Particularități de creștere și dezvoltare ale preșcolarilor

Cunoaşterea particularităţilor anatomo-fiziologice ale copiilor constituie o condiţie absolut necesară pentru buna desfăşurare a educaţiei fizice în grădiniţa de copii deoarece o ajută pe educatoare să înţeleagă importanţa educaţiei fizice la vârsta preşcolară. Pe baza cunoaşterii particularităţilor anatomo-fiziologice ale preşcolarului de diferite vârste, educatoarea poate folosi în mod judicios mijloacele, metodele şi procedeele variate ale educaţiei fizice, poate să înţeleagă mai uşor de ce sunt indicate anumite mişcări de ce sunt contraindicate altele şi poate să ia măsuri pentru dozarea raţională a eforturilor copiilor în concordanţă cu posibilităţile de care ei dispun.

De la naştere şi în decursul vieţii, organismul uman este supus modificărilor, se dezvoltă, se transformă. De asemenea, funcţiile diferitelor organe se perfecţionează în timp. Dezvoltarea organismului se produce în două direcţii principale:
a) creşterea în înălţime, în greutatea, deci în volum şi în masă a corpului.
b) dezvoltarea funcţiilor diferitelor organe şi sisteme.

În procesul dezvoltării diferitelor organe şi sisteme a dezvoltării organismului, prin care înţelegem totalitatea schimbărilor sale cantitative şi calitative, se observă modificări de la an la an. Ţinând seama de acestea, deosebim etape de dezvoltare fiecare dintre acestea având specificul ei.

Copilul de 3 ani se deosebește de cel de 6 ani nu numai prin forma şi proporţiile corporale, ci şi prin dorinţele, interesele şi experienţa sa. Cu atât mai mult se deosebeşte lumea spirituală a preşcolarului de cea a şcolarului.

Procesul de creştere şi dezvoltare are loc într-un ritm cu atât mai intens cu cât copilul este mai mic. În acest proces, deosebim perioade în care creşterea şi dezvoltarea se produc într-un ritm relativ lent şi perioade în care acest ritm este mult mai accelerat (ca de exemplu la vârsta de 5-6 ani, într-un interval de câteva luni, maxim un an, copilul  creşte cu 5-7 cm, în înălţime şi cu 5-7 kg în greutate). Aceste perioade de creştere rapidă au fost denumite salturi în dezvoltarea copilului şi ele sunt legate de modificarea bruscă şi diferenţiată din punct de vedere calitativ faţă de perioada precedentă.

Procesul dezvoltării nu se desfăşoară în linie dreaptă, uniformă, regulat ascendentă, ci are un ritm mai lent de desfăşurare (specific perioadelor de acumulare cantitativă) şi altul rapid (specific perioadelor de salt calitativ). Aşadar, ritmul de dezvoltare, pe lângă faptul că încetineşte pe măsura înaintării în vârstă, mai prezintă şi alt aspect – este inegal de la o perioadă la alta. Ritmul de creştere a diferitelor organe ale corpului, nu este nici el egal. Această inegalitate în ceea ce priveşte viteza de creştere de dezvoltare, a diferitelor părţi ale corpului aduce cu sine schimbarea proporţiilor dintre cap, trunchi şi membre. Copilul creşte şi se dezvoltă sub influenţa educaţiei şi în strânsă legătură de condiţiile mediului înconjurător, de condiţiile de viaţă pe care le avem (alimentaţia, regimul de activitate şi de odihnă, condiţiile de familie şi din grădiniţa de copii).

Condiţiile de viaţă în permanentă schimbare obligă organismul copilului la adaptare, acomodare, faţă de acestea. Între organism şi condiţiile sale de viaţă există o permanentă unitate şi luptă  a contrariilor, luptă care reprezintă însuşi stimulul, mobilul procesului de dezvoltare.

Cu cât copilul este mai mic, cu atât organismul său, din punct de vedere funcţional, răspunde în mai mică măsură condiţiilor de viaţă. Între organism şi condiţiile de viaţă, contradicţiile sunt mari: stimuli foarte puternici, ritm al dezvoltării foarte intens (schimbările anatomo-fiziologice pe care le suferă organismul sunt evidente chiar la intervale mici de timp). Pe măsură ce organismul devine din ce în ce mai capabil de a face faţă, de a răspunde condiţiilor variate ale mediului înconjurător, contradicţiile se atenuează, ritmul dezvoltării scade.

Cunoscând particularităţile de vârstă ale copiilor, educatoarea va căuta să dea copiilor sarcini accesibile, să-i încadreze în jocuri cu reguli corespunzătoare nivelului lor de dezvoltare evitând în acest fel posibilitatea confruntării stimulilor sau suprasolicitarea inhibiţiei cu efecte în general negative.

Bibliografie:
1. Golu, P., Învăţare şl dezvoltare, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985.
2. Ionescu, N., A., Mazilu, V., Creşterea normală şi dezvoltarea armonioasă a corpului, editura Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport.

 

prof. Mariana Vasile

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/mariana.vasile

Articole asemănătoare