EDICT

Conceptul „curriculum” reprezintă unul dintre cele mai controversate concepte în teoria şi practica educațională. De-a lungul timpului, acest concept a fost analizat, acceptat, respins, înţeles şi utilizat în modalităţi diferite. Din punct de vedere etimologic, conceptul „curriculum” provine din limba latină de la termenii: „curriculum” pentru singular şi „curricula” pentru plural.

Învăţământul românesc şi-a însuşit două accepţiuni ale conceptului de „curriculum”: „În sens larg, curriculum-ul este ansamblul experienţelor de învăţare prin care trece elevul pe parcursul traseului său şcolar. În sens restrâns, curriculum-ul reprezintă ansamblul documentelor şcolare care reglementează desfăşurarea activităţii şcolare: plan de învăţământ, program, manuale, ghiduri de aplicare etc.” Pentru învăţământul preşcolar, în anul 2008, prin Ordinul 5233 din 1 septembrie, al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, a fost aprobat Curriculum pentru învățământul preșcolar (3-6/7 ani). Aplicarea acestui curriculum presupune abordarea integrată celor şase teme generale propuse care combină cunoştinţe, deprinderi şi abilităţi din mai multe domenii experienţiale şi permit implicarea mai multor domenii de dezvoltare ale copilului. Integrarea, referindu-ne aici strict la curriculum, vizează cunoaşterea în general, „acţiunea de a face să interrelaţioneze diverse elemente pentru a construi un armonios, de nivel superior; a integra înseamnă a coordona, a îmbina, a aduce împreună părţi separate într-un întreg funcţional, unitar şi armonios.”

Abordarea integrată a învăţării presupune obligatoriu: combinarea obiectelor de studiu; centrarea pe activităţi integrate de tipul proiectelor; relaţionarea conceptelor, formelor, proceselor din domenii diferite; flexibilitate în gruparea copiilor şi a timpului alocat activităţii. Această abordare în manieră integrată presupune parcurgerea unor anumiţi paşi de către educatoare, respectarea unei proceduri concret stabilite. Astfel, „educatoarea trebuie să stabilească cu claritate obiectivele şi conţinuturile activităţilor zilnice, pentru ca pe baza acestora să gândească un scenariu al zilei. Scenariul va începe cu motivarea care să canalizeze activitatea copiilor spre elucidarea problemelor rezolvate”. În grădinițele de copii, prin intermediul activităților integrate, „întregul program al unei zile poate fi privit ca un tot, un întreg cu o organizare şi o structurare a activităților menite să elimine departajarea diferitelor categorii de activităţi”.

Într-un demers coerent al centrării demersurilor educaționale pe copil, noul curriculum scoate în evidență relaţia biunivocă conţinut-metodă şi pune un accent deosebit pe rolul educatoarei în procesul de activizare a funcţiilor mintale constructive şi creative ale copiilor, pe realizarea unei dialectici pedagogice – după H. Wallon – în care copiii şi educatoarea se află într-o interacţiune şi acomodare reciprocă, subtilă şi continuă. De asemenea, insistă pe:

• ideea de cadru didactic care joacă rolul de persoană resursă, care informează preşcolarul şi îi facilitează acestuia accesul la informaţii, care diagnostichează dificultăţile copilului şi care îl sprijină şi orientează fără a-l contrazice sau eticheta, care lucrează individual sau în grupuri mici cu preşcolarii respectând ritmul lor propriu etc.;
• deschiderea grădiniţei către exterior, către comunitate şi, în acest context consideră că învăţarea realizată de la persoane din afara instituţiei este la fel de valoroasă precum cea de la cadrul didactic;
• utilizarea în mod cât mai flexibil a spaţiului, mobilierului şi a materialelor şi echipamentelor specifice.

În aplicarea noului curriculum se vor utiliza cele 6 teme generale care combină cunoştinţe, deprinderi şi abilităţi din mai multe domenii experienţiale şi permit implicarea mai multor domenii de dezvoltare ale copilului. Cel mai mare beneficiu pe care îl aduce abordarea integrată a curriculumului este motivarea şi dezvoltarea acelor abilităţi şi competenţa ale copilului care să îi permită să perceapă relaţii noi, să creeze modele şi structuri diversificate. Activităţile integrate propuse de planul de învăţământ pot aborda patru modalităţi de integrare în funcţie de durata şi de elementele de conţinut:

• Activitate integrată care înglobează toate activităţile din programul unei zile
• Activitate integrată care înglobează ALA şi ADE din ziua respectivă
• Activitate integrată care înglobează ADE dintr-o zi
• Activitate integrată în care activitatea de bază este un anumit tip de ADE din ziua respectivă, în care sunt înglobate elemente din mai multe ADE, indiferent de programul zilei.

