Finalitatea cercetărilor pedagogice comparative

Finalitatea cercetărilor pedagogice comparative ar trebui să fie, după unii, mai ales teoretică sau, după alții, mai ales practică. Începând cu Aristotel, mult timp s-a considerat că preocuparea pentru știință își are justificarea în ea însăși, cunoașterea de dragul cunoașterii. George Z. F. Beredey susține că principala justificare a studiilor de educație comparată este de ordin intelectual: “Dobândirea de cunoștințe este unica motivație pe care trebuie să o justifice Educația Comparată pentru a-și afirma dreptul de a figura între disciplinele universitare.”(1). Totuși el consideră că nu putem să rămânem la stadiul teoretic al cercetării, ci trebuie să ne preocupe într-o justă măsură și aplicarea practică a acestei științe care poate contribui la îmbunătățirea sistemului de educație și la dezvoltarea societății.

Studiul sistemelor de educație ale altor țări nu se realizează doar din considerente intelectuale, ci în cea mai mare măsură pentru a ne cunoaște pe noi înșine. Valoarea teoretică a cercetărilor comparate a fost subliniată de Isaac Leon Kandel și  Nicolas Hans,  care au susținut că scopul lor esențial consistă în a identifica forțele și cauzele ce determină deosebirile și asemănările dintre sistemele naționale de educație pentru a stabili principiile care le guvernează. Ele sunt de factură teoretică deoarece contribuie la interfertilizarea ideilor despre educație, la lărgirea investigației și înțelegerii propriului sistem. Altfel spus, principala contribuție a științei comparative a educației constă în faptul că ocupându-se de principiile fundamentale, ea facilitează o mai clară înțelegere a problemelor educației(2), dar și a culturii căreia îi aparțin.

În ceea ce privește poziția empirică, ideea utilității a fost mai mereu invocată, Marc- Antoine Julien de Paris însuși susținând- o explicit. Cea mai mare parte a relatărilor de călătorie din secolul al XIX-lea se supuneau unor rațiuni de utilitate și anume de a contribui la creșterea calității educației din propria țară. Mulți comparatiști au subliniat caracterul eminamente practic și util al educației comparate. Intenția implicită a întregii activități a pedagogilor comparativiști este de a fi utili în demersul de îmbunătățire a sistemelor de învățământ și de transformare a societății. Edmund King manifestă o preocupare deosebită pentru aplicabilitatea cunoștințelor dobândite prin intermediul studiilor comparative. El susține că studiile comparative nu mai pot fi considerate doar ca preocupări prin excelență academice, fiindcă fac parte inseparabilă din managementul educațional și din decizia politică și socială.(3)

Cea mai mare parte a cercetătorilor sunt de acord să- i atribuie pedagogiei comparate atât cu un scop teoretic, cât și un scop practic. Cele două scopuri apar clar exprimate la Marc- Antoine Jullien de Paris, atunci când afirmă că cercetările în pedagogia comparată permit dezvoltarea științei educației și încorporarea în sistemul de învățământ al fiecărei națiuni a progreselor pedagogice străine. Ele trebuie asumate deopotrivă, deoarece această disciplină prilejuiește nu numai o cunoaștere a realității educative, ci contribuie, într-o oarecare măsură, și la orientarea politicii statului în domeniul educației.

Contribuția pedagogiei comparate este atât informativă, cât și practică. Ea încearcă să descopere factorii, forțele și legile care acționează în domeniul realității pedagogice și, prin aceasta, facilitează o cunoaștere mai aprofundată a noțiunilor pedagogice de bază și o înțelegere temeinică a întregului proces pedagogic. Dar și implicațiile practice ale adevărurilor descoperite prin compararea diverselor concepții, conținuturi educaționale, sisteme metodologice sau sisteme educaționale ale diferitelor țări, prezintă o valoare deosebită deoarece fundamentează formele practicii educaționale prin compararea situației dintr-un anumit loc și timp cu stadiul atins pe plan național sau internațional de practica învățământului. Pedagogia comparată urmărește atât obiective teoretice, cât și practice, deoarece nu numai că adâncește cunoașterea științifică a fenomenelor pedagogice,  dar aduce și foloase activității educative, fie că ne referim la organizarea și reforma diferitelor sisteme de educație și instituții de învățământ, fie că ne referim la însăși practica educațională.

