, cât și la nivelul performanței academice și a comportamentelor pro sau anti sociale.
În final, sugestiile de optimizare a instituțiilor de învățământ sunt desprinse din nevoia de a fi demarate programe bine structurate de dezvoltare a inteligenței emoționale în școli. Totodată, pe lângă elevi ca și grup țintă, este de dorit a se proiecta intervenții care să aibă ca și grupuri țintă părinții, profesorii și personalul auxiliar deopotrivă.
Bibliografie
Di Fabio, A., & Kenny, M. E. (2011). Promoting emotional intelligence and career decision making among Italian high school students. Journal of Career Assessment, 19(1), 21-34.
Goleman, D., & Nistor, I. M. (2008). Inteligenţa emoţională. Curtea Veche.
Parker, J. D., Creque, R. E., Barnhart, D. L., Harris, J. I., Majeski, S. A., Wood, L. M., … & Hogan, M. J. (2004). Academic achievement in high school: does emotional intelligence matter?. Personality and individual differences, 37(7), 1321-1330.
Petrides, K. V., Frederickson, N., & Furnham, A. (2004). The role of trait emotional intelligence in academic performance and deviant behavior at school. Personality and individual differences, 36(2), 277-293.
Petrides, K. V., Sangareau, Y., Furnham, A., & Frederickson, N. (2006). Trait emotional intelligence and children’s peer relations at school. Social Development, 15(3), 537-547.
Poulou, M. S. (2010). The role of Trait Emotional Intelligence and social and emotional skills in students’ emotional and behavioural strengths and difficulties: A study of Greek adolescents’ perceptions. The International Journal of Emotional Education, 2(2), 30-47.
Zeidner, M., Shani-Zinovich, I., Matthews, G., & Roberts, R. D. (2005). Assessing emotional intelligence in gifted and non-gifted high school students: Outcomes depend on the measure. Intelligence, 33(4), 369-391.