Un alt principiu al proiectării curriculare în grădiniță are în vedere respectarea deplină a drepturilor copilului. Adina şi Cătălin Glava apreciază că diferenţierea şi individualizarea curriculară implică:

• Identificarea timpurie a copiilor cu cerinţe educative speciale şi cu risc de eşec şcolar;
• Derularea unor programe de diferenţiere şi individualizare curriculară care să permită evitarea apariţiei problemelor asociate sau efectelor secundare unei rămâneri în urmă în dezvoltare sau unor aptitudini speciale;
• Promovarea unor acţiuni complexe de asistenţă psihopedagogică, medicală, socială, care să dubleze intervenţia educaţională diferenţiată;
• Asigurarea intervenţiei educaţionale precoce pentru depăşirea dificultăţilor, respectiv potenţarea aptitudinilor speciale, într-un mediu tolerant şi flexibil, specific grădiniţei;
• Asigurarea şanselor egale de dezvoltare ca individualităţi a copiilor şi de pregătire pentru integrarea socială şi şcolară a acestora.

Principiul considerării copilului ca întreg vizează recunoaşterea copilului ca individualitate, ca o personalitate complexă, cu multiple aspecte interdependente: fizică, spirituală, emoţională, cognitivă, socială, şi adaptarea programelor instructiv-educative la profilul individual al acestuia.

Principiul legării teoriei de practică are la bază teoria cognitiv structuralistă a lui J. Bruner. Potrivit acestei teorii, o primă modalitate de descoperire a lumii înconjurătoare, care constituie şi o primă modalitate de învăţare, o reprezintă metoda practică, prin care se pot înţelege reguli, principii ale lumii la vârste timpurii (de exemplu, legea pârghiilor, a raportului invers proporţional dintre forţă şi lungimea pârghiei, se poate învăţa prin jocul pe balansoar). În conformitate cu acest principiu, ceea ce se învaţă în cadrul procesului didactic trebuie să fie corelat cu activităţi cu caracter aplicativ. Practica se poate realiza sub diferite forme: rezolvare de exerciţii şi probleme, realizare de desene, efectuare de experienţe, construire sau reparare de obiecte, aparate, etc.

Ţinându-se cont de conţinutul şi specificul fiecărei discipline de învăţământ, precum şi de unicitatea fiecărei activități, cadrul didactic va identifica modalităţile eficace de aplicare în practică a noţiunilor teoretice predate, raportându-se şi la avantajele acestora:
– Mijlocesc perceperea vie a obiectelor şi fenomenelor realităţii;
– Oferă posibilitatea formării unor reprezentări care facilitează procesul înţelegerii, al generalizării şi consolidării cunoştinţelor;
– Asigură transferul învăţării în noi contexte;
– Dezvoltă curiozitatea, imaginaţia şi creativitatea beneficiarilor procesului didactic;
– Îmbogăţesc experienţa de cunoaştere şi de viaţă a elevilor;
– Formează şi consolidează elevilor deprinderi de muncă independentă;
– Dezvoltă spiritul de disciplină, de respect faţă de muncă şi produsele acesteia.

Respectarea acestui principiu presupune:

• utilizarea unor forme variate de activitate practică;
• asigurarea unui echilibru corespunzător între teorie şi practică, evitându-se atât verbalismul, cât şi practicismul empiric.

Procesul de învăţământ, privit ca proces de predare-învăţare, este un proces interactiv, în care copilul (elevul) devine subiect al propriei sale deveniri. Este vorba de participarea conştientă a copilului în procesul didactic, şi, pe de altă parte de activismul acestora. Atitudinea conştientă se realizează în procesul de învăţământ prin trei activităţi fundamentale pentru mecanismul învăţării:

a) Motivarea copiilor, elevilor pentru învăţare; aceasta presupune o trecere de la motivaţia extrinsecă, specifică celor mici, la motivaţia intrinsecă a persoanei care învaţă, ce presupune nevoia de cunoaştere, de a şti, de a înţelege, nevoia de autorealizare, de stimă şi respect prin autoafirmare, etc.

b) Asimilarea conştientă, ce presupune dobândirea de informaţii şi integrarea acestora într-un sistem de idei existent deja. Materialul predat trebuie să fie susceptibil de asocieri logice; trebuie promovată învăţarea prin descoperire, ce reclamă activitate mentală. Din perspectiva învăţării, cel ce învaţă trebuie să posede idei-ancoră, să asocieze logic noile idei cu cele anterior învăţate.

c) Autoevaluarea conştientă reprezintă cea de a treia activitate fundamentală a mecanismului învăţării. Ea presupune autocontrolul, care determină adoptarea unor strategii de autoînvăţare, de autodidaxie.

