Cursurile opţionale au menirea de a veni în completarea materiilor de bază obligatorii şi de a oferi posibilitatea profesorilor şi elevilor să aprofundeze informaţiile din cadrul orelor de curs. Exersarea limbii engleze cu ajutorul unui opţional bazat pe jocuri este o metodă foarte bună de a-i antrena pe elevii de gimnaziu în activităţi ludice în limba engleză, care să îi ajute să se exprime mai uşor în vorbire şi în scris, într-un context relaxant.
Scopul unui asftel de opţional este acela de a stârni interesul elevilor pentru limba engleză prin jocuri de cuvinte, materializate prin activităţi interesante şi antrenante, care ajută la îmbogăţirea vocabularului, în scris şi oral, încurajând creativitatea şi o serie de competenţe-cheie, precum comunicarea în limba engleză, a învăţa să înveţi, competenţa digitală şi sensibilizarea şi exprimarea culturală. Totodată, prin intermediul acestui opţional, elevii vor avea posibilitatea de a-şi exersa cunoştinţele de limba engleză dobândite în anii anteriori, printr-o serie de jocuri online, pe hârtie, de vorbire, de mimă, joc de rol şi jocuri de mişcare. Astfel, învăţarea limbii engleze poate interveni şi involuntar, în cazul elevilor cu dizabilităţi sau a celor cu probleme de învăţare sau de comportament.
Opţionalul se derulează pe parcursul unei ore de curs pe săptămână şi se materializează printr-o colecţie de poze, printscreenuri, filmuleţe, postere, broşuri etc.
Un exemplu de competenţe generale pentru un opţional bazat pe jocuri poate fi următorul:
1. Receptarea de mesaje orale din diferite activităţi de tip joc;
2. Exprimarea orală în circumstanţe de tip joc;
3. Receptarea de mesaje scrise din diferite tipuri de jocuri;
4. Redactarea de mesaje specifice jocurilor de cuvinte şi/ sau online,
care pot fi materializate printr-o serie de competenţe specifice şi exemple de activităţi de învăţare:
- Identificarea unor informaţii din diverse aplicaţii video sau jocuri, însoţite de imagini, prin exerciţii de tipul adevărat/fals, alegere multiplă sau completare a spaţiilor libere cu răspunsuri scurte.
- Identificarea detaliilor din interacţiuni rostite, de tip joc de rol ( dialoguri pe diferite teme, în perechi, între 3-4 interlocutori sau între 2 grupe de elevi, aşezaţi în mijlocul clasei, în 2 şiruri– fie cu replici cu rândul sau rostite concomitent, pentru îmbunătățirea pronunției şi creşterea stimei de sine, fără teama de a greși) sau de tip Telefonul fără fir.
- Participarea verbală activă în jocuri de rol, pe diferite teme : prezentarea unei persoane, la magazin, la concert, în sala de clasă, la muzeu, etc., cu replici simple şi clare, cu sau fără suport vizual sau exemplu verbal sau în scris (în perechi, între 3-4 interlocutori sau între 2 grupe de elevi).
- Formularea unei păreri proprii, pe o temă dată, sub formă de răspunsuri la ghicitori simple sau jocuri de cuvinte.
- Participarea la dialoguri, sub formă de joc de rol, cu exprimarea de păreri pro şi contra, de tipul dez-baterilor, dar la un nivel şi pe o temă adecvată nivelului de limbă al elevilor din clasa VII-a, pe subiecte şi teme cunoscute, cum ar fi : muzică, persoane celebre, tehnologie modernă, etc.
- Extragerea unor informaţii utile din regulamentul unui joc online, de tip Kahoot sau Quiz.
- Căutarea unor surse de încredere pentru informarea cu privire la regulamentele unor jocuri, pe inter-net sau în reviste. 8. Manifestarea pozitivă faţă de scrierea unor cuvinte sau fraze în jocurile online, cu răspuns deschis sau a jocurilor pe hârtie.
De asemenea posibilele conţinuturi ale cursului opţional pot fi următoarele:
- Suporturi de învăţare: pagini web, jocuri online, aplicaţii cu jocuri, aplicaţii video, Youtube, etc.
- Sugestii de vocabular: profil personal, obiective turistice, curiozităţi ale naturii, viaţa cotidiană ( hobby-uri, pasiuni), tehnologia modernă, mituri şi legende etc.
- Gramatică funcţională: trecutul simplu şi continuu, prezentul perfect simplu şi continuu, viitor simplu, verbe modale, adverbe de timp, prepoziţii, locuţiuni verbale etc.
Ca sugestii metodologice, putem include o serie de tipuri jocuri: online (Kahoot. Quiz etc.), pe hârtie (Spânzurătoarea, Cuvinte încrucişate, ghicitori etc.), de rol, inclusiv cu mimă şi orale (Telefonul fără fir, Fazan etc.), precum şi publicarea pe site-ul şi pe pagina de Facebook a şcolii a fotografiilor şi filmuleţelor, cu diferite activităţi din cadrul acestui opţional. Afişarea posterelor în şcoală şi colectarea materialelor pe hârtie într-un portofoliu. Nu în ultimul rând, gama de resurse pentru acest opţional poate cuprinde diverse site-uri de jocuri şi aplicaţii online, precum :
Din experienţa personală pot afirma că un astfel de opţional este foarte îndrăgit de către elevii de gimnaziu. Eu l-am aplicat la clasa a VII-a şi a avut un real succes. Recomand cu încredere colegilor profesori, indiferent de materia pe care o predau, să încerce să structureze un curs opţional şi să îl propună spre aprobare conducerii unităţii de învăţământ.