Importanța activității de consiliere

În educarea copilului preşcolar, o componentă foarte importantă este procesul instructiv-educativ la care contribuie familia şi grădiniţa.
Familia este pricipalul factor educativ, deoarece educaţia începe din familie, aceasta fiind modelul pe care copilul îl imită şi-l urmează.

„Educația nu este o experiență izolată, ci un efort interactiv desfășurat pe parcursul vieții. Când factorii implicați (familia, grădinița, școala, comunitatea) colaborează, ei pot furniza cele mai bune resurse și experiențe posibile pentru a îmbunătăți educația” (Bonchiș, E., 2011, p.91).

În familie, copilul îşi face pregătirea pentru viaţă. Contribuţia familiei este cu atât mai mare cu cât copilul este mai mic şi scade pe măsură ce etapele de creştere înaintează pe treptele superioare ontogenezei. De asemenea, putem spune că familia oferă mediul în care copilul se naşte, trăieşte primele experienţe, se dezvoltă şi se formează pentru viaţă. Apariţia unui nou membru în familie, care la început este complet dependent de adulţi, aduce cu el un enorm simț al responsabilităţii, privind modul în care trebuie să ȋl îngrijeşti şi să ȋl educi. Părinţii sunt primii dascăli, deoarece ei sunt primii cu care copilul interacţionează constant încă din prima zi a vieţii sale.

Familia reprezintă liantul care uneşte relaţiile dintre copil şi mediul social, asigurând astfel, condiţiile necesare trecerii prin toate stadiile de dezvoltare ale copilăriei, piloni ce stau la baza dezvoltării stimei de sine și a întregii personalităţi. Prin relaţiile sale cu mama, tata, cu fraţii şi celelalte rude, copilul ȋncearcă să se integreze ȋn societate, să se adapteze, îşi cunoaşte valorile şi începe să-şi formeze astfel imaginea de sine.

Comunicarea intrafamilială influenţează semnificativ dezvoltarea psihofizică a copilului şi, de asemenea, formarea personalităţii lui. Copiii îşi observă proprii părinţi cum acţionează în rolul de părinţi, familia fiind exemplul pe care copilul îl imită. Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de alimentaţie sănătoasă), acestea reprezentând suportul dezvoltării ulterioare şi îşi pun amprenta asupra întregii personalităţi. Astfel, copilul reprezintă oglinda părinţilor lui.

Din familie, cei mici vor învăţa să facă diferenţa ȋntre ce este bine şi ce este rău, ce este drept şi ce este nedrept, ce este frumos şi ce este urât în comportamente.

La vârsta şcolară, un factor educativ important ȋl reprezintă școala, care desfăşoară un  vast proces instructiv-educativ, având cadre cu pregătire profesională corespunzătoare, ce aplică metode şi procedee pedagogice variate.

Fiecare cadru didactic trebuie să cunoască specificul fiecărui stadiu de dezvoltare a copilului, disponibilităţile intelectuale precum şi particularităţile lui comportamentale şi caracteriale. De asemenea, se preocupă de integrarea socială a şcolarului oferindu-i prilejul să cunoască mediul înconjurător, organizând vizite în împrejurimile școlii, la brutărie, la moară, la fermă etc. Treptat, cu multă răbdare, învățătoarea este cea care cultivă încrederea în propriile forțe ale copiilor, integrând în jocuri şi activităţi copiii timizi, lucrând diferenţiat ȋn funcţie de posibilităţile şi de trebuinţele fiecăruia, utilizând jocul şi jucăriile existente pentru a-i apropia de acestea.

Fără implicarea familiei, școala nu poate funcţiona ȋntr-un mod productiv, revenindu-i astfel rolul de partener în relaţiile ei cu familia iar acest rol derivă din faptul că este un serviciu specializat, cu cadre pregătite pentru realizarea sarcinilor educaţiei copiilor.

Apropierea, buna colaborare dintre părinţi şi dascăl, încrederea şi respectul reciproc se stabilesc prin schimbul de informaţii. Astfel, cadrul didactic poate ajuta familia în cel mai simplu şi natural mod să urmeze calea benefică în contactul cu şcolarul, să prevină tulburarea sa sufletească, să înlăture eventualele carenţe educative.

Învățătoarea va realiza un program de consiliere a părinţilor ȋn care vom regăsi activităţi ca: lectorate, şedinţe cu părinţii, interviuri, studiu de caz.