În literatura de specialitate întâlnim adeseori încercări de a sistematiza obiectivele generale ale pedagogiei comparate. James Robbins Kidd(4), de exemplu, oferă o listă exhaustivă a acestora:

  • a cunoaște mai bine sistemele de învățământ din alte țări;
  • a cunoaște mai bine modul în care alte culturi generează anumite funcții sociale în materie de educație;
  • a cunoaște mai bine evoluțiile istorice ale anumitor activități și a folosi aceste informații pentru a stabili criteriile de evaluare a progreselor actuale;
  • a avea o mai bună comprehensiune a formelor de educație și a sistemelor utilizate în propria țară;
  • a satisface curiozitatea cu privire la modul în care trăiesc și învață alții oameni;
  • a dobândit o mai bună înțelegere de sine;
  • a determina modul în care mediul cultural afectează posibilele căi și mijloace de difuzare a cunoașterii.

Dorel Ungureanu situează finalitățile pedagogiei comparate la două niveluri, internațional și național(5). Finalitățile în plan internațional ar viza:
1. cunoașterea fundamentată științific a sistemelor de educație străine, a stării actuale și a dinamicii acestora, ca și a tendințelor de evoluție sugerate în prognoze adecvate;
2. identificarea și soluționarea împreună a problemelor educaționale cu caracter global, ce nu pot fi rezolvate de fiecare țară în parte;
3. consilierea și sprijinirea țărilor care au nevoie și solicită asistență;
4. facilitarea apropierii și compatibilizării între sistemele naționale de educație etc.

Finalitățile în planul național au în vedere:
1. o mai bună cunoaștere a propriului sistem de educație;
2. identificarea reușitelor și nereușitelor din sistemul educativ autohton;
3. stabilirea cauzelor acestor nereușite și înlăturarea lor;
4. reactualizarea ierarhiei priorităților în educația națională;
5. sprijinirea reformelor în educație;
6. cunoașterea poziției sistemului național de educație în contextul educației mondiale actuale ș. a.

Pedagogia comparată îmbogățește teoria și practica pedagogică cu date referitoare la factorii care influențează funcționarea sistemelor de învățământ, generalizează experiența pedagogică de peste hotare, analizează fenomene pedagogice și contribuie la o analiză mai adâncă a teoriei și practicii învățământului și educației în propria țară, la o rezolvare mai justă a problemelor cu care se confruntă sistemul național de educație. Studiile comparative ale sistemelor de educație, care au probleme similare și au adoptat măsuri pentru a le soluționa, furnizează informații valoroase cu privire la posibilele consecințe. Ele pot conține date utile privind managementul, reformele sau modificările în sistemul de educație din diverse țări și, în consecință, oferă informații foarte importante în procesul de decizie cu privire la măsurile care ar trebui adoptate sau, dimpotrivă, evitate.

Valorificând datele obținute și apoi supuse analizei științifice și interpretării, pedagogia comparată contribuie la o mai bună înțelegere a problemelor și la clarificări conceptuale, ceea ce o îndreptățește să propună politici și strategii concrete pentru a spori calitatea educației la nivel local, național sau internațional. Pedagogia comparată poate facilita evaluarea performanțelor unui sistem de învățământ punându-l în comparație cu cele din alte țări. Nu putem omite nici dimensiunea etică a demersului său, creșterea echității sistemelor de educație, promovarea aderării la valori fundamentale comune și a respectului pentru diversitatea culturală, promovarea toleranței și a înțelegerii între popoare(6).

Bibliografie:
Albulescu Ion, Pedagogia comparată. Fundamente teoretice și cadre metodologice, Institutul European, Iași, 2016
1. George Z. F. Beredey, op. cit. , p. 5
2. Issac Leon Kandel, The New Era in Education, A Comparative Study, p. 12
3. New- York; The Bobbs- Merril Company Inc., 1968
4. James Robbin Kidd, ” Comparative Adult Education: The First Decade”, in C. Bennett, J. R. Kidd, J. Kulich ”Comparative Studies in Adult       Education: An Anthology, Syracuse University Publications on Continuing Education, Syracuse, New- York, 1975
5. Dorel Ungureanu, Pedagogie comparată, Note de curs. Editura Mirton, Timișoara, 2001, p. 29
6. Pierre Laderriere, Francine Vaniscotte, op. cit.,p. 104

 

prof. Rodica Ionasc

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/rodica.ionasc1

Articole asemănătoare