Abordări interdisciplinare, pornind de la literatură

Abordarea interdisciplinară pornește de la ideea că nicio disciplină de învățământ nu constituie un domeniu închis, fiind posibile legături multiple între discipline. Artele, devenite discipline de învățământ, ar putea avea o viziune comună de predare-învățare pornind de la ideea de estetic și de la aceea că arta reflectă realitatea. Este absolut surprinzător ce varietate de posibilități de explorare a textului literar oferă până și cea mai simplă, sau necomplicată ideatic operă literară în lumina ideii de interdisciplinaritate.

Perspectiva interdisciplinară înlătură nu doar frontierele dintre arte ci şi, cu atât mai mult, diferenţele instituite de tradiţie între facultăţile intelectuale şi cele estetice în structurarea umanului, deopotrivă cu prejudecăţile potrivit cărora, în plan educativ, emoţiile „formează“ în timp ce învăţarea „informează“.

Literatura este o artă cu adresare multiplă, „un nepreţuit manual de viaţă“, punând în joc toate resursele cuvântului şi ale imaginii, pentru a pătrunde în sensibilitatea artistică pe mai multe căi deodată. O artă totală, multiplu simbolizată, ale cărei interconexiuni ⁄ delimitări sunt greu de stabilit întru totul, că este vorba de scrieri filosofice, de artele plastice, de muzică ori de artele spectacolului. Şi este astfel pentru că, ieşind din sfera abstracţiilor, fără a le abandona totuşi, literatura aduce în conştiinţa cititorului tânăr, relieful concret–sensibil al lumii, făcându-l să vadă şi să audă, simţuri dincolo de care restul este orb şi surd.

Identificarea unor „corespondenţe” între literatură şi artele conexe, integrabile unui ansamblu de tendinţe artistice comune (mişcare, curent, şcoală), unite prin apartenenţa la aceeaşi formă de cunoaştere (prin imagini artistice), se explică în virtutea faptului că principii estetice comune guvernează configuraţii artistice înrudite. Artele se completează şi se întrepătrund, iar sinestezia valorilor îşi găseşte expresia cea mai profundă pe tărâmul artelor.

Mişcarea literară ce promovează cel mai asiduu ceea ce numim dialogul artelor este Simbolismul. Simbolismul literar s-a manifestat sincronic cu cel pictural şi muzical, realizând un veritabil sincretism al artelor moderne. Dacă sincretismul presupune amestec de elemente ale diferitelor arte, dar şi sinteză a lor, nu greşim dacă susţinem că muzica, poezia şi artele plastice sunt sinonime.

Tranformările cruciale ale concepţiei asupra omului şi lumii au dus la apariţia de noi tendinţe în literatură, arta care reacţionează cel mai rapid la schimbările din mediul social. Mai precis, literatura a deţinut întotdeauna prerogativul formării ideologiei unei societăţi. Pictura s-a aflat dintotdeauna în legătură cu literatura, dar această legătură a devenit mai strânsă începând din Renaştere.

Literatura a creat fundalul pentru apariţia de noi tendinţe în artele plastice. Lirica bacoviană este un filon bogat, oferind posibilitatea unor ample comentarii despre semnele muzicii în literatură. Scriitorii moderni au conştientizat relaţia srânsă dintre muzică şi literatură, mai ales apropierea de poezie. Jocul cu formele (sunete, ritm, rimă, lungimea versului, structura strofei) este legat în concepţia simbolistă de ideea că poezia are esenţă muzicală, iar muzica este văzută drept ideal de artă pură, în care semnificaţiile vagi acţionează asupra ascultătorului în mod intuitiv, iraţional. Fascinaţia exercitată de muzică aupra simboliştilor a ocupat un loc esenţial în definirea curentului.

La Bacovia, incidenţele sincretice sunt atât de numeroase, încât aproape că nu găsim un text care să nu se resimtă de prezenţa culorii. „În poezie, declară poetul, m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare (…). Pictorul întrebuinţează în meşteşugul său culorile: alb, roşu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am încercat să le redau prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare”. Plecând de la faptul că ideea corespondenţei dintre culori şi sentimente e atât de înrădăcinată în umanitate, G. Călinescu intrepretează astfel simbolismul cromatic bacovian: „Roşul e pentru el, sângele, viaţa zgomotoasă, violetul, fenomenul crepuscular, albul monotonia hibernală”. La un hipersenzual cum este Bacovia, a cărui poezie este deopotrivă „pictură a cuvintelor” şi „audiţie colorată”, se poate accede doar stimulaţi de suportul vizual-plastic de tip Degas-Renoir (prin forma concentrată şi puţinătatea culorilor care dau expresie disperării), precum şi de marşurile funebre ale lui Chopin (prin care se creează sentimentul terorii de funebru).

Deşi nu sunt confundabile, fiind vorba de realităţi artistice diferite, tabloul de artă conferă textului poetic înţelesuri mai adânci, vibraţii mai puternice şi mai subtile, adeseori impenetrabile.

Bibliografie
Mihai Nebunu, Literatura şi celelalte arte- vol I, Editura Dacia Educaţional, Cluj-Napoca, 2009, p. 59.
Simbolismul, Editura Aquila, 2008 p. 21.
George Bacovia, Revista Viaţa literară, nr. 107/1929.
George Călinescu, Mistica Culorilor, în Scriitori străini, EPLU, Bucureşti, 1967, p.785.

 

prof. Mihaela Melinte

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/mihaela.melinte1

Articole asemănătoare