Complexitatea problemelor lumii contemporane cere deschidere şi flexibilitate ȋn raporturile din cadrul parteneriatului educaţional. Școala are şi rolul de a asigura părinţilor asistenţă de specialitate, informându-i asupra etapelor de evoluţie a copiilor şi venind în sprijinul celor ce întâmpină dificultăţi în înţelegerea rolului de părinţi şi în îndeplinirea cu succes a educării copiilor.

Ocaziile de a discuta cu părinţii pentru a găsi împreună soluţii la situaţiile problematice cu care se confruntă copilul şcolar trebuie căutate chiar şi atunci când ele nu se oferă cu uşurinţă. În general ele sunt prilejuite de acele momente în care copilul este adus la școală sau când programul școlii se ȋncheie şi copilul pleacă acasă, sau cu prilejul diferitelor evenimente festive care se organizează la nivelul școlii: aniversări, onomastici, festivităţi, lectorate cu părinţii, consultaţii pedagogice etc.

Eficienţa parteneriatului va fi mai evidentă ȋn funcţie de măsura ȋn care cunoaştem mai bine familiile copiilor, cu cât părinţii vor cunoaşte mai bine programul educaţional (temele studiate ȋn fiecare săptămână de către copii, de materialele necesare desfăşurării optime a activităţilor de ȋnvăţare cu care se vor implica părinţii). Cu cât colaborarea dintre dascăl şi părinţi este mai strânsă cu atât mai bine ambele părţi vor cunoaşte mai bine copilul.

Se ȋntâmplă ca unii părinţi (care au avut experienţe negative în timpul propriilor lor ani de şcoală), să se simtă intimidaţi de prezenţa cadrului didactic, iar alţii, (care au fost învăţaţi că învățătoarea este specialistă ȋn funcţia pe care o ocupă), nu pun la îndoială deciziile acesteia. Şi învățătoarele, la rândul lor, pot avea experienţe negative, unii părinţi depășesc anumite limite dându-i lecţii despre cum să-şi facă meseria. Aceste atitudini sau sentimente pot ȋmpiedica o bună comunicare, colaborare.

Parteneriatul școală – familie se poate realiza şi prin şedinţele cu comitetele de părinţi la nivelul școlii desfăşurate într-un cadru formal. În cadrul acestor întâlniri părinţii trebuie implicaţi în luarea unor decizii menite să asigure securitatea copiilor, igienizarea unităţii, asigurarea unor mijloace menite să asigure un mediu plăcut şi util, propice ȋnvăţării etc.

Participarea părinţilor şi a altor rude ale copiilor la serbări, aniversări, excursii, vizite, este foarte importantă ȋn desfăşurarea optimă a activităţii propuse. Astfel ȋn cadrul serbărilor copii vor fi sprijiniţi de familie (părinţi, bunici, fraţi mai mari, mătuşi, unchi) ȋn ȋnvăţarea poeziilor sau a rolului dat de cadrul didactic. Astfel copilul va recita expresiv poezia ȋnvăţată sau va intra frumos ȋn pielea personajului pe care ȋl interpretează. Vor deveni mici artişti pe scenă, vor fi ȋmbrăcaţi corespunzător, vor avea o zi festivă, foarte importantă pentru ei deoarece vor fi doar ei ȋn centrul atenţiei părinţilor lor. Ce ȋşi doreşte cel mai mult un copil de la părinţii lui? Copilul ȋşi doreşte cel mai mult să câştige pozitiv atenţia părinţilor lui, astfel va şti sigur că este important ȋn viaţa lor şi este iubit de aceştia. Ȋn cadrul organizării unor vizite, excursii, participarea părinţilor este necesară. Siguranţa copiilor ȋn timpul deplasărilor este pe primul loc. Fără părinţi acest tip de activităţi nu ar fi posibil. Sărbătorirea împreună a unor evenimente din viaţă (aniversări, onomastici) constituie momente de cunoaştere reciprocă şi de implicare în actul educativ.

Părinţii pot fi implicaţi atât ȋn organizarea şi desfăşurarea acestor evenimente, dar pot veni şi cu sugestii, propuneri de teme, de activităţi.
Cu siguranță putem să afirmăm că vârsta şcolară este baza dezvoltării stimei de sine iar familia  şi şcoala sunt factorii cei mai semnificativi care contribuie la reuşita copilului ȋn viaţă. Asigurarea unui parteneriat real ȋntre aceştia conduce prin implicarea tuturor la o educaţie corectă a copiilor la evitarea greşelilor şi la soluţionarea problemelor de orice fel.

