Evaluarea trebuie înțeleasă ca un sistem compus din tehnici de măsurare și apreciere a rezultatelor procesului instructiv-educativ, în cazul nostru, în raport cu obiectivele stabilite, specifice educației fizice și sportului. Deci, evaluarea are în primul rând rolul de a constata prin măsurători ceea ce se realizează și de a descrie complet realitatea.
Măsurarea în educație fizică și sport o putem defini ca: ”totalitatea acțiunilor ce vizează o corespondență între subiectul sau fenomenul măsurat (calități motrice) și unitatea de măsură prin aplicarea unor probe de control (sau tehnici) cu scopul de a recolta rezultate sau date în vederea cunoașterii cât mai precise a efectelor practicării exercițiilor fizice și, în general, a comportamentului subiecților în activitatea de educație fizică și sport”. Evaluarea calităților motrice se face prin: probe, teste, joc, norme de control, concursuri, observație.
Există două tipuri de evaluare, evaluare normativă și evaluare criterială. Evaluarea normativă permite compararea performanței unui subiect cu cele ale altor indivizi din aceeași grupă, la aceeași probă. Evaluarea criterială precede evaluarea normativă și se realizează în primul rând prin stabilirea nivelului la care se situează un elev sau un sportiv față de obiectivele propuse. Pentru realizarea acestui tip de evaluare sunt necesare două operații principale:
1. Formularea clară a obiectivelor procesului instructiv-educativ;
2. Stabilirea probei de control sau a instrumentului de măsură care permit verificarea nivelului de realizare a obiectivelor respective (probe de control, teste, concursuri etc).
În funcție de perioada în care are loc evaluarea și de scopurile acesteia, evaluarea se mai clasifică în evaluare formativă și evaluare sumativă.
Evaluarea formativă este o evaluare care are loc pe parcursul semestrului și are ca scop ameliorarea procesului instructiv – educativ și vizează găsirea tipurilor și a soluțiilor de înlăturare a acestora (de exemplu: aplicarea probelor de control cu scopul de a verifica pregătirea elevilor și de a descoperi părți slabe ale capacității acestora).
Evaluarea sumativă se referă la efectuarea unor judecăți definite, exprimate prin note sau calificative la sfârșitul unei activități (media la educația fizică la sfârșitul anului școlar sau al ciclului de învățământ).
Operația de evaluare, privită ca o concepție științifică de dirijare operativă a educației fizice și sportului, are două direcții:
a) Extinderea acțiunilor de evaluare de la rezultatele obținute în educația fizică școlară și în antrenamentul sportiv către multiple efecte ale procesului instructiv – educativ ca subsistem ale sistemului de educație fizică și sport integrat în sistemul social.
b) Abordarea multidisciplinară a evaluării vizând examinarea cât mai exactă a unui domeniu atât de complex ca educația fizică și sportul.
Acțiunea de evaluare se definește prin următoarele elemente:
1) Orice sistem care funcționează bine trebuie să cuprindă o anumită formă de evaluare. Dacă sistemul are obiective de realizat, atunci este logic să folosească periodic o formă de evaluare, ceea ce duce la dobândirea unei oarecare siguranțe în realizarea obiectivelor.
2) Procedeele de evaluare mențin o maximă eficiență în etapa respectivă, în funcționarea sistemului de educație fizică și sport.
Condițiile necesare desfășurării evaluării sunt următoarele:
a) Cunoașterea cu exactitate a obiectivelor ce trebuie realizate prin actul pedagogic specific educației fizice;
b) Recoltarea prin măsurare a unor informații cât mai exacte despre stadiul realizării obiectivelor stabilite;
c) Utilizarea informațiilor recoltate în luarea unor decizii care să optimizeze (amelioreze) activitatea progresivă.
