Perioada preșcolară este una de intensă dezvoltare psihică, în care se așează elementele fundamentale pentru activitățile specific umane, având drept catalizator contradicțiile dintre solicitările externe și capacitățile interne. Are loc o creștere a intereselor, aspirațiilor și aptitudinilor care, dacă sunt identificate și susținute, pot deveni o cale spre succes. Numeroase lucrări abordează o problematică largă a vârstei referitoare la educația, socializarea și dezvoltarea psiho-afectivă a preșcolarilor.
„Începeți deci prin a vă studia mai bine elevii, căci cu siguranță, nu îi cunoașteți deloc.” J. J. Rousseau
Lev Vîgotski diferențiază nivelul dezvoltării actuale a gândirii copilului de dezvoltarea sa potențială (necesară și posibilă). Gândirea – consecință a învățării – este legată de limbaj, căci cu sprijinul cunoștințelor, indivizii construiesc din punct de vedere social înțelegerea lor. Vorbirea, limbajul și comunicarea intervin în mod diferențiat, ca factori determinanți sau condiționali, în funcție de stadiul dezvoltării generale a copilului. Limbajul ocupă locul central în procesul dezvoltării psihice a copilului și are o legătură internă cu dezvoltarea gândirii și conștiinței ca întreg, cel mai frecvent folosit în comunicarea interumană, iar particularitatea de bază a comunicării umane este modul de utilizare a limbajului. Limbajul a fost definit ca fiind „un vehicul ce transportă intenții, atitudini, un simplu mijloc de transmisie a informațiilor care circulă fără rezistență de la un sistem cognitiv la altul” (Răşcanu Ruxandra).
Limba reprezintă totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale și gramaticale), organizate ierarhic potrivit regulilor gramaticale stabilite social istoric. Limbajul este frecvent definit drept activitatea psihică de comunicare între oameni prin intermediul limbii; una dintre formele activității comunicative ale omului.
Logopedia este știința în cadrul căreia au fost sintetizate cunoștințele despre limbaj, au fost elaborate modalitatile de creștere a eficienței comunicării verbale. Logopedia studiază tulburările de limbaj și formulează metodologia specifică educării limbajului tulburat.
Preocupări legate de o dezvoltare corectă a vorbirii au existat din cele mai vechi timpuri. Grecii antici aveau un cult pentru vorbire și oratorie, pentru arta de a vorbi frumos, cursiv și pe înțelesul auditoriului. Logopedia se află în relație directă cu psihologia, pedagogia, psiholingvistica, fără de care nu se poate face o analiză completă a fenomenului de limbaj și comunicare interumană.
Cercetările de specialitate au arătat că îmbunătățirile de la nivelul limbajului oral al preșcolarilor au mare legătură cu abilitatea lor de a relaționa pe termen scurt și lung, dar și cu realizările lor școlare. La începutul perioadei preșcolare, limbajul este în plină expansiune și au loc progrese spectaculoase privind construcția frazei. Dacă dezvoltarea fonologică este aproape încheiată, vocabularul va crește exponențial și se va dezvolta sintaxa. Vocabularul este o punte între procesul de învățarea cuvintelor la nivel fonetic și procesele cognitive de înțelegere. Între comunicare și tempoul dezvoltării proceselor psihice, timpul apariției și tempoul dezvoltării limbajului există interlegătură reciprocă, care depinde de cum s-a dezvoltat comunicarea copilului în perioada preverbală, ea constituind pilonul interrelaționării complexe prin intermediul cuvântului. (Lev Semionovici Vîgotski)
Corectarea vorbirii și a tulburărilor de vorbire stimulează dezvoltarea psihică a individului, integrarea sa în activitate și în viață, conduce la afirmarea personalității pe plan social și cultural.
Corectarea tuturor tulburărilor de limbaj este condiționată nu numai de eficacitatea metodelor logopedice, dar și de o serie de factori ce țin de particularitățile psiho-individuale ale deficienților de vorbire.
