Emoțiile și socializarea în preșcolaritate, abilități vitale pentru copiii de azi

Copiii de azi trăiesc într-o lume inedită, cu tensiuni și reacții care încă determină dezvoltări nebănuite. Stresul cotidian, criza vieții de familie, bulversările mondene, criza economică, criza nutrițională, excesul de informații, terorismul, instabilitatea politică sunt factori determinanți ai evoluției copiilor de azi și de mâine, astfel dezvoltarea emoțională și socială devine mai mult decât o necesitate în activitățile cadrelor didactice din ziua de astăzi.

Vârsta preșcolară reprezintă etapa în care educația poate influența cel mai eficient dezvoltarea copiilor, de aceea intervenția timpurie în ceea ce privește dezvoltarea socio-emoțională este esențială prin implementarea de programe adecvate, special create pentru dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor.

Conform Strategiei Uniunii Europene 2020, unul dintre elementele cheie privind educația și îngrijirea copiilor preșcolari din Europa (2014), este ca toți copiii de vârstă mică să poată avea acces și să beneficieze de educație și îngrijire de înaltă calitate. Informațiile fiabile referitoare la sistemele din Europa sunt esențiale pentru a înțelege provocările cu care se confruntă țările europene, ce anume putem învăța unii de la alții și ce noi soluții ar putea fi dezvoltate pentru a răspunde nevoilor celor mai tineri membri ai societății. Într-o perioadă marcată de provocări fără precedent, importanța faptului de a oferi copiilor noștri un început solid, prin asigurarea unui învățământ preșcolar de calitate, reprezintă un element central al strategiei europene pentru o creștere inteligentă și durabilă, Strategia UE 2020, (Date cheie privind privind educația și îngrijirea copiilor preșcolari în Europa, 2014).

Studiile de specialitate au demonstrat că abilităţile sociale şi emoţionale, pot influenţa obţinerea succesului în viaţă într-o măsură mai mare decât capacitatea intelectuală. Un EQ ridicat, poate fi mai important pentru succes decât un IQ ridicat, aşa cum este el măsurat de un test standardizat de inteligenţă cognitivă verbală şi non-verbală.

Argumentul conform căruia IQ-ul,  Intelligence Quotient – coeficient de inteligenţă, este un dat genetic ce nu poate fi schimbat în funcţie de experienţa vieţii şi că destinul nostru este determinat în mare măsură de această aptitudine nu mai este acceptat, deoarece ”viața emoțională este o dominantă care poate fi, precum matematica, gestionată cu mai mult sau mai puțin talent și care presupune un set unic de competențe”(Goleman D.,2008, p. 63-62). Acesta afirmaţie ignoră problema cea mai provocatoare: Ce putem schimba pentru a-i ajuta pe copiii noştri să le fie mult mai bine în viaţă? Ce factori sunt în joc, de exemplu, atunci când o persoană cu un IQ ridicat se zbate din greu, iar una cu un IQ de nivel mediu se descurcă surprinzător de bine? Diferenţa constă cel mai adesea în capacitatea numită inteligenţă emoţională, care include autocontrolul, perseverenţă şi capacitatea de automotivare. Toate aceste atitudini pot fi insuflate copiilor, acordându-le o şansă mai mare, independent de potenţialul intelectual primit.

Un număr tot mai mare de educatori şi cercetători admit faptul că la sfârşitul anilor de şcoală, elevii pot fi „neechipaţi” pentru provocările viitoare, atât ca indivizi, cât şi ca membri ai societăţii. Abordarea prin excelenţă cognitivă a demersurilor curriculare şi didactice nu este suficientă pentru a avea succes. Este nevoie de abilităţi practice pentru gestionarea emoţiilor şi nu doar ca mintea „să fie hrănită”. Din perspectiva noilor teorii moderne despre natură emoţiilor, prin învăţare socială şi emoţională, dacă inteligenţă emoţională a copiilor este dezvoltată, constituie un bagaj enorm pentru viitorul lor personal şi profesional.

Studiile arată că IE – inteligența emoțională este cel mai bun predictor pentru achiziţiile viitoare ale copiilor, ea reprezintă o abilitate transferabilă care permite adaptarea rapidă la schimbările sociale şi contemporane. În acest context, primul pas este să înţelegem rolul extraordinar pe care îl are folosirea inteligentă a emoţiilor. Succesul în viaţă depinde de abilităţile emoţionale şi sociale care se formează pe tot parcursul educaţiei formale sau cel puţin ar trebui să fie urmărite ca obiective, dincolo de discipline.

Pentru părinţi, notele foarte bune şi premiile şcolare sunt probabil principala garanţie pentru succesul în viaţă al copilului. E drept, performanţă şcolară este binevenită dar nici pe de parte suficientă. Conform unui număr mare de studii, copiii care au abilităţi specifice inteligenţei emoţionale sunt mai fericiţi, mai încrezători şi au rezultate mai bune la învăţare. La fel de important consider că este şi faptul că aceste abilităţi sunt elementele de baza care îi ajută pe copii să devină adulţi responsabili, afectuoşi şi productivi.

