Importanța dezvoltării mobilității articulare în cadrul lecțiilor de educație fizică și sport

Majoritatea specialiștilor din domeniu nu includ mobilitatea articulară în rândul calităților motrice. R. Manno (1992) încadrează mobilitatea (suplețea) în grupa capacităților motrice „intermediare”, respectiv între capacitățile condiționale (viteză, forță, rezistență) și capacitățile de coordonare (îndemânare, dexteritate, iscusință).

J. Weireck (1994) consideră că suplețea condiționează eficiența majorității acțiunilor motrice, probe, ramuri sportive. De exemplu „podul, răsturnările, sfoara, cumpăna, unele sărituri la gimnastică, etc., sunt concepute, de regulă, pe fondul unei mari mobilități și elasticități articulare și musculare”. (I. Săvescu, 2007)

I. Săvescu (2007) consideră că „din punct de vedere al practicării exercițiilor fizice în lecțiile de educație fizică și sport, suplețea nu este de neglijat, deoarece elevii au foarte mare nevoie de dezvoltarea mobilității articulare și de elasticitatea musculară”.

Pe parcursul proceselor de creștere și dezvoltare fizică, mobilitatea joacă un rol important în dezvoltarea și menținerea amplitudinii și stabilității articulare, în special în cazul articulațiilor coxo-femurale, ale coloanei vertebrale și scapulo-humerale, segmente importante în adoptarea unei atitudini corporale corecte.

În procesul de instruire motrică din cadrul lecțiilor de educație fizică, acționarea asupra mobilității și stabilității articulare se recomandă să înceapă la învățământul primar. La aceste vârste, lipsa dezvoltării unor ligamente și lanțuri musculare din zonele marilor articulații, determină un nivel crescut al  mobilității articulare.

La învățământul gimnazial, în special la vârstele de 13-15 ani, se recomandă acționarea asupra mobilității la nivelul articulațiilor coxo-femurale și ale coloanei vertebrale. În acest sens, se pot dovedi eficiente exercițiile în perechi, la scara fixă, la banca de gimnastică și cele cu bastonul de gimnastică.

Atât la ciclul primar cât și la cel gimnazial, exercițiile trebuie să cuprindă mișcări cu localizări precise, acționându-se pentru creșterea supleței și elasticității grupelor musculare, tendoanelor și ligamentelor din jurul articulațiilor.

Conform metodologiei de acționare pentru dezvoltarea/ menținerea mobilității articulare „înaintea efectuării exercițiilor destinate dezvoltării mobilității articulare, este necesar să se realizeze o temeinică «încălzire», folosind exerciții cu adresabilitate local-segmentară, asigurând fluxul de sânge necesar și de excitare nervoasă zonală. În lipsa acestor măsuri se pot produce accidente de genul întinderilor, luxațiilor sau traumatismelor. Elevii trebuie instruiți în a sesiza limitele de solicitare asupra unei articulații, în așa fel, încât atunci când percep o anumită jenă/durere în zona articulației respective, exercițiul trebuie să fie întrerupt.

Pentru a obține efecte pozitive cu privire la creșterea parametrilor specifici, exercițiile care acționează în diferite forme asupra marilor articulații trebuie să fie prezente în toate lecțiile, cu deosebire în primele verigi ale acestora, în care se pot folosi exerciții libere constând în: aplecări, flexii, extensii, răsuciri, balansări, rotații, efectuate izolat sau în diferite combinații specifice fiecărui segment corporal”. (E. Scarlat, M.B. Scarlat, 2011)

Bibliografie
R. Manno „Les bases de l’entrainment sportif” Edition Revue EPS, Paris, 1992
J. Weireck „Entreinamento optimo” Editorial Hispano Europea SA, Barcelona, 1994
I. Săvescu „Educație fizică și sportivă școlară – Culegere de Exerciții – Metodologie” Aius, Craiova, 2007
E. Scarlat, M.B. Scarlat „Tratat de educație fizică” Editura didactică și pedagogică, București, 2011

 

prof. Remus Szonda

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/remus.szonda

Articole asemănătoare