ADHD reprezintă abrevierea în limba engleză a “Attention Deficit Hyperactivity Disorder” (deficit de atenţie cu tulburare hiperkinetică) şi este una dintre cele mai frecvente afecţiuni psihiatrice întâlnite la copii şi adolescenti. ADHD este o tulburare neurobiologică care afectează între 3% şi 5 % din populaţia de copii şi adolescenti a lumii. ADHD debutează în copilărie şi poate persista şi la vârsta adultă (în jur de 50% pot prezenta simptome şi la vârsta adultă). Incidenţa cazurilor este mai mare la sexul masculin.
ADHD nu este o afecţiune diagnosticată recent. De-a lungul timpului, afecţiunea a primit mai multe denumiri: lipsa controlului moral, disfuncţie cerebrală minimă, sindrom hiperactiv, deficit de atenţie cu sau fără hiperactivitate. Nediagnosticat şi netratat la timp, ADHD poate avea consecinţe grave asupra vieţii copilului: rezultate şcolare slabe, depresie, dificultăţi în a-şi face prieteni, dar şi probleme în dezvoltarea sa ulterioară ca adolescent şi ca adult. De asemenea, impactul este puternic şi asupra părinţilor şi fraţilor, fiind uneori cauza apariţiei problemelor în familie.
Cadrele didactice joacă un rol central în succesul sau eşecul elevilor, deoarece ei funcționează drept modele şi au o mare influenţă asupra lor.
Profesorii au observat că elevii cu ADHD au şi multe însuşiri pozitive. Între timp, părinţii se confruntă cu dificultăţi acasă atunci când doresc să îşi ajute şi să îşi sprijine copiii. Uneori, atât părinţii cât şi profesorii pot încerca un sentiment de frustrare, de oboseală şi de dezamăgire şi s-ar putea să li se pară dificil să găsească soluţii. Însă integrarea copiilor cu ADHD reprezintă un obiectiv fundamental al învăţământului de astăzi, Aceşti copii trebuie integraţi şi ajutaţi pentru ca potenţialul lor să fie valorificat pe deplin.
Problema majoră este să identificăm acest copil la timp. Cum ne dăm seama că avem în clasă un copil cu ADHD ?
Elevul nostru are un comportament diferit faţă de colegii lui. Ne gândim la posibilitatea ca acesta să aibă ADHD. Nu putem spune că un elev care se comportă diferit are ADHD decât dacă sunt prezente fie cel puţin 6 simptome pentru deficit de atenţie, fie cel puţin 6 simptome pentru hiperactivitate şi impulsivitate luate împreună, fie dacă sunt prezente simptome de tipul combinat, adică din cele două categorii numite anterior.
Reţinem cel puţin 6 aspecte comportamentale:
- Se foieşte în permanentă, se ridică şi se plimbă prin clasa în timpul orei
- Sfidează colegii şi cadrele didactice
- Se opune oricărei reguli, instrucţiuni sau sarcini date
- Îşi ameninţă colegii, este crud cu aceştia
- Se uită pe fereastră, se caţără, încearcă să sară pe geam
- Nu îi este frică de nimeni, nici părinţii, nici profesorii nu reprezintă pentru el autorităţi
- Este agresiv, sare în permanentă la bătaie.
În acest caz, avem în faţă noastră un elev cu ADHD. Nu avem în clasă un elev bolnav sau un elev cu retard. Avem un elev hiperactiv, cu o energie imensă care trebuie consumată şi cu un potenţial care trebuie valorificat. Pentru început, vom enumera simptomele ADHD asupra activităţii şi rezultatelor şcolare ale elevului nostru:
- Uită caiete, cărţi, nu îşi face temele
- Nu ascultă instrucţiunile, răspunde înainte de a fi terminată întrebarea
- Are conflicte cu colegii din cauza sfidării, permanentei opuneri
- Nu respectă nicio regulă, niciun regulament şcolar
Se pune întrebarea ce putem face în acest caz ? Trebuie să găsim soluţii – trebuie păstrată ordinea în clasă şi trebuie să avansăm cu toţii.
Copiii cu ADHD pierd foarte multe informaţii în timpul orelor, din cauză că atenţia le este distrasă de diverşi factori, de la zgomote, până la propriile gânduri. Le este greu să se concentreze asupra unor cerinţe care presupun un efort mental susţinut. Aparent par că te ascultă, dar de fapt există mereu ceva care îi face să nu reţină informaţia. Pentru a îndepărta factorii de distragere a atenţiei, copilul trebuie plasat în clasă departe de ferestre şi de uşă.
Mişcarea trebuie să fie inclusă subtil în cadrul lecţiei, astfel încât să i se creeze impresia că este firesc să se mute de ici colo. Informaţiile esenţiale trebuie scrise pe tablă, astfel încât să poată fi văzute uşor şi este esenţial să îi fie amintit copilului unde găseşte informaţiile. Sarcinile complexe trebuie împărţite în sarcini mici, după fiecare dintre ele, permiţându-i-se copilului să facă pauză, chiar şi câteva secunde. Suntem, aşa cum am precizat, în faţa unui elev sănătos, energic, sfidător, pus pe harţă tot timpul.
