Pedagogia contemporană susține plasarea elevului în centrul învățării, acesta nu mai este un simplu spectator la prelegerile susținute de cadru didactic, el este actor în procesul de predare-învățare-evaluare; se promovează astfel o învățare activă, experiențială în care elevul să fie implicat activ și direct. Un proverb chinezesc sintetizează acest principiu pedagogic susținut vehement astăzi. „Spune-mi şi voi uita, predă-mi şi îmi voi aminti, implică-mă şi voi învăţa.” Altfel spus, cel mai bine reținem și învățăm atunci când experimentăm nemijlocit.
„F: În ce constă puterea oratorului?
P: În idei și în cuvinte. Dar ideile și cuvintele trebuie să fie găsite și ordonate … Vocea, gestul, privirea și oricare act este părtaș al vorbirii; memoria este straja tuturor acestor lucruri.”
(Cicero, p. 29)
Teatrul poate fi utilizat în școli ca metodă experiențială. Teatrul are la bază un tip de educație experiențială, plasând elevul în situații de învățare create cu ajutorul instrumentelor provenite din arta dramatică.
Ca profesor de limba și literatura română, am fost direct interesată să evidențiez importanța teatrului în educația formală și am aplicat un program prin care am urmărit îmbunătățirea abilităților oratorice ale elevilor de liceu utilizând jocurile teatrale. Programul a fost aplicat în cadrul opționalului la decizia școlii pe care l-am susținut la clasa a XI-a, „Dezbatere, oratorie și retorică”. Am aplicat jocuri precum „Povestea vieții”, „Povestea dintr-o vorbă”, „Dialogul alfabetului”, „Dacă ai pleca în California”, „Condu povestea” etc. așa cum apar ele în lucrarea lui Marius Gîlea, „Primii pași în arta actorului”, în lucrarea Violei Spolin sau cum le-am exersat personal la orele de teatru la care am participat în cadrul masterului PED-ARTE. Am urmărit astfel să dezvolt, prin jocuri teatrale, una dintre cele opt competențe cheie, care este tocmai comunicarea într-o limbă maternă, vizând cu precădere exersarea memoriei, logica disursului, gândirea în imagini, dar și controlul emoțiilor, viteza de reacție și dicția.
În rândurile de mai jos, prezint două activități bazate pe jocuri și tehnici teatrale pentru îmbunătățirea memoriei pe care le putem aplica la clasă, precum și reacția elevilor implicați.
ACTIVITATEA 1 – „Dialogul alfabetului” (joc preluat din lucrarea „Primii pași în arta actorului”, scrisă de Marius Gîlea)
Timp de lucru: 1 h
Scop: optimizarea vitezei de reacție, găsirea rapidă de alternative (trebuie să spui în vorbe puține ceea ce gândești), esențializarea discursului, îmbogățirea imaginației, exersarea memoriei.
Aplicabilitate: față în față, online
Descrierea: este un joc la care elevii au participat în perechi. Se inițiază un dialog (se pot folosi oricâte cuvinte dorește fiecare elev), dar este obligatoriu ca prima frază (rostită de unul dintre ei) să înceapă cu litera „a”, răspunsul partenerului va începe cu litera „b”, a treia replică va începe cu litera „c” și așa mai departe. Dialogul trebuie să aibă logică și continuitate. Se pot scoate din joc literele „Q”, „W” și „Y”, care nu sunt prea folosite în limba română. De asemenea se va evita litera „Ă” (la început de cuvânt e greu de utilizat aceste cuvinte). În schimb se va păstra „K”.
ACTIVITATEA 2 – „Povestea dintr-o vorbă” (joc preluat din lucrarea „Primii pași în arta actorului”, scrisă de Marius Gîlea)
Timp de lucru: 1 h
Nr. participanți: 25
Scop: dezvoltarea spiritului de observație, logica discursului, viteza de reacție și exersarea memoriei.
Aplicabilitate: față în față, online
Descrierea: așa cum ne spune și titlul este un joc prin care trebuie să avem la final o poveste. Fiecare elev a avut voie să spună numai câte o vorbă pe rând. De exemplu, primul elev spune „Ieri” următorul spune „George”, următorul „s-a”, următorul „dus”, următorul „la”, următorul „piață”, următorul poate continua povestea sau să pună punct, după care continuă o nouă propoziție sau o nouă frază. Ideea e că la sfârșitul jocului povestea trebuie să aibă logică. Profesorul își notează ce spun elevii.
Am ales tema poveștii, cerându-le elevilor să ne spună trei titluri de poveste. Titlurile propuse de ei au fost: 1. Măgarul cu maceta/ 2. Pe vremea când oamenii erau măgari/ 3. Gigi și cărțile. Am supus la vot cele trei titluri, iar câștigător a fost titlul „Măgarul cu maceta”. Pentru ca jocul să funcționeze este necesar ca fiecare elev, când rostește cuvântul, să vorbească tare, clar, în așa fel încât să fie auzit de către toată lumea. Dacă urmează logic să se spună un cuvânt de genul „a” sau „el” asta trebuie să spună studentul. Nu are importanță dacă e scurt cuvântul, dacă e de legătură sau dacă nu aduce nimic extraordinar poveștii. Dacă povestea deviază de la subiect profesorul, prin indicații scurte, de genul „nu uitați titlul poveștii”, sau „unde e eroul principal?” trebuie să readucă firul poveștii spre acțiunea propusă.