Finalitatea unor asemenea demersuri, realizate cu ştiinţă şi delicateţe, se va concretiza, în plan calitativ, în educarea unor copii care vor fi mai sănătoşi şi care-şi vor stăpâni prin inteligenţă viaţă emoţională, “aducând civilizaţia pe străzi şi afecţiunea în viaţă comună” (Daniel Goleman, 2008 p. 25).

Importanța pe care o acordăm înțelegeri emoționale, dar și modul în care gestionăm eficient emoțiile analizând cauzele și consecințele lor devine mult mai ușoară pentru copii din momentul în care se pot raporta la ele verbal, astfel înțelegerea  emoțiilor și conștientizarea lor trebuie să facă parte din educația pe care o merită fiecare copil, dincolo de informații și teste standardizate (Gardner H., 2007).

Conştientizarea de sine emoţională implică mai multe acțiuni privind introspecția propriei persoane.

  • Îmbunătăţirea recunoaşterii şi definirii propriilor emoţii
  • O mai bună înţelegere a cauzelor care au generat diverse sentimente
  • Recunoaşterea diferenţei dintre sentimente şi acţiuni

Stăpânirea emoţiilor

  • O mai bună toleranţă la frustrare şi o mai bună stăpânire a mâniei
  • Mai puţine insulte,
  • Exprimarea mâniei într-un mod potrivit, fără ceartă
  • Mai puţină agresivitate sau comportament autodistructiv
  • Mai multe sentimente pozitive despre sine

Utilizarea emoţiilor în mod productiv

  • Mai multă responsabilitate
  • Mai puţină impulsivitate

Empatia: citirea emoţiilor

  • O capacitate mai mare de a privi lucrurile din perspectiva celuilalt
  • O mai mare empatie şi sensibilitate faţă de sentimentele celorlalţi
  • O ascultare mai atentă

Abordarea relaţiilor interpersonale

  • Mai multă atenţie faţă de semeni
  • Mai multă armonie şi socializare în grupuri
  • O mai bună exprimare şi talent în comunicare

Dezvoltarea emoțională a copiilor se modifică din momentul în care devin capabili să vorbească, emoțiile devin astfel un moment de reflecție, putând să definească emoțiile pe care le trăiesc astfel cauzele, consecințele precum și gestionarea lor devine mult mai facilă din momentul în care copii le pot comunica, pot, de asemenea, să dețină o viziune obiectivă a propriilor emoții, cât și a celorlalți.

Această abilitate se perfecționează de-a lungul copilăriei mijlocii, întrucât copii pot să discute incidente emoționale trecute și să anticipeze evenimente viitoare, analizându-le în termeni de cauză-consecințe, pot să recunoască modul în care dispoziția poate influența comportamentul și să identifice diferențele dintre indivizi în ceea ce privește natura responsivității lor emoționale. A fi capabili să gândească despre emoții interne și să le discute cu alții înseamnă că copiii pot să își înțeleagă propriile emoții, și pe de altă parte să asculte ce spun ceilalți despre emoțiile lor și să învețe cum să interpreteze diferite situații (R. Schaffer, 2010).

Accentul prioritar pe care se focusează educația din zilele noastre este de a acumula cât mai multe cunoștințe din diverse domenii, iar pregătirea copiilor pentru viitor reprezintă scopul suprem al acesteia, este timpul să punem copii în centrul educației si este imperios să echilibrăm balanța venind în sprijinul lor acordându-le resursele necesare pentru nevoile lor multiple, de aceea este necesar să îi învățăm în primul rând cine sunt copiii din ziua de azi, să îi invățăm să se descopere ca ființe unice, capabile de a realiza ceea ce își propun.

Educaţia timpurie, ca primă treaptă de pregătire pentru educaţia formală, asigură intrarea copilului în sistemul de învăţământ obligatoriu, prin formarea capacităţii de a învăţa. Investiţia în educaţia timpurie ”este cea mai rentabilă investiţie în educaţie”, după cum arată un studiu elaborat de R. Cuhna, unul dintre laureaţii Premiului Nobel în economie, iar învăţarea timpurie favorizează oportunităţile de învăţare de mai târziu.

Deprinderile şi cunoştinţele dobândite timpuriu favorizează dezvoltarea altora ulterior, iar deficienţele de cunoştinţe şi deprinderi produc în timp deficienţe mai mari, oportunităţi de învăţare ratate sau deopotrivă slab valorificate. Pe de altă parte, cercetările în domeniu arată că cel mai mare beneficiu al educaţiei timpurii apare în planul non-cognitiv. Au fost identificate multe relaţii pozitive şi semnificative între frecventarea grădiniţei şi comportamentele centrate pe sarcină, dezvoltarea socio-emoţională, motivaţia şi atitudinile pozitive faţă de învăţare.

Bibliografie:
C.Cucoş. (2008). Educaţia Iubire, edificare, desăvârşire, Polirom, Iasi.
Chiş Vasile, (2001). Activitatea profesorului între curriculum şi evaluare. Presa Universitară Clujeană.
Goleman D., (2008). Inteligența emoțională, Editura Curtea Veche, București.
Schaffer Rudolph H.,(2010). Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj Napoca.

 

Accesări: 361

Articole asemănătoare