O educație adevărată, reală se fundamentează în familie și continuă în grădiniță și în școală prin intermediul cadrelor didactice. Părerea mea este că se realizează prin puterea exemplului. O bună intervenție a cadrului didactic prin însuși procesul educativ pe care îl desfășoară cu elevii poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului școlar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.
În primul rând, trebuie să identificăm și să studiem câteva cauze. De exemplu, școlile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie și lipsa oportunităților de succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale renunță la școală, în special pentru a da o mână de ajutor în gospodăriile proprii.
Apoi, cultura de origine a elevilor – mediul socio-cultural al elevilor – este una din cele mai importante variabile în reușita sau eșecul școlar și profesional al elevului, un rol important avându-l aici atitudinea familiei în raport cu școala, dar și climatul familial având un rol hotărâtor în cauzele de abandon școlar.
În al doilea rând, stabilirea obiectivelor în cadrul unui program de prevenire a abandonului școlar este un pas important în acest context. Astfel de exemple ar fi: identificarea elevilor aflați în risc de abandon școlar, implicarea sistemului familial în reabilitarea școlară și socială a elevului, creșterea gradului de implicare a comunității locale în soluționarea situațiilor de abandon școlar sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon școlar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul școlar nu va mai reprezenta un pericol imediat, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenție bine organizat, ce se desfășoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Așadar, având în vedere aceste lucruri, se impun câteva măsuri de prevenire a abandonului școlar: măsuri psiho-pedagogice și psiho-sociale, care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale adecvate pentru realizarea unor inserții socio-familiale pozitive; măsuri socio-profesionale ce decurg din cele prezentate mai sus; măsuri psihiatrice pentru depistarea copiilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale, emoționale, tendințe agresive și măsuri juridico-sociale, ce permit creșterea gradului de influențare socială prin popularizarea legilor.
În concluzie, depinde de fiecare cadru didactic în parte, de responsabilitatea și implicarea tuturor ca educația să devină o realitate din care fiecare să învețe și să se dezvolte și să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.