Într-un limbaj uzual, acest principiu se referă la cerinţa conform căreia preşcolarii înţeleg activităţile pe care le desfăşoară, conţinuturile pe care le studiază şi participă în mod activ la activitatea de învăţare. Conţinuturile învăţate conştient şi activ în grădiniţa de copii, prin joc şi în spiritul jocului, vor facilita adaptarea acestora la activităţile instructiv educative din şcoala primară. Principiul participării conştiente şi active acţionează în toate activităţile care se organizează cu preşcolarii. De exemplu, prin activităţile de observare ale unor obiecte, jucării, educatoarea îi învaţă cum să le examineze într-o manieră conştientă şi activă, cum să le mânuiască, cum să le vorbească în jocurile lor etc. Participarea conştientă şi activă a preşcolarilor în activităţile de învăţare cu conţinut specific se poate realiza foarte simplu, prin organizarea acestora în spiritul jocului.

Caracterul experiențial al procesului diactic din grădiniță este unul din principiile noului curriculum preșcolar. Concretizarea educațională a acestui principiu are în vedere respectarea a trei condiții fundamentale:
• Asigurarea unui mediu bogat;
• Cultivarea inițiativei copilului;
• Promovarea dialogului experiențial.

Respectarea acestui principiu are un impact major asupra creșterii calității învățării. Principalii indicatori ai calității învățării experiențale sunt: „starea de bine generală a copilului aflat în situații de învățare și gradul de implicare a acestuia”.

Procesul de evaluare a copilului din grădiniţă va avea predominant caracter constatativ, corectiv şi formativ. Rezultatele evaluării vor fi utilizate ca repere la nivelul deciziei pentru iniţierea, ameliorarea, ajustarea şi eficientizarea intervenţiei educative. Va avea caracter comparativ pentru evidenţierea rezultatelor pozitive pe care le-a obţinut copilul în activitatea de învăţare de la o etapă la alta a dezvoltării sale şi va urmări să-l motiveze şi să stimuleze implicarea în procesul propriei formări.

E important să se înţeleagă că orice activitate din grădiniţă este o experienţă de învăţare şi pornind de la acest fapt să acordăm importanţă egală tuturor tipurilor de activităţi desfăşurate. Toate tipurile de activităţi reprezintă diferite momente ale programului zilnic al copilului în grădiniţă şi toate reprezintă oportunităţi de învăţare în modul cel mai natural al copilului. Acestea sunt:

ALA (Jocuri şi activităţi alese) – cel puţin trei centre din cele şase obligatorii vor fi deschise zilnic. Tema poate fi generică pentru toate centrele deschise, dar se pot stabili teme distincte pentru fiecare centru. ALA se realizează simultan şi nu succesiv, nu este obligatoriu ca fiecare copil sa parcurgă zilnic toate sectoarele deschise.

ADP (Activităţi de dezvoltare personală): rutinele, tranziţiile, activităţile opţionale, activităţile din perioada după-amiezii.

ADE (Activităţile pe domenii experienţiale) sunt activităţi tematice care implică experienţe de învăţare din mai multe domenii experienţiale sau a unui domeniu experienţial (care este interdisciplinar) ce pot fi desfăşurate sub forma unor proiecte sau ca activităţi ce îmbină mai multe forme de organizare: individual, grup, perechi, frontal. (M.E.C.T, 2008).

Activităţile pe domenii experienţiale propuse de Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani) sunt:
1. Domeniul limbă şi comunicare
2. Domeniul ştiinţă, care include Cunoaşterea mediului şi activităţile cu conţinut matematic
3. Domeniul om şi societate, care include Educaţia pentru societate şi Activităţile practice
4. Domeniul estetic-creativ care include educaţia plastică şi educaţia muzicală
5. Domeniul psiho-motric.

Aceste activităţi au vizează dezvoltarea globală a copiilor de vârstă preşcolară ca urmare, demersurile educaţionale în cadrul acestora nu pot fi monodisciplinare, întrucât vizează mai multe domenii de dezvoltare.

Bibliografie
1. Ezechil, E., Păiși, M., (2011), Laborator preşcolar; ghid metodologic, Bucureşti: Editura V&I Integral;
2. Glava, A., Pocol, M., Tătaru L. (coord), 2009, Educaţia timpurie. Ghid metodologic pentru aplicarea curriculumului şcolar, Piteşti: Editura Paralela 45;
3. Glava, A., Glava, C., 2002, Introducere în pedagogia preşcolarǎ, Editura Dacia, Cluj-Napoca ;
4. Ionescu, M., Chiş, V. (Coord) 2010, Pedagogie aplicată, Cluj-Napoca: Editura Eikon;
5. Manolescu, M., 2004, Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar: teorie şi practică, Bucureşti: Editura Credis;
6. Preda, V., Pletea, M., Grama, F.,Cocoş, A., Oprea, D., Călin, M., 2005, Ghid pentru proiecte tematice. Abordarea în manieră integrată a activităţilor din grădiniţă, Bucureşti: Editura Humanitas Educaţional, Seria Didactica;
7. Tătaru, L., Glava, A., Chiş, O. (coord), 2014, Piramida cunoaşterii. Repere metodice în aplicarea curriculumului preşcolar, Pitești, Editura Diamant.