În decursul timpului, disciplina Educație fizică a beneficiat de o serie de sisteme de evaluare sumativă (cu notare), stabilite la nivel național de către Ministerul Educației, având o aplicare unitară pe întreg teritoriul țării. Printre aceste sisteme putem enumera:
- Sistemul unitar de verificare și apreciere (SUVA);
- Sistemul unitar de verificare, apreciere și depistare a elevilor pentru sportul de performanță (SUVAD);
- Sistemul național școlar de evaluare (SNSE).
Sistemul Național Școlar de Evaluare la disciplina E.F.S. a fost introdus în sistemul de învățământ românesc în anul școlar 1999 – 2000. Criteriile de evaluare prevăzute în sistemul național vizează nivelul realizării obiectivelor cadru și standardelor finale de performanță proprii fiecărui ciclu de învățământ, cât și a obiectivelor de referință stabilite pentru fiecare clasă, în domeniul capacității motrice, generale și specifice practicării ramurilor de sport prevăzute în programa școlară. Acest sistem de evaluare este aplicabil în toate unitățile de învățământ din țară, indiferent de specificul acesteia sau de condițiile de lucru avute la dispoziție și este totodată corelat cu planurile de învățământ în vigoare și cu programele școlare. Acest sistem de evaluare propune o varietate de instrumente de evaluare, ceea ce asigură posibilitatea selectării de către profesori, într-o anumită măsură, a celor mai potrivite conform claselor de elevi.
Toate aceste sisteme au influențat într-o anumită măsură activitatea de predare a educației fizice și cea de evaluare a elevilor. Evaluarea elevilor prin intermediul unor standarde fixe propuse, la anumite probe stabilite, fără a ține cont de disponibilitățile lor fizice, au produs neajunsuri semnificative în realizarea procesului de învățământ:
- aplicarea unitară a acelorași probe și acelorași scale de evaluare la toate școlile, fără a ține cont de condițiile în care se desfășoară activitatea din fiecare unitate de învățământ în parte: de baza materială avută la dispoziție, de condițiile climatice în care este localizată școala, de mediul de proveniență al elevilor, a avut ca o primă consecință scăderea calității orelor de educație fizică, pe o parte și lipsa de echitate în notare și de asigurare de șanse egale tuturor elevilor, pe de altă parte;
- rigiditatea în evaluare și lipsa opțiunilor elevilor în ceea ce privește activitatea din timpul orelor de educație fizică și, implicit alegerea probelor de evaluare, nu oferă posibilitatea elevilor de a-și manifesta aptitudinile la adevăratul potențial și rezultatul este o scădere a interesului față de orele de educație fizică;
- prevederea unor probe de evaluare cu structuri motrice identice la toate clasele (cu mici particularizări în funcție de vârsta elevilor) a produs monotonie, uniformitate și a limitat foarte mult intervenția profesorului;
- sistemul de evaluare nu prevede particularizarea evaluării pentru unii elevi aflați temporar în situații speciale (absentare motivată îndelungată, elevii aflați într-o stare de sănătate post-operatorie) sau pentru sportivi de performanță (care ar putea fi stimulați și prin modul de evaluare).
Dacă în proiectarea și realizarea demersului didactic modernizarea predării educației fizice se realizează prin promovarea principiului ofertei și opțiunii, atunci ar fi de dorit ca și evaluarea ar trebuie să acorde aceeași șansă de opțiune elevilor. Deocamdată, evaluarea în ciclul primar se face prin aplicarea unor standarde minimale și maximale pe care elevii le pot atinge în timpul evaluării prin probe de control impuse.
Bibliografie
1. DRAGNEA, A (1984). Măsurare și evaluare în educație fizică și sport. Editura Sport – Turism, București;
2. FIEDLER, P. (2001). Metodica educației fizice și sportive. Editura Fundației ”Chemarea”, Iași;
3. FILIP C. și colab, (1999). Sistemul național școlar de evaluare la disciplina Educație fizică și sport. SNEE, București;
4. OPREA, L., ȘULEA R., Ghid pentru profesorii de educație fizică și sport. Capshua NA – Academia.edu;