În procesul instructiv-educativ, alături de predare și învățare, evaluarea are un rol determinant în aprecierea nivelului de cunoștințe dobândite de către elevi, pe de o parte, dar și a capacităților și deprinderilor acestora, pe de altă parte. Ea este un factor de optimizare și reglare a întregului sistem de învățământ.
La disciplina religie, evaluarea școlară „are un specific aparte în sensul că accentul trebuie să treacă de pe latura informativă pe cea formativă.”( Vasile Timiș în Evaluarea-Factor de reglare și optimizare a educației religioasă, pag.18) Astfel, pe lângă informațiile primite și asimilate de către elevi, se pune un mare accent pe dezvoltarea deprinderilor moral-religioase, toate la un loc având ca finalitate formarea elevilor în spiritul învățăturilor creștine și progresul lor spiritual. O evaluare completă presupune parcurgerea următoarelor direcții:
a) evaluarea elevilor de către profesorul de religie;
b) autoevaluarea acestora;
c) evaluarea și autoevaluarea în cadrul Bisericii prin implicarea preotului.
Evaluarea școlară din timpul orelor de curs este importantă și necesară, deoarece în urma rezultatelor obținute de către elevi se poate regla întreg procesul instructiv-educativ, iar elevii vor putea să-și facă o autoevaluare corectă.
Pe lângă metodele clasice de evaluare (orală și scrisă), la ora de religie pot fi folosite cu succes și metodele alternative (portofoliul, proiectul, aplicabilitatea practică a cunoștințelor), metode ce oferă profesorului de religie o imagine de ansamblu a cunoștințelor și deprinderilor asimilate de către elevi, dând acestora din urmă posibilitatea de a demonstra ce știe să facă într-o situație concretă.
Din Sfânta Scriptură reiese faptul că un creștin este evaluat de Dumnezeu, de ceilalți oameni, dar și de propria conștiință. Domnul nostru Iisus Hristos este Pedagogul Suprem și în toate predicile și învățăturile Sale regăsim numeroase metode (atât de predare cât și de evaluare) pe care le întâlnim astăzi în activitatea didactică. El îmbină de foarte multe ori evaluarea făcută de semeni cu autoevaluarea făcută de propria conștiință, ambele având ca scop pregătirea oamenilor pentru evaluarea finală din fața lui Dumnezeu.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă Pilda samarineanului milostiv unde Mântuitorul folosește evaluarea orală în discuția pe care o are cu învățătorul de Lege. Acesta este evaluat în mod direct de către Iisus („Ce scrie în Lege? Cum citești? – Luca 10,26) dar ,în același timp, este pus să analizeze și să evalueze la rândul său, comportamentul celor trei trecători din pildă. („Care dintre acești trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?” – Luca 10,36) În urma răspunsurilor date de învățătorul de Lege, Domnul Iisus Hristos face o evaluare a acestora și apreciind corectitudinea lor, îl îndeamnă pe acel învățător să meargă și să facă și el la fel (Luca 10,28 și Luca 10,37). Astfel, evaluarea dobândește un rol determinant în motivarea învățătorului de Lege în a-și perfecționa viața spirituală.
O altă pildă în care Mântuitorul Iisus Hristos vorbește despre evaluarea comportamentului nostru, de data aceasta de către Dumnezeu, este Pilda talanților. Aici, cele trei slugi au primit de la stăpânul lor un anumit număr de talanți cu care trebuiau să muncească. Două dintre slugi au înmulțit talanții, iar cea de-a treia a preferat să ascundă banii și să stea. La întoarcerea stăpânului, fiecare slugă a fost apreciată și răsplătită în funcție de roadele muncii sale: slugile harnice au fost răsplătite de către Dumnezeu, iar sluga leneșă a fost alungată.
