Lectura explicativă face parte din metodele de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor bazate pe lectura textului scris (lucrul cu manualul). Este metoda de bază de învățare în clasele mici şi principala cale didactică de îmbogăţire, activare şi nuanţare a vocabularului. Această metodă pune accentul pe analiza, înțelegerea şi trăirea ideilor expuse în cuprinsul unui text, pe aprecierea modului în care sunt exprimate aceste idei, pe scoaterea în evidenţă a valorii şi semnificației acestora.
Pentru că vocabularul elevilor se îmbogățește citind, este bine să îi determinăm să facă lectura textului independent atunci când noi le-o cerem. Un procedeu stimulativ ce menţine interesul pentru lectură constă în formularea dinainte a unor întrebări cheie, mai ales din partea finală a textului, la care elevii trebuie să răspundă după citirea lui. Ca să poată da răspunsul, ei trebuie să facă lectura textului în întregime.
O altă activitate care vizează activizarea şi precizarea vocabularului este folosirea cuvintelor şi expresiilor în alte contexte, în alte structuri. Pentru ca elevii să folosească aceste cuvinte noi corect, ele trebuie explicate în momentul citirii explicative. Practic, selectez împreună cu elevii cuvinte sau expresii necunoscute cu care ei vor alcătui propoziţii. De obicei le sugerez şi tematica propoziţiilor ce vor fi alcătuite pentru a le orienta gândirea. Dacă elevul foloseşte în scris cuvintele sau expresiile, ele rămân mai bine întipărite în mintea lui şi la întocmirea compunerilor există şanse mai mari de a fi folosite.
Nu vreau să mă refer la etapele acestei metode atât de cunoscută ci la cele mai la îndemână modalităţi de explicare a cuvintelor şi expresiilor necunoscute:
- Perceperea obiectului denumit prin cuvânt, procedeu prin care copilul îi descoperă o serie întreagă de însuşiri, astfel încât cunoştinţele despre obiectul respectiv vor fi mai complete şi mai de lungă durată.
- În cazul în care nu se poate arăta obiectul, se poate arăta un desen, o planşă, un tablou, o machetă un mulaj etc. De exemplu de pe o planşă cu aspecte din deltă se pot explica o serie de cuvinte cum ar fi: pelican, nufăr, stuf, lebădă, salcie, răchită şi altele.
- Unele cuvinte se pot explica prin mimica feţei sau prin gesturi. De exemplu cuvântul încruntat se poate explica prin apropierea sprâncenelor făcând o cută între ele, semn de nemulţumire, de mânie.
- Cel mai des în explicarea cuvintelor se apelează la sinonime. Încă din clasa I explicarea cuvintelor prin sinonime constituie o modalitate de înţelegere a sensului pe care îl capătă în context, a conţinutului pe care îl desemnează. Specific explicării prin sinonime este desemnarea unei serii scurte, reprezentative şi înlocuirea lor în context. Pentru a explica de exemplu expresia nu te amărî, putem folosi sinonimele: supăra, întrista, necăji, cu care elevii vor face înlocuiri în context sau le vor folosi în contexte noi.
- Explicarea cuvintelor prin antonime sau asocierea cuvântului necunoscut cu un cuvânt cunoscut dar opus ca înţeles.
- Prin introducerea cuvântului necunoscut într-o propoziţie cu cuvinte cunoscute. O altă modalitate este prin descrierea obiectului sau fenomenului. De exemplu cuvântul torent: curs de apă, mai ales în munţi, care curge tumultuos în urma ploilor mari sau după topirea zăpezilor.
- Explicarea cuvintelor necunoscute prin folosirea dicţionarului explicativ al limbii române de către elevi.
În funcţie de text, de greutatea înţelegerii cuvintelor şi de particularităţile de vârstă ale copiilor, cuvintele se pot explica înainte de citire, în timpul citirii sau după citire.
Înainte de citire, în discuţiile pregătitoare cu elevii se explică acele cuvinte care pot împiedica înţelegerea textului. Aceste cuvinte trebuie explicate fără a fi scoase din context. Cuvinte ca: cifru, ambianţă, cremene, fontă, unanim, jerbă, a complota, plumb, iarmaroc etc., nu pot fi înţelese pentru că nu au avut nici cum nici unde să-i întâlnească. Explicarea unor cuvinte noi înainte de citirea textului poate să le trezească interesul şi curiozitatea faţă de acesta.
În timpul citirii se explică acele cuvinte şi expresii plastice al căror sens nu este clar pentru elevi, iar după citirea în gând a textului se mai explică şi cuvintele necunoscute găsite de aceştia, deoarece nu toţi copiii şi-au asimilat în vocabularul propriu aceleaşi cuvinte.
Toate componentele de bază ale lecturii explicative pot constitui forme de muncă independentă în lecţiile de citire şi în toate împrejurările în care elevii sunt puşi să folosească alte manuale sau cărţi.
Prin intermediul lecturii explicative, elevii pătrund în universul textului literar: învaţă să-i descopere părţile componente, valorile de natură intelectuală, estetică, morală, îl raportează la experiența lor de viață.
Bibliografie:
1. B. Bălan, Şt. Boncu, A. Cosmovici, T. Cozma, C. Creţu, C-tin Cucoş (coordonator), I. Dafinoiu, L. Iacob, C-tin Moise, M. Momanu, A. Neculau, T. Rudică, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ed. Polirom, Iaşi, 1998;
2. C. Crăciun, Metodica predării limbii şi literaturii române în învăţământul primar, Ed. Emia, Deva, 2007;
3. I. Cerghit, Metode de învăţare, EDP, Bucureşti, 1998;