Alături de activitățile obligatorii desfășurate în grădiniță, activitățile practice și gospodărești au ca finalitate pregătirea copilului pentru viață și pentru muncă. Acest fapt nu presupune renunțarea la joc în favoarea „muncii”. Copilul este educat să conștientizeze diferența dintre joc și muncă, dintre ludic și practic, al cărui produs are o utilitate. O condiție esențială pentru dezvoltarea multilaterală a personalității copilului o constituie legătura strânsă între procesul de învățământ și realitatea practică.
Din primii ani din viață, în familie, copilul vine în contact cu diferite forme de muncă, forme care pe parcursul preșcolarității devin organizate și obligatorii. De remarcat sunt scrierile Mariei Montessori legate de conceptul muncă. Dacă în munca adultului predomină aspectul exterior al muncii, ca producătoare de obiecte, care sunt importante pentru viață, la copil predomină cel interior, de autoformare prin activitate practică, cele două aspecte nefiind izolate unul de altul. „Activitatea copilului este, după Montessori, o activitate cu un scop extern precis (a face ceva), dar nu realizarea externă (spre exemplu, îngrijirea plantelor, a animalelor, gătitul, curățenia, exersarea simțurilor și a inteligenței cu materialul de dezvoltare, învățarea scrisului, cititului etc.), ci transformările structurale interne ale personalității prin această muncă externă constituie lucrul cel mai important” (I. Sule – Firu, -1972-, Cuvânt înainte în Montessori, M., Descoperirea copilului, Didactică și Pedagogică, București, pag. 36).
Așa cum am menționat mai sus, ca și valoare educativă, activitățile practice se află pe același plan cu celelalte activități din grădiniță. Importanța lor constă în dobândirea de către copil a deprinderilor psiho-motrice, de mânuire a instrumentelor și materialelor, contribuind într-o mare măsură la dezvoltarea intelectuală, morală și estetică. Cunoștințele despre obiecte, ființe, fenomene din mediul înconjurător, despre muncă, însușite în diferite activități, mai ales în cele de observare, se concretizează, se consolidează în cadrul activităților practice: „în procesul de execuție a unei flori de primăvară, copilul își consolidează cunoștințele privind forma, culoarea, și așezarea petalelor, a codiței, a frunzei, mărimea și proporția lor etc.” (Petricică, M., Petre, M., -1978-, Metodica predărilor activităților manuale în grădinița de copii, Editura didactică și pedagogică, București, pag. 8). Copiii pot fixa, sistematiza și verifica prin activitățile practice desfășurate, cunoștințele însușite.
La început, copilul este motivat de către educatoare în realizarea concretă a unui obiect, mai apoi cunoscând utilitatea obiectului pe care îl realizează devine interesat, ducând până la sfârșit lucrul început. Devine astfel, perseverent, trăsăturile pozitive ale voinței dezvoltându-se în mare măsură. Finalizarea unui obiect oarecare produce un sentiment de satisfacție care contribuie la încrederea în forțele proprii ale copilului. O mare bucurie se citește pe chipul copilului atunci când confecționează un mărțișor sau o felicitare pentru mama, el găsește utilitate în ceea ce face, depune efort în realizarea obiectului care nu are importanță directă pentru el ci pentru altcineva, își subordonează propriile interese.
Deprinderile de a sesiza frumosul se realizează prin contactul cu o varietate de materiale de diferite forme și culori, copiii formându-și o serie de priceperi și deprinderi artistice, premise ale creativității.
Știm, că prin joc se pot crea situații de învățare în care copii realizează un produs. Numeroasele cunoștințe, deprinderi și abilități dobândite în celelalte domenii experiențiale, le aplică în practică, în cadrul activităților practice și gospodărești. Preparare unei salate, plantarea și îngrijirea florilor sunt activități care pregătesc copilul pentru viață, activități în care copilul se implică cu mult drag și simte că face ceva important.
Bibliografie
1.Petricică, M., Petre, M. (1977). Metodica predării activităților manuale în grădinița de copii. Didactică și Pedagogică, București
2.Popescu, E. (1982). Pedagogie Prescolară. Didactică și Pedagogică, București
3.Montessori, M. (1972). Descoperirea copilului. Didactică și Pedagogică, București
4.I. Sule – Firu, (1972), Cuvânt înainte în Montessori, M., Descoperirea copilului, (pp 36). Didactică și Pedagogică, București