Articolul pornește de la o situație pe care orice profesor de educație fizică o cunoaște: elevul scutit medical care petrece ora pe bancă, la marginea terenului. Propun o abordare în care scutirea este înțeleasă ca scutire de efort, nu de învățare, și prezint rolurile, instrumentele și modalitățile de apreciere prin care elevul scutit devine un participant activ la lecție – arbitru, observator, consemnator, organizator sau reporter. Experiența mea arată că, atunci când primește o sarcină clară și utilă, elevul scutit își regăsește locul în colectiv, iar lecția câștigă un ajutor valoros.
Cuvinte-cheie: elev scutit medical, educație fizică, incluziune, roluri în lecție, evaluare formativă
Introducere
Imaginea este familiară în aproape orice sală de sport: în timp ce colegii aleargă, pasează și se întrec, unul sau doi elevi stau pe bancă, cu ghiozdanul alături și telefonul în mână. Sunt elevii scutiți medical. Ani la rând am privit această situație ca pe ceva firesc – elevul are o adeverință medicală, deci nu face educație fizică. Cu timpul însă am început să mă întreb ce învață, de fapt, acel elev în cele cincizeci de minute petrecute la marginea terenului. Răspunsul sincer era: aproape nimic. Mai mult, am observat că mulți dintre ei se simt treptat excluși din viața clasei, tocmai în ora care ar trebui să fie cea mai socială dintre toate.
Așa a început căutarea mea pentru o altă abordare, pe care o împărtășesc în rândurile de mai jos.
Scutire de efort, nu scutire de învățare
Punctul de plecare a fost o schimbare de perspectivă. Scutirea medicală îl protejează pe elev de efortul fizic care i-ar putea afecta sănătatea, dar nu îl scoate din procesul de învățare. Elevul scutit rămâne în evidența orei, este prezent la lecție și poate participa la toate acele activități care nu îi solicită organismul dincolo de ceea ce îi permite starea de sănătate.
Programa de educație fizică și sport nu urmărește doar dezvoltarea capacităților motrice. Ea cuprinde și competențe legate de cunoașterea regulamentelor, de organizarea activităților, de cooperare, de fair-play și de adoptarea unui stil de viață sănătos. Toate acestea pot fi dezvoltate și de pe marginea terenului, cu condiția ca elevul să aibă acolo un rol, nu doar un loc.
Un sprijin teoretic important l-am găsit în stilurile de predare descrise de Mosston și Ashworth. În stilul reciproc, unul dintre elevi execută, iar celălalt observă și oferă feedback pe baza unor criterii date de profesor. Rolul de observator nu este un rol secundar: pentru a observa corect, elevul trebuie să cunoască bine mișcarea, să o analizeze și să o comunice. Este, așadar, un rol de învățare autentică.
Rolurile pe care le poate îndeplini elevul scutit
În practica mea am încercat mai multe roluri, pe care le aleg în funcție de tema lecției, de tipul scutirii și de personalitatea elevului.
Rolul de arbitru sau de ajutor de arbitru este cel mai apreciat de elevi. Pentru a arbitra un joc de fotbal, baschet sau handbal, elevul trebuie să cunoască regulamentul, să ia decizii rapide și să le comunice cu autoritate și calm. Am constatat că elevii care arbitrează devin, în timp, cei mai buni cunoscători ai regulilor din clasă.
Rolul de cronometror și consemnator este potrivit în lecțiile de evaluare și în cele cu probe de atletism. Elevul măsoară timpii, notează rezultatele în fișa de evaluare și le comunică colegilor. Pe lângă faptul că mă ajută concret, acest rol îl familiarizează cu baremele și cu ideea de progres măsurabil.
Rolul de observator, cu o fișă de observare simplă, se potrivește lecțiilor de învățare a unor procedee tehnice. Elevul urmărește un coleg sau o grupă și bifează criteriile: poziția corpului, piciorul de sprijin, direcția privirii. La final, îi comunică colegului ce a observat. Este forma cea mai apropiată de stilul reciproc.
Rolul de organizator îl implică în pregătirea și strângerea materialelor, în așezarea jaloanelor sau în alcătuirea echipelor după criteriile pe care i le dau. Este un rol potrivit mai ales pentru elevii cu scutiri de scurtă durată.