Ȋn primul rând trebuie să i se acorde o importanţă deosebită școlii care va reprezenta ȋntotdeauna o etapă indispensabilă. Spunem acest lucru deoarece ȋn colectivitatea din școală copilul stabileşte raporturi care nu se regăsesc ȋn familie. De asemenea, ȋnvaţă să se supună unui program şi unor activităţi derulate cu ȋntreg colectivul din care face parte.

Educaţia ȋn familie ocupă şi ea de asemenea un rol foarte important ȋn formarea copilului asigurându-i condiţii de dezvoltare fizică, perceptivă, intelectuală, personală. Cei şapte ani de acasă sunt esenţiali ȋn procesul de adaptare şi integrare. De la părinţi copiii ȋnvaţă totul despre lumea ȋn care trăiesc până ajung la grădiniţă și apoi la școală. Un climat necorespunzător, plin de conflicte familiale, lipsit de afecţiune sau tratând totul cu multă indiferenţă, poate duce la reacţii de inadaptere. Ȋnvăţarea şi dezvoltarea comportamentelor nu se pot realiza doar ȋntr-o instituţie educaţională. Ea trebuie aplicată  şi ȋn familie, iar educaţia din familie trebuie să fie sănătoasă caci altfel copiii vor deveni dezorientaţi, frustraţi, dezechilibraţi, cu o stimă de sine scăzută. Atitudinea părinţilor faţă de copii marchează dezvoltarea personalităţii acestora. Școala poate asigura asistenţă de specialitate, consiliere părinţilor, informându-i despre evoluţia copiilor venind ȋn ȋntâmpinarea problemelor pe care aceştia le ȋntâmpină ȋn ȋnţelegerea rolului de părinte.

Școala completează educaţia primită de copil ȋn familie. Prin munca ȋnfrăţită dintre familie şi şcoală se modelează trăsăturile frumoase ale copiilor şi se ȋntăreşte caracterul şi se formează un cetăţean demn al ţării. Legea ȋnvăţământului urmăreşte implicarea părinţilor ca reprezentanţi ȋn consiliile de administraţie şi comitetele de părinţi din fiecare unitate. Şcoala va ţine legătura cu familia prin şedinţele lunare, consultaţii ori de câte ori este nevoie, vizite  la domiciliu şi corespondenţă cu părinţii.

Factori educaţiei (şcoala şi familia) trebuie să funcţioneze ca un sistem deoarece acţiunea fiecăruia depinde de acţiunile celorlalţi influenţându-se şi completându-se reciproc.

Convergenţa acţiunii lor este determinată pe de o parte de obiectivul fundamental urmărit, iar pe de altă parte de mecanismul interacţiunii lor. Astfel, toţi aceşti factori se aliniază pe traiectoria care duce spre realizarea idealului educativ şi dezvoltarea personalităţii umane. Fiecare dintre aceşti factori contribuie ȋn mod diferit la dezvoltarea diverselor componente ale personalităţii umane, ȋn funcţie de posibilităţile de care dispune, de formele şi mijloacele folosite.

Ȋn privinţa interacţiunii dintre factorii educaţiei menţionăm faptul că ȋntre ei se realizează permanent un schimb de informaţii, astfel că influenţele unui factor se vor resfrânge şi vor fi valorificate de către ceilalţi, succesul lui fiind condiţionat nu numai de propriile valenţe, ci şi de acţiunea celorlalţi.

Bibliografie
Albu, G. ,,Repere pentru o concepție umanistă asupra educației”, Pitești, Editura Paralela 45, 2005 Allport, G.W. „Structura şi dezvoltarea personalităţii”,București, Editura Didactică şi Pedagogică, 1981.
Bararu-Pescaru , „Familia azi. O perspectivă sociopedagogică”, Bucureşti, Editura Aramis, 2004 . Batranu, Emilia, „Educaţia în familie”, Bucureşti, Editura Polirom, 2006.
Bonchiș, E. ,,Familia și rolul ei în educarea copilului”, Bucureşti, Editura Polirom,2011.

 

prof. Daniela-Maria Musteață

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/daniela.musteata

Articole asemănătoare