Tot despre judecarea/ evaluarea comportamentului nostru de către Dumnezeu este vorba și în Evanghelia după Matei 25,31-46.Mântuitorul ne prezintă în mod explicit criteriile după care vom fi evaluați la sfârșitul lumii. Iar aceste criterii se bazează pe faptele noastre bune izvorâte din iubirea adevărată față de semenii noștri. Acest text este deosebit de important, deoarece ne arată foarte clar ce trebuie să facem pe parcursul vieții pentru a putea da un răspuns bun la Judecata finală și pentru a dobândi Împărăția Cerurilor. Omul știe astfel dinainte ce trebuie să facă pentru a se pregăti pentru momentul în care se va afla în fața Judecătorului Suprem. Aceasta este dovada iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, deoarece El vrea ca toți să se mântuiască.
Ținând cont de aceste exemple date de Iisus Hristos, profesorul de religie trebuie să aibă mereu în vedere formarea elevilor în spiritul acestor învățături și evaluarea lor permanentă, raportată la modul în care aceștia își îndeplinesc datoriile pe care le au față de Dumnezeu, față de semeni, față de propria persoană și față de întreaga creație. El are datoria morală de a le fi mereu alături, de a-i sprijini la greu, de a le oferi încredere în ei, dar și de a-i mustra atunci când acțiunile lor sunt greșite.
Autoevaluarea elevilor în cadrul orei de religie este un proces ce are în vedere atât informațiile și cunoștințele dobândite de aceștia, cât și motivațiile, opiniile, comportamentele, interesele lor, punându-se accent pe concordanța sau neconcordanța acestora cu învățăturile moral-religioase propovăduite de Biserică. Acest proces al autoevaluării începe încă din copilărie, sub îndrumarea familiei la început, continuă în școală sub supravegherea atentă a profesorului de religie dar și a celorlalte cadre didactice și se desăvârșește pe întreg parcursul vieții sub oblăduirea și purtarea de grijă a preotului duhovnic.
Elevii sunt îndemnați să pună în practică ceea ce au învățat în cadrul orelor de religie căci, spune Apostolul Iacob „credința fără fapte este moartă.” (Iacob 2,20) Astfel, fiecare elev este îndrumat să aibă o strânsă legătură cu Biserica și să participe la viața cultică a acesteia, devenind un membru activ al comunității din care face parte. Printr-o analiză corectă a propriei conștiințe el va putea face un bilanț al propriului comportament, ca mai apoi să intervină acolo unde este deficitar.
Și Sfinții Părinți ai Bisericii pun un mare accent pe procesul de autoevaluare. Aceasta trebuie să fie permanentă și să fie făcută cu luare aminte, pentru a păstra vie legătura cu Tatăl Ceresc și a-L face pe Acesta să-și reverse darurile Sale asupra noastră: „Seara, când suntem singuri și în liniște, atunci să ne judecăm pe noi înșine, pentru ca prin aceasta să facem pe Dumnezeu milostiv către noi. Căci precum focul repede mistuie și stârpește spinii, așa de ușor sufletul stârpește păcatele sale, când cu osârdie se gândește la dânsele.” (Sfântul Ioan Gură de Aur-Omilii la Postul Mare)
Un real ajutor în acest sens îl reprezintă Taina Spovedaniei, unde fiecare realizează „o radiografie obiectivă a stării lui duhovnicești, a sensului existenței sale, a relației cu Dumnezeu, cu părinții și cu semenii, a menirii lui în cadrul bisericii și al societății.” (Vasile Timiș, în „Evaluarea – Factor de reglare și optimizare a educației religioase”, pag.16). Aflați în fața lui Hristos, după un proces al propriilor conștiințe, tinerii vor putea înțelege cu adevărat pe ce treaptă a desăvârșirii se găsesc. Numai așa elevii, vor putea „lucra” la ameliorarea și însănătoșirea stării lor sufletești, fapt ce va conduce într-un final la mântuirea lor.
Și astfel, completându-se și ajutându-se reciproc, conlucrarea dintre Școală și Biserică va da roade, fiecare îndeplinindu-și misiunea care, în esența ei este aceeași: educarea caracterelor umane potrivit învățăturilor Sfintei Scripturi.
Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea Prefericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2013;
2. Șebu, Sebastian, Metodica predării religiei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000
3. Timiș, Vasile, Evaluarea-Factor de reglare și optimizare a educației religioase, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2003