Grădinița și familia – parteneri în educația timpurie a copiilor mai mici de trei ani

Fiecare moment trăit de copilul mic este o ocazie de a dezvolta. Acasă sau la grădiniță copilul este pus în situația de a explora, exersa, de a învăța ceva din fiecare acțiune a cărui actor principal este.

„Când naștem un copil, ne închipuim că îi vom putea oferi tot ceea ce are nevoie. Pe măsură ce crește descoperim că are din ce în ce mai multe nevoi și, descumpăniți, recunoaștem că avem nevoie de ajutor. Ne dorim să fim susținuți de oameni competenți, de specialiști, care nu judecă dificultatea în care suntem, ci ne devin parteneri.”

Acestea ar putea fi gândurile unui părinte, ale oricăruia dintre noi aflat într-o poziție potențial fragilizantă. Educația copilului este un demers care presupune un schimb de experiență, de valori și competență între toți adulții care îl susțin în demersul său de dezvoltare integrată. Spirala relaționară care se țese în jurul copilului (dar care trebuie să respecte nevoile sale de dezvoltare integrată) se bazează pe parteneriat.

Copiii sunt unici, cu particularități diferite determinate de caracteristicile lor subiective-individuale și de apartenența lor la un spațiu și o identitate socio-culturală. Fiecare este purtătorul unor particularități, răspunsuri personale la solicitările mediului.

Înainte de toate, parteneriatul este o atitudine care s-ar putea descrie prin mai multe principii:

  • Colaborare (acțiune comună în care fiecare are rolul său diferit);
  • Cooperare (acțiune comună în care se petrec inter-relații și roluri comune);
  • Acceptarea diferențelor și tolerarea  opțiunilor diferite;
  • Egalizarea șanselor de participare la o acțiune educativă comună;
  • Interacțiuni acceptate de toți partenerii;
  • Comunicare eficientă între participanți.

Intervenția educativă pentru vârsta mică a copilului are câteva particularități în raport cu intervenția educativă instituționalizată de tip grădiniță/ școală. Ne referim la diferitele tipuri de servicii care vin să susțina familia în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, servicii pe care le regăsim sub diferite forme instituționale:

  • Serviciile de tip ,,Școala Părinților”, care derulează activități de informare, formare și consiliere pentru părinți și copii în vederea creșterii abilităților parentale;
  • Servicii de tip ,,Centru de Consiliere”, care sunt investite ca spații terapeutice de fluidizare, (re/construcția relației dintre părinte și copil);
  • Serviciile de tip ,,Club pentru Părinți și Copii”, spații cu destinație ludică, de învățare timpurie pentru copii, de facilitare a separării treptate în vederea înscrierii la creșă a copilului;
  • Serviciile de zi, de tipul ,,Centrelor de zi” sau ,,Creșă” care acompaniază copilul aflat în separarea de părinții săi pe durata zilei;

După tipurile de servicii, proiectele de intervenții educativă diferă în mod considerabil:

  • Beneficiarul direct poate să fie viitorul părinte, părintele și/sau copilul, bunicii copilului;
  • Timpul de intervenție este divers (de la intervenții periodice de câte 40-50 min până la activități zilnice de lungă durată);
  • Tehnicile utilizate rezonează cu diverse metodologii specifice intervențiilor sociale, terapeutice sau educative.

Și totuși, chiar dacă obiectivele generale ale intervenției diferă, există obiective care ating în mod direct latura îngrijirii, creșterii și educării copilului.

Părinții au nevoie să cunoască cine și cum îi poate sprijini în eforturile sale de îngrijire, creștere și educare a copilului. Indiferent de tipul de servicii care răspunde nevoilor familiei și copilului, este foarte important pentru dezvoltarea copilului relația partenerială dintre educatori, ca profesioniști care își derulează activitatea în acel serviciu, și părintele copilului.

