În opinia lui S. Cristea, educaţia morală reprezintă dimensiunea cea mai profundă şi mai extinsă a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii, proiectată şi realizată pe baza valorilor etice (2003, p.127), este un fenomen social obiectiv, deoarece la cei doi poli ai săi se află omul- ființă socială, educatorul și educabilul și vine să reglementeze relaţiile dintre om, comunitate şi relaţiile dintre actorii educației.
Educația morală reprezintă un conținut general al educației care exprimă o dimensiune fundamentală a educației, îndreptată în direcția formării și dezvoltării conștiinței morale a personalității, care urmărește optimizarea raporturilor sale cu lumea/ realitatea obiectivă și cu sine/ realitatea subiectivă, la nivel: teoretic, prin interiorizarea valorii pedagogice a binelui moral, susținută logic (prin noțiuni, judecăți, raționamente, concepții, doctrine morale); ideologic, prin afectivitate, motivație, voință morală; normativ (prin axiome, legi, principii, reguli morale); practic (prin acțiuni și comportamente morale, care asigură aplicarea valorii pedagogice a binelui moral).
Putem vorbi despre integrarea a două noțiuni angajate în formarea și dezvoltarea conștiinței morale teoretice: teoria morală cu noțiuni judecăți, raționamente, concepții, doctrine morale și ideologia morală cu interese, sentimentele, interesele, trăsăturile care susțin teoria morală. Cele două dimensiuni sunt integrate în: plan psihosocial, prin convingeri morale care valorifică sentimentele morale ( a iubi binele moral), inteesele morale ( a fi inteesat să realizezi binele moral) și asigură astfel trecerea de la teoria morală, la practica morală, dar putem vorbi și despre integrarea lor în plan filozofic, atunci când vorbim despre norme morale incluse în documente oficiale.
Formarea conduitei şi conştiinţei morale constituie unul din cele mai complexe planuri în geneza personalităţii: la primul nivel putem vorbi mai ales de acţiuni şi deprinderi morale, care abia prin cristalizarea şi generalizarea lor se vor structura ca trăsături de ordin moral.
Necesitatea de a începe educația morală cât mai devreme este justificată și de faptul că la vârsta preșcolară se formează cu cea mai mare ușurința automatismele care stau la baza deprinderilor de comportare. Activitatea sistematică de educație morală din gradiniță, contribuie la formarea acestor deprinderi elementare de comportare, la perfecționarea deprinderilor însușite și la trasformarea lor în obișnuințe.
Vârsta preșcolară constituie etapa în care copilul începe să înțeleagă realitatea înconjurătoare, începe să-și însușească părerile celor din jurul lui și cu atât mai mult a celor care îi fac educația, criteriile de apreciere a faptelor și, ca rezultat al procesului educativ, începe să devină conștient de greșelile sale.
Procesul educație morale este o activitate conștientă, complexa în vederea formării convingerilor, sentimentelor și comportamentelor morale și se realizează prin îmbinarea rațională a metodelor și procedeelor educative.
Formele de realizare a educației morale sunt multiple și se pot realiza la nivel formal, nonformal și informal. Chiar dacă toate formele de organizare şi desfăşurare a procesului instructiv-educativ din grădiniţă sunt strâns legate între ele şi concură spre finalităţile învăţământului preprimar, avem convingerea că jocul, sub toate formele sale, are cel mai mare răsunet în sufletul copilului.
În acest context, un loc important îl ocupă activităţile de “Educaţie pentru societate”, din Domeniul om și societate, ce vizează urmărirea obiectivelor cadru şi realizarea obiectivelor de referinţă pe grupe de vârstă, atât în cadrul unor activităţi special proiectate, cât şi în toate celelalte activităţi ale programului din grădiniţă. Misiunea educatoarei nu este una lesne de realizat: prin joc, formăm convingeri morale, care conduc la valorificarea sentimentelor morale. Astfel învățăm copilul, de la cele mai fragede vârste, să iubească binele, să fie interest să facă bine, să dorească să facă bine.
În cadrul organizat al grădiniţei, copilul trebuie format să-şi adapteze comportamentul la situaţii diferite; să conştientizeze consecinţele pozitive şi negative ale actelor sale de comportament asupra sa şi asupra celorlalţi; să manifeste încredere, sinceritate, curaj în raport cu sine şi cu ceilalţi; să aibă atitudini tolerante faţă de alţi copii aflaţi în dificultate.
Bibliografie:
1. Cristea S., Educația. Concept și analiză, Volumul 2, Didactica Publishing House, 2016, p. 24
2. Cristea S., Instruire/ Procesul de învățământ, Volumul 6, Didactica Publishing House, 2017, p. 18, 21- 22)
3. Cesare Beccaria, Dei delitti e delle pene, apud Iacobuță, 2005, p. 38
4. Durkheim E., De la Division du travail social, 1893, Boudon, et al., 1996
5. Cristea S., Cojocaru- Borozan M., Sadovei L., Papuc L., Teoria și praxiologia cercetării pedagogice, Editura Didactică și Pedagogică R.A., 2016, p. 98
6. Cristea S., Conținutul și formele generale ale educației, Volumul 4, Didactica Publishing House, 2017, p. 47, 48
7. Cuznețov L., Educație prin optim axiologic. Teorie și practică, Chișinău, 2010, p. 116- 118
8. Cristea S., Dicționar de termini pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 1998, p. 78, 79, 80)