Educația timpurie – perspective

Este normal ca în contextul secolului XXI să acordăm atenție tuturor aspectelor educației, indiferent dacă ne raportăm la calitatea educației, la noile sau vechile tipuri de educații, la calitatea experiențelor de educație, interacțiuni, modele comportamentale, etc.
Cercetările în domeniu demonstrează că între școală și modelarea comportamentului există conexiuni ce nu pot fi neglijate sau negate. Încă de mici, de la grădiniță, preșcolarii sunt modelați, sunt influențați pozitiv, educatorii lucrează pentru integrarea lor în colectiv, un bun exercițiu ce creează bazele viitoarei integrări în societate. În cadrul grădiniței, dar și mai târziu in cadrul ciclului primar, fiecare copil își descoperă treptat propria identitate și autonomie, dezvoltându-și o imagine de sine ce va fi reflectată asupra comportamentului său pe parcursul întregii vieți.

În acești ani de educație timpurie sunt încurajate cât mai multe interacțiuni, mediul de învățare bazându-se pe lucrul pe grupe sau echipe, pentru ca experiențele școlarilor și preșcolarilor să fie cât mai variate și mai complexe. Pe lângă cunoștințe, priceperi și deprinderi, școlarii și preșcolarii trebuie să participe la activități concepute astfel încât să transmită și valori și atitudini și să formeze abilități diverse, necesare integrării în societate.

Dezvoltarea socio-emoțională devine astfel primordială în cadrul activităților generate în cadrul educației timpurii, motivația și dezvoltarea unei atitudini pozitive față de școală, față de disciplină, față de participarea la diferite momente ale parcursului didactic fiind extrem de importante, căci doar un copil care vrea poate și reuși.

Abordarea trebuie să fie centrată pe elev, bineînțeles, iar acest lucru nu se poate face fără o documentare științifică temeinică în prealabil, de aceea, în cadrul acestui scurt articol, am dori să evidențiem, nu pentru prima dată, avantajele cunoașterii temeinice a psihologiei copilului și a pedagogiei și metodicii. Fiind unele dintre cele mai vechi discipline, acestea structurează ansamble de trăsături atât de necesare educatorilor pentru conceperea activităților de învățare destinate școlarilor și preșcolarilor. Formele cunoașterii, stagiile de dezvoltare ale copilului, metodele potrivite pentru activitățile potrivite, corelarea competențelor cu scopul și obiectivele lecției și cu conținutul ce urmează a fi predat, sunt doar câteva dintre lucrurile pe care cele trei discipline menționate anterior ne învață.

Pentru o reușită sigură a noastră, în calitate de educatori, a copiilor, în calitate de beneficiari ai educației și a societății, fenomenul educațional trebuie studiat sub toate aspectele sale, asupra lui trebuie proiectate perspective, analize, reflecții, pentru ca el să poată fi restructurat în funcție de specificul fiecărei școli și fiecărei clase. Doar un educator dedicat va analiza educația în tot ansamblul ei și va aplica principii corecte și coerente asupra unui microcolectiv pe care ajunge să îl cunoască testând, greșind, corectând.

 

Articole asemănătoare