E.L.Thorndike a descris trei tipuri de inteligență: abstractă, concretă și socială. Referitor la aceste trei tipuri de inteligență, se afirmă că subiecții aparținând tipului de inteligență abstractă au capacitatea de a diferenția și de a opera ușor cu simbolurile verbale. La aceștia tulburările de vorbire apar mai rar, iar corectarea se face mai ușor. La indivizii încadrați în tipul de inteligență concretă se constată o mare capacitate de imitare a modelului, datorită posibilităților de operare în plan concret și de diferențiere facilă a situațiilor percepute. Totuși, vocabularul nu capătă o extindere prea mare, deoarece modelul concret este prezent adeseori, iar deducțiile nu se efectuează rapid și spontan. Subiecții aparținând tipului de inteligență socială prezintă avantajul că nu trăiesc atât tensional deteriorarea vorbirii, aceștia adaptându-se ușor schimbărilor survenite și în cadrul activităților.
Limbajul face posibilă definirea omului, cu toate atributele sale, și contribuie la crearea unui anumit statut în cadrul societății, dar în același timp îl prezintă așa cum este, cu particularitățile sale individuale. Limbajul conservă experiența generațiilor anterioare, devenind un bun al omenirii și, în același timp, modalitate de cunoaștere și de relevare a existenței înconjurătoare
Tulburarea de limbaj poate constitui un factor stresant, atunci când individul nu găsește înțelegerea necesară față de dificultatea sa în vorbire sau când nu întrevede posibilitatea corectării ei. Subiectul trăiește emoții-șoc, manifestă nesiguranță în vorbire, dar și în alte activități, apare surmenajul fizic și intelectual, care își pun amprenta pe întreaga sa activitate. În cazurile mai grave sau prin existență și a altor deficiențe, suferința psihică se accentuează prin instalarea nevrozei, a anxietății și, ca urmare, se manifestă prin izolarea de colectiv și prin fenomene de dezadaptare.
Logopedia încă nu a ajuns la elaborarea unei metode unanim acceptată pentru depistarea tulburărilor de limbaj.
Necesitatea urmăririi consecvente a corectitudinii exprimării verbale a copiilor este determinată de factori multipli. Argumentele de ordin psihologic scot în evidenţă faptul că vârsta preşcolară mică este etapa hotărâtoare în însuşirea corectă a vorbirii, având în vedere modificările de ordin cantitativ şi calitativ care vizează însuşirea pronunţiei corecte a tuturor fonemelor, constituirea vocabularului de bază, apariţia limbajului interior, diversificarea formelor de comunicare, intensificarea funcţiilor cognitive ale limbajului, asimilarea în practica de zi cu zi a structurii gramaticale.
Intervenţiile sunt mult mai eficiente în procesul formării însăși, decât ulterior, când s-au stabilizat unele structuri eronate şi acestea au început să frâneze nu numai procesul dezvoltării gândirii, dar să-şi pună amprenta asupra întregii personalităţi. Astfel încât, identificarea timpurie a logopaților este foarte importantă deoarece orice intervenție corectiv-recuperatorie necesită cu atât mai mult efort și timp cu cât prezentarea la cabinetul logopedic se amână pentru o perioadă mai lungă.
Bibliografie:
Bratu, Bianca, ”Preşcolarul şi literatura”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977
Doru-Vlad Popovici, Cristian Buica, Valentin Velican, Ileana Căruțașu: „De la ASR la CAST: Sisteme inteligente de diagnoză și terapie a tulburărilor de limbaj”, Revista de Pihopedagogie nr 2/2010, Ed. Fundației Humanitas
Dumitrana M. ”Educarea limbajului în învăţământul preşcolar. Vol. 2-Comunicarea scrisă”, București, Editura Compania, 2001.
Olărescu Valentina, Ponomari Dorina, ”Intervenţia complexă psiho-logopedică în tulburări de limbaj” – Ghid metodologic, Chişinău, 2019.
Răşcanu Ruxandra, ”Psihologie și comunicare”, București, Editura Universității, 2001.
Verza Emil, ”Tratat de logopedie”, vol I, București, Humanitas, 2003
Lev S. Vîgotski, ”Opere psihologice alese”, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1972.
Webgrafie:
www.cnaa.md/files/theses/2019/54995/dorina_ponomari_thesis.pdf
autismconnect.ro/influenta-tulburarilor-de-pronuntie-asupra-comportamentului-si-a-personalitatii-copilului/