Statutul familiei ca prim educator al copilului reprezintă un factor important în stabilirea parteneriatului între serviciile de educație timpurie și familie. Familia reprezintă primul spațiu formativ pentru copil, reprezintă mediul socio-cultural în care copilul s-a născut, în care crește și de aceea este foarte important respectul pentru moștenirea culturală a fiecărei familii și valorificarea acesteia în spațiul în care se află copilul separat de părinții săi. Eforturile depuse de părinți și educatori trebuie să se bazeze pe un schimb bogat de informații, pe experiențe și pe colaborare în asigurarea celor mai bune condiții de creștere și dezvoltare ale copiilor. Părinții trebuie sa regăsească un sprijin în serviciul de educație timpurie, să se simtă responsabili și responsabilizați pentru a colabora cu educatorii și a participa la orice activități realizate împreună cu și pentru copii. Părintele trebuie să se simtă respectat și recunoscut de educator în interacțiunea cu acesta pentru a putea permite transferul afectiv fără a se deresponsabiliza în raport cu îngrijirea, creșterea și educarea copilului. Această responsabilitate durează chiar și în momentele de separare, când copilul se află în grija noastră, iar părinții trebuie să știe că sunt și vor rămâne cele mai importante persoane în relație cu al lor copil.

Chiar de la prima vizită, părinții trebuie să se simtă confortabil în cadrul relației cu educatorii!

Un spațiu de primire confortabil, care să asigure un grad de confidențialitate, poate deveni un pion principal în relația care se construiește între noi. Spațiul trebuie să fie larg, cu un loc de joacă alăturat locului în care vor sta adulții pentru a-i permite copilului să se simtă atras de acesta. Trebuie să îi acordăm timpul necesar pentru a se lămuri și să ne acordăm timpul necesar pentru a asculta. Ascultând putem afla despre cultura și valorile familiei.

Dincolo de toate acestea, ascultând părintele îi conferim sentimentul de respect pentru el și istoria sa și va căpăta încredere în noi.

Sugestii utile:

– Poate ar fi bine ca prima întâlnire să nu-i confere părintelui o senzație de test. Trebuie să avem mare grijă cum punem întrebările care ne-ar aduce răspunsurile pe care le căutăm. Incontestabil, toate aceste răspunsuri ne sunt necesare pentru determinarea celei mai adecvate forme de îngrijire, creștere și educare a copilului. Putem, la prima întâlnire să discutăm, această întâlnire având un scop de informare reciprocă. Să nu uităm că decizia de a înscrie copilul la grădiniță este o decizie importantă pentru părinte. Deci, acestă primă întâlnire va fi foarte încărcată de afecte, emoții. Pentru a-i da timpul necesar să integreze toată informația, este bine să îi dăm, la plecare, materiale informative despre îngrijirea, creșterea și educarea copilului. Cu această ocazie, îi putem da un chestionar cu întrebări care vizează zonele noastre de interes în ceea ce privește familia și copilului. Acest chestionar poate fi completat acasă, împreună cu soțul sau soția, într-un spațiu care le este familiar.

– Întâlniri individuale periodice, în cadrul cărora vom analiza evoluția dezvoltării copilului, vom identifica domeniile de dezvoltare care necesită o diversificare a activităților, activitățile care sunt realizate cu ușurință acasă, modul în care copilul reacționează la diverse activități propuse.

– Participarea părinților la activitățile copilului ne conferă un dublu câștig, pe de o parte, copilul se va simți securizat de prezența părinților, pe de altă parte, se va face un transfer de abilități practice și cunoștințe de la educator spre părinte.

– Vizite la domiciliu unde important este ca părintele să vadă aceste acțiuni ca pe niște modalități de colaborare partenerială între noi și familie.

–  Organizarea unor întâlniri de grup cu părinții.

Este important pentru părinte să aibă încredere în noi, educatorii, să aibă convingerea că mediul de creștere și îngrijire îi aduce copilului toate premisele de dezvoltare integrată, că va continua să fie părintele copilui și cea mai importantă persoană pentru el și după momentul plecării sale din acel spațiu și că noi îl respectăm și că îl recunoaștem ca autoritate pentru copil.

Bibliografie:
1. Păun Emil, „Educația timpurie în grădinițele de copii în România într-un deceniu de tranziție”,UNICEF, Vanemmonde, 2000
2. Păun Emil, Romiță Iucu- Colectiv de autori, „Educația Preșcolară în România”, Polirom, 2002
3. „Educația timpurie in România”, Step by step-IOMC-UNICEF, Vanemmonde, 2004.

Accesări: 274

Articole asemănătoare