Un copil care nu se joacă va deveni un adult care nu va ști să gândească

Psihologii și pedagogii sunt în unanimitate de acord cu importanța jocului în viața copilului, apărând astfel ideea de activitate definitorie pentru formarea și integrarea copilului în societate. Putem spune că un copil nu poate fi oprit să se joace, deoarece jocul este activitatea prin care el există și se dezvoltă – se știe că la vârsta preșcolară jocul ocupă același loc pe care-l ocupă munca la adult. Încă de la vârsta preșcolarității, copilul poate fi „ghidat” în anumite activități ludice, antrenând astfel toate procesele psihice (memorie, gândire, atenție etc.) în vederea dezvoltării personalității și integrării lui sociale.

În primul rând, prin joc ca activitate principală a copilului înțelegem progresul pe care-l face copilul trecând de la un stadiu de dezvoltare la altul. În al doilea rând, jocul dezvoltă, stimulează și produce modificări importante la nivelul psihicului copilului, trecându-l pe acesta pe o treaptă superioară de dezvoltare.

Nu e nici o îndoială că jocul creează și impune ordine, are reguli bine stabilite și orice abatere de la reguli îi denaturează caracterul și-i suprimă valoarea. Jocul necesită depunerea unui efort, a unei sarcini de îndeplinit, oboseală ceea ce înseamnă că pe lângă elementul distractiv copilul trebuie să depună și un efort intelectual. Astfel, pentru reușita jocului este nevoie să ținem cont de particularitățile de vârstă ale copiilor, dozarea lui făcându-l mai accesibil și atractiv.

Pentru a eficientiza jocului, acesta trebuie să fie formulat sub forma unui obiectiv operațional, iar rezolvarea sarcinii implică și gândirea, imaginația și creativitatea, fapt ce demonstrează încă o dată că jocul își pune amprenta în viața adultului. În acest sens, voi aminti câteva jocuri desfășurate cu copiii preșcolari pentru dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii.

„Alege ce se potrivește” implică jetoane pe care sunt desenate diferite obiecte (umbrelă,picături de  ploaie, lac, roată, undiță, peștișor), educatoarea indicând jetonul cu picături de ploaie și spunând: „Am nevoie de…”, un copil alege jetonul corect și jocul se continuă diferit prin formularea unei propoziții de către un alt copil,răspunsul fiind dat de către alt copil prin alegerea jetonului corect.

Un alt joc îndrăgit de copiii este „Imit ce văd!”, în cadrul căruia se folosesc imagini pe care sunt desenate persoane (fete, băieți) care desfășoară diferite acțiuni, iar educatoarea, cu ajutorul unei baghete magice, atinge jetoanele așezate cu fața în jos pe covor și pe copiii care trebuie să întoarcă jetoanele pentru a imita și a spune ce se află pe ele, încurajându-i de fiecare dată cu voce tare „Bravo! Ai reușit!”.

De asemenea, jocul pentru dezvoltarea emoțională intitulat „Știi cum este?” constă în ridicarea de către educatoare a unor imagini cu personaje din povești, iar copiii în mâinile cărora se află fețe vesele și triste vor aprecia fiecare personaj în urma a ceea ce le povestește educatoare despre ele. De exemplu, educatoarea le spune că Scufița Roșie adună flori pentru bunicuța și copiii arată jetonul cu fața veselă, în finalul activității aceștia cântând cântece specifice poveștilor respective.

Trebuie amintite jocurile pentru dezvoltarea socială, cum ar fi „Reporterii”, în cadrul căruia educatoarea și copiii stau în cerc pe covor, jocul începând de la educatoare prin adresarea copilului din partea stângă a unei întrebări referitoare la modul cum trebuie să se comporte la masă; după ce răspunde corect, acel copil devine reporter și jocul continuă până la ultimul copil, educatoarea intervenind numai dacă este cazul.

Nu trebuie neglijate jocurile de creație sau simbolice, în cadrul cărora copilul poate alege tema și stabilește regulile jocului pentru a reda aspecte ale realității (ex. „De-a mămicile”, „De-a familia”, „De-a magazinul” etc.).

Jocul și procesul de creștere sunt strâns legate între ele, copilul mic are multe ocazii de a se juca liber, însă treptat, joaca liberă a copilului este înlocuită cu activități structurate, atât acasă, cât și în instituțiile de educație menite să formeze personalitatea adultului prin trăiri trainice legate de valoarea muncii și a culturii. Prin urmare, scopul jocului este acela de a forma la copii o atitudine pozitivă față de lumea înconjurătoare, de a contribui, în mod deosebit, la educarea intelectuală a copiilor, care sunt mici adulți în devenire, de a satisface dorințele și aspirațiile proprii, esența sa fiind pur intelectuală.

Pot spune cu siguranță că prin joc copilul preșcolar capătă informații și se formează ca membru al grupului social, munca având un caracter predominant imitativ, copilul înțelegând astfel necesitatea și utilitatea muncii, căpătând respect față de munca celorlați. În concluzie, gândirea adultului se formează încă din perioada preșcolarității, deoarece așa cum se comportă copilul în joc, tot așa se va comporta și în perioada maturității. De aceea, menirea dascălului este de a corecta anumite comportamente neadecvate ale copilului în timpul jocului pentru a-l ajuta pe acesta să-și formeze o percepție critică asupra propriei personalități, precum și motivația autocorectării. Așadar, nejucându-se în perioada copilăriei, adultul va deveni un om care nu va ști să gândească!

Bibliografie:
Chateau, J., (1972), Copilul şi jocul, Bucureşti: Editura Didactică și Pedagogică
Claparede, E., (1975), Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, Bucureşti: Editura Didactică și Pedagogică
Şchiopu, U.,(2001), Psihologia vârstelor, Bucureşti: Editura Credis.

 

prof. Zoe-Geanina Popescu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/zoe.popescu

Articole asemănătoare