Integrarea inteligenței artificiale în educația contemporană generează o reconfigurare semnificativă a rolurilor tradiționale din spațiul clasei, mai ales în cadrul disciplinelor umaniste, unde autenticitatea discursului și construcția personală a sensului au reprezentat constant obiective fundamentale. În predarea limbii și literaturii române la nivel liceal, apariția instrumentelor capabile să genereze texte coerente și să ofere sugestii stilistice ridică întrebări legate de statutul autorului, de evaluarea competențelor de redactare și de raportul dintre tehnologie și gândirea critică. În locul unei opoziții radicale între tradiție și inovație, experiența didactică recentă indică necesitatea unei integrări prudente, orientate spre formarea responsabilă a elevilor.
În practica de clasă, utilizarea inteligenței artificiale poate deveni un punct de plecare pentru exerciții reflexive. De exemplu, într-o lecție dedicată textului argumentativ, elevilor li se poate propune analiza comparativă între un paragraf generat automat și unul redactat individual, urmărindu-se identificarea diferențelor de coerență logică, adecvare stilistică și originalitate. Un astfel de demers nu reduce rolul profesorului, ci îl amplifică, deoarece discuția se deplasează de la corectarea formală către evaluarea nuanțelor expresive. Într-o altă situație concretă, la studiul genului liric, elevii pot primi sarcina de a rescrie un text generat de inteligența artificială astfel încât să introducă elemente de subiectivitate autentică, exercițiul evidențiind limitele limbajului automatizat și importanța experienței personale în construcția sensului poetic.
Din perspectiva didacticii moderne, astfel de activități favorizează dezvoltarea competențelor metacognitive. Elevul nu mai este doar producător de conținut, ci devine evaluator al discursului, învățând să distingă între formulările standardizate și cele care reflectă o perspectivă individuală. Într-o clasă a XI-a, de exemplu, analiza unui eseu literar generat automat despre un roman realist poate constitui pretextul pentru discutarea conceptelor de teză, argument și exemplu textual, elevii fiind invitați să identifice generalizările excesive sau lipsa interpretării personale. Această strategie revalorizează tradiția comentariului literar, dar o adaptează unui context cultural dominat de rapiditate și sinteză.
În același timp, utilizarea inteligenței artificiale impune o reflecție etică asupra evaluării. Profesorul poate introduce etape obligatorii ale procesului de redactare — schițe inițiale scrise în clasă, discuții orale asupra ideilor, rescrieri succesive — pentru a evidenția evoluția gândirii elevului. O practică frecventă este solicitarea unui jurnal de reflecție în care elevii explică modul în care au utilizat instrumentele digitale și deciziile stilistice asumate. Această abordare nu doar că reduce tentația substituției totale, dar cultivă responsabilitatea discursivă și conștientizarea propriului proces de învățare.
Reacțiile elevilor la astfel de demersuri sunt adesea ambivalente: pe de o parte, fascinația pentru rapiditatea tehnologică, pe de altă parte, surpriza descoperirii faptului că textele generate automat pot părea corecte, dar lipsite de profunzime. Într-un exercițiu realizat într-o clasă a X-a, elevii au fost invitați să rescrie introducerea unui eseu despre modernism, pornind de la un model automatizat. Rezultatele au evidențiat o creștere a atenției pentru nuanțe stilistice și pentru alegerea registrelor lingvistice adecvate, confirmând ipoteza că tehnologia poate deveni un stimulent pentru aprofundare, nu un substitut al reflecției.
În plan pedagogic mai larg, inteligența artificială readuce în discuție funcția profesorului de română ca mediator cultural. Într-o societate caracterizată de abundența informației, rolul cadrului didactic nu mai constă exclusiv în transmiterea conținuturilor canonice, ci în orientarea elevilor spre interpretare critică și responsabilitate intelectuală. Ora de română rămâne un spațiu privilegiat pentru formarea unei relații conștiente cu limbajul, iar instrumentele tehnologice pot contribui la diversificarea strategiilor didactice fără a substitui exercițiul lecturii atente sau al scrierii personale.
În concluzie, inteligența artificială nu anulează tradiția predării limbii și literaturii române, ci o provoacă să se redefinească. Exemplele concrete de clasă arată că integrarea controlată a tehnologiei poate susține dezvoltarea competențelor de analiză, argumentare și expresivitate, atâta timp cât profesorul păstrează echilibrul între deschiderea spre inovație și fidelitatea față de valorile formative consacrate. În acest sens, viitorul orei de română nu constă într-o ruptură față de trecut, ci într-un dialog constant între metodele clasice și noile resurse digitale.
Bibliografie
Adăscăliței, A. (2025). Introducere în utilizarea inteligenței artificiale în educație. Polirom.
Bîrgăoanu, C.; Novac, M. (coord.) (2025). Creativitate și inovație în era digitală. Iași.
Istrate, O. (2026). Inteligența artificială: Perspective asupra învățării, predării și evaluării. iTeach: Experiențe didactice, ianuarie 2026. https://iteach.ro/experientedidactice/inteligenta-artificiala-perspective-asupra-invatarii-predarii-si-evaluarii