Efecte ale metodelor și tehnicilor interactive utilizate în activitățile didactice

Inovaṭia didacticǎ a adus ȋn atenṭia cadrelor didactice termeni şi atitudini noi, necesare ȋn procesul instructiv-educativ. Integrarea este unul dintre aceşti termeni şi, ȋn acelaşi timp, este o manierǎ de organizare oarecum similarǎ cu interdisciplinaritatea, ȋn sensul cǎ obiectivele ȋnvǎṭǎrii au ca referinṭǎ nu o categorie de activitate, ci o tematicǎ unitarǎ, comunǎ mai multor categorii de activitǎṭi.

În niciun caz ȋnsǎ nu trebuie confundate cele douǎ concepte, integrarea fiind consideratǎ o metodǎ care rupe hotarele ȋntre categoriile de activitǎṭi şi grupeazǎ cunoaşterea ȋn funcṭie de tema propusǎ. Activitǎṭile integrate presupun un scenariu unitar şi de cele mai multe ori ciclic, ȋn care tema se lasǎ investigatǎ cu mijloacele diferitelor ştiinṭe; conṭinuturile au un subiect comun şi obiectivele propuse se realizeazǎ prin diferite forme de activitate.

Folosirea unor astfel de activitǎṭi aduce beneficii reale pentru elevi, aceştia trebuind sǎ ȋnveṭe ȋntr-o manierǎ aparte, cea integratǎ, fiecare etapǎ fiind legatǎ de cea precedentǎ. Copiii parcurg uşor, mai mult sub formǎ de joc, conṭinuturile propuse. Metodele interactive cuprind un set de metode active şi o serie de exemple de jocuri şi activitǎṭi care au intenṭia stimulǎrii ȋnvǎṭǎrii şi dezvoltǎrii personale, oferind un caracter spontan ce contribuie la dezvoltarea independenṭei ȋn gândirea şi acṭiunile copiilor.

Prin intermediul acestor metode elevul cauta idei, participǎ activ, analizeazǎ, dezbate, descoperǎ rǎspunsurile la toate ȋntrebǎrile, rezolvǎ sarcini de ȋnvǎṭare, se simte responsabil şi mulṭumit la finalul lecṭiei. Prin metodele interactive de grup, copiii ȋşi exerseazǎ capacitatea de a selecta, combinǎ, ȋnvaṭǎ lucruri de care vor avea nevoie ȋn viaṭa de şcolar şi de adult. Totodatǎ, ȋşi descoperǎ şi dezvoltǎ creativitatea deoarece trebuie sǎ gǎseascǎ, sǎ identifice, sǎ caute şi sǎ descopere soluṭionarea problemelor.

În lucrul cu metodele moderne, cadrul didactic joacǎ un rol esenṭial. Acesta trebuie sǎ-şi punǎ ȋn joc toate cunoştinṭele sale şi ȋntreaga lui pricepere, nu pentru a transmite pur şi simplu cunoştinṭe care urmeazǎ a fi ȋnsuşite mecanic, ci pentru a insufla copiilor dorinṭa de a le dobândi, prin ei ȋnşişi, printr-un studiu cât mai activ şi mai intens. Rolul cadrului didactic este de a organiza ȋnvǎṭarea, de a susṭine efortul copiilor şi de a nu lua asupra lui, integral sau parṭial, aceastǎ strǎdanie.

Se subȋnṭelege cǎ metodele activ-participative sunt mai dificil de aplicat ȋn practicǎ şi din acest motiv necesitǎ o muncǎ mai atentǎ şi diferenṭiatǎ. Astfel, promovarea lor necesitǎ o schimbare de atitudine din partea profesorului şi, prin ea, o transformare a conduitei la proprii sǎi elevi.

În concluzie, ȋnvǎṭarea prin cooperare dezvoltǎ capacitatea copiilor de a lucra ȋmpreunǎ la toate tipurile de lecṭii, acoperind neajunsurile ȋnvǎṭǎrii individualizate, acordând ȋn acelaşi timp o importanṭǎ considerabilǎ dimensiunii sociale, prin desfǎşurarea proceselor interpersonale. Folosind acest mod de lucru este important sǎ ṭinem seama de avantaje şi dezvantaje, având ȋn vedere cǎ o bunǎ organizare a activitǎṭii ȋn echipǎ este un succes pentru ȋnvǎṭǎmântul modern, actual.

Bibliografie:
Bocoş, Muşata, “Teoria cercetǎrii pedagogice”, Casa Cǎrṭii de ştiinṭǎ, Cluj-Napoca, 2007 Pǎcurari, O., “Învǎṭarea activǎ”, Ghid pentru formatori,, MEC-CNPP, 2001.

Accesări: 161

Articole asemănătoare