Prin acest joc se va dezvolta spiritul de observație, logica și nu în ultimul rând se va realiza faptul că dacă vrei să fii cu tot dinadinsul original sau simpatic ai foarte multe șanse să strici jocul, să ratezi chiar esența lucrului pe care vrei să-l faci. E important lucrul acesta. În plus, rezultatul acestui joc este unul colectiv, satisfacția, atunci când povestea are logică și este simpatică (de cele mai multe ori așa se întâmplă), este mare. Preconcepția va strica jocul. Dacă unul dintre elevi ține cu tot dinadinsul să spună ceva, fără să asculte ce s-a spus chiar de către partenerul dinaintea lui, va strica logica și povestea. Când profesorul hotărăște ca povestea să se apropie de sfârșit va anunța că la sfârșitul șirului (când ultima tură va fi completă), povestea va trebui să se termine logic. În așa fel ultimii cinci sau șase elevi vor trebui să se gândească cum să conducă povestea spre final.
Produs: Povestea „Măgarul cu maceta” (creație colectivă, clasa a XI-a)
Ieri, dintr-o dată, s-a rupt piciorul măgarului care tăia lemne cu maceta, dar nu putea căra pietre și saci de ciment pentru că era obosit din cale-afară. Durerea provocată de cuțit trece cu o pastilă magică. Doctorul i-a prescris medicamente și un cui de fier pentru fiecare zi.
Evaluarea activităților s-a realizat printr-un scurt chestionar cu două întrebări. Chestionarul folosit în evaluare este unul de opinie, cu întrebări deschise și directe, care:
- evaluează opinia participantului cu privire la jocurile experimentate („Cum ți s-au părut jocurile?”);
- identifică nevoile participantului în materie de abilități oratorice („Care ar fi utilitatea acestor jocuri pentru îmbunătățirea abilităților oratorice?”).
Prenume elev: Cum ți s-au părut jocurile? Care ar fi utilitatea lor în îmbunătățirea abilităților oratorice/discursului meu?
Nicolas: Haioase, dar ne-au dat bătaie de cap. Ne ajută să reținem și să vorbim cursiv.
Ana-Maria: Mi-am dat seama că pot învăța lucrurile și altfel, într-un mod distractiv. Ne ajută să improvizăm, să ne menținem ideile clare, să aibă o logică ideile noastre, să memorăm mai ușor și să nu ne pierdem pe parcurs.
Raluca: Distractive și constructive Putem memora mult mai ușor atunci când ne concentrăm.
Briana: M-au salvat de plictiseală. Ne ajută să ne apară ideile mai repede.
Luana: Interesante și mi-au deschis o cale mai ușoară pentru a reține informațiile mai bine. Să-mi îmbunătățesc discursul și să-mi găsesc mai repede cuvintele.
Alina: Interesante și amuzante. Îmi vor fi utile în construcția următorului meu discurs deoarece aceste jocuri ne exersează foarte mult memoria, coerența exprimării, dar și vorbitul în public.
Georgian: Au fost distractive, toți am răspuns la ele cu entuziasm, am râs, dar am fost și serioși… Pentru ca discursul să fie mai bun trebuie să mă gândesc înainte de a răspunde și să fim mai serioși.
Sabina: Au fost foarte distractive deoarece au lucrat toți colegii și a fost o atmosferă lejeră. M-ar ajuta să găsesc argumente mai repede, să am o memorie mai bună și să vorbesc mai bine în public.
Daniel: Au fost interesante și captivante. Am râs și mi-a făcut plăcere să joc. Sunt utile pentru memorie și pentru a învăța atunci când facem un discurs.
Eleni: Au dat culoare orelor și au făcut ziua de vineri mult mai ușoară și mai distractivă. Mă ajută să îmi îmbogățesc imaginația, să-mi îmbunătățesc memoria.
Prin urmare, reacțiile elevilor în urma aplicării acestor două jocuri teatrale evidențiază utilitatea lor și contribuția acestora în exersarea memoriei, precum și în dezvoltarea abilităților oratorice la elevii de liceu. Analizând ceea ce au simțit, au experimentat etc. în situațiile date, jocurile teatrale aplicate nu au rămas la stadiul de joc, ci au dobândit valențe pedagogice, devenind experiențe de învățare
Bibliografie
1. Beţiu, M. (2018). Elemente de analiză a procesului scenic. Bucureşti: UNATC Press.
2. Gîlea, M. (2017). Primii pași în arta actorului. Curs practic. Anul I, semestrul I. București: UNATC Press.
3. Păsăreanu, E. (2021). Introducere în pedagogia teatrală. București: Editura EIKON.
4. Robinson, K. & Aronica, L. (2015). Școli creative. București: Publica.
5. Spolin, V. (2014, ediția prescurtată). Improvizație pentru teatru. București: UNATC Press.