Cum putem să îi anihilăm manifestările negative care dăunează colectivului de elevi ?
Iată câteva exemple de bune practici pentru sprijinirea elevului cu ADHD la şcoală şi la lecţii de către cadrul didactic.
- Implicarea elevului cu ADHD în lecţie (joc de rol, învăţarea prin cooperare, experimente). Orice lucru nou îl atrage. Îi place să fie pus în valoare, să “iasă în faţă”. Elevul cu ADHD trebuie antrenat în activităţi în care excelează.
- Folosirea unui sistem de recompensare pentru comportamente sau acţiuni pozitive (steluţe, buline, puncte, care pot fi ulterior convertite în privilegii). I se va citi bucuria pe chip atunci când este lăudat sau când primeşte un punct pentru o acţiune dusă la bun sfârşit.
- Organizarea unui mediu calm, suportiv, pozitiv în sala de clasă. În desfăşurarea lecţiei trebuie să variem vocea, tonul, volumul şi metodele de predare.
- În cazul activităţii de citire, profesorul îi poate încuraja să pună degetul sau o riglă pentru a urmări rândurile. Şi simpla prezenţă a cadrului didactic lângă el, îi va menţine atenţia concentrată.
- Încercarea de a le menţine atenţia prin întrebări şi instrucţiuni scurte şi clare, pauze de gândire, activităţi interesante. Întrebările trebuie să fie clar formulate şi să nu conţină răspunsul aşteptat. Mai mult, se va evita folosirea aceloraşi întrebări pentru a menţine vie atenţia elevilor. Menţinem contactul vizual cu clasa!
- Evitarea etichetărilor: – fără “prost”, “nesimţit”, “nebun”. Evităm critică în faţa clasei. Oferim ajutor din timp, înainte că elevul să trăiască insuccesul !
- În cazul activităţii de scriere, profesorii pot utiliza exerciţii speciale pentru îmbunătăţirea coordonării (aruncarea şi prinderea mingii, mişcarea degetelor).
- Copiii cu ADHD au tendinţa să gândească concret. Simt nevoia să atingă, să simtă, să ia parte la tot ceea ce înseamnă experienţă concretă. De aceea, matematica se învaţă cel mai bine cu ajutorul jocurilor şi al obiectelor, care o pot transforma într-o disciplină amuzantă.
- Folosim obiecte : cărţi de joc, piese de domino, monede sau pur şi simplu degetele, pentru a le capta atenţia.
- Folosim ilustraţiile : desenăm ceea ce exprimă cuvintele dintr-o problemă, pentru a-l ajuta pe copil să înţeleagă mai bine. De exemplu, dacă într-o problemă se spune că sunt 12 maşini, ajută-l pe copil să le deseneze. Va dura mai mult, dar îţi vei atinge scopul – acela de a-l face să-şi dorească să rezolve problema.
Nu putem vorbi în cazul unui copil cu ADHD numai despre “necazurile” pe care le produce această dizabilitate. Să privim şi partea pozitivă!
Care sunt calităţile unui elev cu ADHD?
Este afectuos, creativ, intuitiv, altruist, vizionar, sensibil, original, exuberant, amuzant, inventiv. Oamenii care au astfel de calităţi şi ştiu să le folosească în beneficiul lor, pot ajunge sus, sus de tot! Dacă credeţi că oamenii celebri pe care îi cunoaştem astăzi s-au născut inteligenţi şi au crescut având comportamente normale, am putea fi surprinşi să aflăm faptul că o parte dintre aceştia au suferit de ADHD în copilărie. Din moment ce ei au reuşit având această problemă de sănătate şi s-au dovedit a fi cei mai buni în domeniul lor, aceştia ar putea fi surse de inspiraţie perfectă pentru copiii şi părinţii care consideră această situaţie o problema.
Abraham Lincoln, Albert Einstein, Bill Gates, John F. Kennedy, Ludwig van Beethoven, Will Smith, Jim Carrey sunt exemple de personalităţi care au suferit de ADHD. Acest lucru nu i-a împiedicat să se remarce în anumite domenii ale vieţii sociale şi să fie cunoscuţi pentru realizările lor pe tot mapamondul.
Adevărul este că suntem cu toţii diferiţi şi, din aceasta cauză, fiecare dintre noi are talente diferite. Uneori, faptul că nu te poţi adapta doare şi creează probleme, dar, atunci când îţi dai seama prin ce faci diferenţa şi cum poţi transforma defectele în calităţi, totul este privit într-o altă lumină.
Prin urmare, ADHD nu trebuie perceput ca o condamnare pe viaţă în plan social, intelectual sau profesional, ci ca un mod diferit de viaţă. Fiecare copil contează! Trebuie să învăţăm să trăim cu ADHD.
Bibliografie
1. Mara Daniel (coordonator), Mentorat educaţional al persoanelor cu dizabilităţi, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2015
2. Mara Daniel (coordonator), Daniela Creţu, Mentorat educaţional al persoanelor cu dizabilităţi, ADHD – Deficitul de atenţie cu tulbuurare hiperkinetică, pag 31-48, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2015