Rolul de reporter îl invită să realizeze o scurtă relatare a lecției sau a unui joc, cu fotografii făcute cu acordul colegilor, pentru avizierul clasei sau pentru pagina școlii. Elevii care nu sunt atrași de sport descoperă, uneori, prin acest rol, o legătură nouă cu el.
Rolul de antrenor secund presupune conducerea unei grupe mici la un exercițiu simplu, pe care i l-am explicat dinainte. Îl folosesc rar și doar cu elevi pe care îi cunosc bine, dar efectul asupra încrederii lor în sine este remarcabil.
Instrumentele de lucru
Pentru ca rolurile să nu rămână doar declarative, am nevoie de câteva instrumente simple. Le-am conceput astfel încât să încapă pe o singură pagină și să poată fi completate în timpul lecției.
- Fișa de observare cuprinde numele colegului observat, procedeul tehnic, trei sau patru criterii de execuție și o rubrică pentru recomandări.
- Fișa de arbitraj conține principalele reguli ale jocului și un tabel în care elevul notează scorul, greșelile sancționate și momentele de fair-play.
- Fișa de consemnare a rezultatelor este, de fapt, un extras al fișei mele de evaluare. Pentru scutirile de lungă durată, adaug câte o temă teoretică scurtă – un regulament, o regulă de igienă a efortului, o noțiune despre alimentația sportivului – pe care elevul o prezintă colegilor în câteva minute.
Toate aceste fișe le păstrez în portofoliul elevului. Ele devin, la sfârșitul semestrului, o dovadă concretă a activității lui la orele de educație fizică.
Cum apreciez activitatea elevului scutit
Aici este nevoie de multă grijă. Elevul scutit medical total nu este evaluat pentru performanța motrică, iar situația lui școlară la disciplină respectă reglementările în vigoare. Aprecierea pe care o fac eu este una formativă: îi spun elevului, direct și de fiecare dată, ce a făcut bine și ce poate îmbunătăți, notez în fișa lui implicarea și calitatea sarcinilor îndeplinite și îi recunosc contribuția în fața clasei.
Pentru elevii cu scutiri parțiale, care pot participa la o parte dintre activități, componenta de participare activă capătă o greutate mai mare. Aici mă sprijin pe modelul pe care îl folosesc în evaluarea motrică, în care nota finală reunește performanța, progresul și participarea activă. Pentru un elev care nu poate susține anumite probe, participarea activă – prezența, implicarea în roluri, calitatea fișelor – devine principala mărturie a activității lui.
Ce am câștigat
Primul câștig este cel al elevului. Am văzut elevi retrași care, după câteva săptămâni de arbitraj, au început să vorbească mai mult cu colegii și să fie ascultați. Am văzut elevi care nu iubeau sportul descoperind că le place să-l analizeze, să-l relateze sau să-l organizeze.
Al doilea câștig este al clasei. Colegii îl percep pe elevul scutit nu ca pe cineva care „scapă” de oră, ci ca pe un membru al echipei care are altă sarcină. Feedbackul primit de la un coleg-observator este, adesea, mai ușor acceptat decât cel primit de la profesor.
Al treilea câștig este al meu, ca profesor. Un arbitru, un cronometror sau un consemnator în plus înseamnă mai mult timp pentru a urmări execuțiile și pentru a corecta greșelile.
Concluzii
Elevul scutit medical nu trebuie să fie un spectator la lecția de educație fizică. Cu puțină pregătire – câteva roluri bine definite, câteva fișe simple și o apreciere constantă – el poate deveni un participant activ, care învață, contribuie și își păstrează locul în colectivul clasei. Nu cred că am găsit soluția perfectă, dar sunt convins că direcția este cea corectă: o lecție de educație fizică în care fiecare elev are un rol este o lecție mai bună pentru toți.
Bibliografie
1. Cârstea, Gh. (2000). Teoria și metodica educației fizice și sportului. București: Editura AN-DA.
2. Hellison, D. (2011). Teaching Personal and Social Responsibility Through Physical Activity (ed. a 3-a). Champaign, IL: Human Kinetics.
3. Ministerul Educației (2025). Programa școlară pentru disciplina Educație fizică și sport, clasele a IX-a – a XII-a. București.
4. Mosston, M., Ashworth, S. (2008). Teaching Physical Education (First Online Edition). Spectrum Institute for Teaching and Learning.