Educația morală – garanția tuturor împlinirilor

Duminică-dimineața, 22 martie 2020, te trezești ancorat într-o lume a prezentului tehnologizat, a modernității, a adaptării. Care mai e astăzi realul scop al educației și, implicit, al școlii – ca instituție de învățământ – în această societate „atotștiutoare”, cea aflată la un click distanță de orice informație, de orice curiozitate, de orice interes?! Răspunsul e cât se poate de simplu și de evident – școala rămâne școală și dezideratul ei fundamental, idealul educațional a fost, este și va rămâne veșnic unul și doar unul –  „formarea și dezvoltarea personalității umane”. Altfel spus, se dorește atingerea unui singur scop – acela de a învăța, mai înainte de toate, să fii om.

Și când zic om, nu mă refer la ființa care se distanțează de celelalte viețuitoare prin puterea rațiunii. Când zic om mă refer la acel suflet care învață și acceptă să fie învățat să crească frumos, cinstit și liber. Să trăiască în armonie cu sine și cu cei din jur.

De aceea, educația nu este și nici nu se dorește a fi însușirea unei cunoașteri exhaustive, ci, mai degrabă, se dorește a fi o cunoaștere a omului. Tocmai în această direcție – cel puțin în ceea ce mă privește – cred că educația morală rămâne piatra de temelie a procesului didactic. Prin educație morală se înțelege acea ,,trecere de la stadiul heteronomiei morale, adică a urmăririi regulilor promulgate de alții, la stadiul autonomiei morale, la autoimpunerea unor reguli sau valori interioare”. Individul trebuie, așadar, să învețe să lucreze cu ceea ce i se oferă, să discearnă normele valorice care i se impun și, în definitiv, să fie capabil să-și formeze propriul set de reguli, propria conduită și conștiință morală. Cadrul didactic capătă în diada sistemului heteronomie-autonomie statutul de partener în educație, al celui care direcționează, orientează și îndrumă elevul în actul învățării, dar îi oferă, în egală măsură, libertatea de a-și alege singur calea de urmat. Elevul învață să-și impună singur principii, să lupte în virtutea binelui personal, căci, finalitatea heteronomiei morale este tocmai ,,libertatea, moralitatea ca responsabilitate individuală”.

Formarea comportamentului moral nu se-mplinește, însă, de la sine, ci într-o anumită perioadă de timp. Cultivarea și dezvoltarea acestor atitudini este un proces constant, asumat pe parcursul întregii existențe. Aceasta deoarece, fiecare vârstă își are propria capacitate de înțelegere și judecare a realității exterioare, ceea ce face ca fiecare vârstă să impună fie înlocuirea, fie adaptarea, fie stabilirea unor noi principii morale. Pentru a-și atinge obiectivul și a-și sprijini elevii, cadrul didactic poate acționa pe două căi: pe de o parte este vorba despre încurajarea atitudinilor pozitive, iar, pe de altă parte este vorba despre reducerea sau preîntâmpinarea celor negative. Tocmai de aceea, relațiile permisive cadru didactic-elevi, precum și credința în disponibilitățile etice ale elevilor rămân factori vitali pentru formarea conștiinței morale.

Cu toate acestea însă, în afara sistemului exterior impus, în afara influenței venite din partea școlii și, implicit, în afara sprijinului venit din partea cadrelor didactice, individul are nevoie de o atentă (auto)cunoaștere a sinelui. Acest proces, pe cât de simplu, pe atât de complex, vizează tocmai precondițiile pe și prin care se formează moralitatea. Se cuvine să menționăm aici următoarele:

  • sentimentul identității proprii și a conștiinței de sine (,,Cine sunt eu?”);
  • acceptarea de sine (,,Ce îmi place sau doresc cu adevărat?”);
  • conștiința necesității unor modele morale (,,Cum trebuie să mă comport?”/ ,,După ce să mă ghidez?”);
  • activarea la subiect a unei conștiințe mature (,,Care este cel mai bun lucru pentru mine?”);
  • valorizarea conduitelor și succesului (,,Cum am acționat?”).

Privită ca ,,știinţa binelui şi a regulilor acţiunii umane”, morala devine o axă direcțională pentru întreaga activitate didactică, care, deși nu-și verbalizează direct scopul, urmăreșe din umbră activitatea celui care educă și, deopotrivă, a celui educat. Tocmai de aceea instituția educativă se vrea a fi ,,centrată pe educat”, pe nevoile și așteptările lui. Se dorește valorizarea acțiunii necondiționate de recompense sau valori, valorizarea acelei acțiuni voluntare a elevilor pentru formarea atitudinii morale, căci, în definitiv, doar o societate educată moral este adevărata garanție a trăirii în echilibru și armonie.

BIBLIOGRAFIE:
1. Constantin Cucoș, ,,Pedagogie. Ediția a II-a revăzută și adăugită”, Iași, Editura Polirom, 2006.
2. Antonesei, Liviu, ,,O introducere în pedagogie. Dimensiunile axiologice şi transdisciplinare ale educaţiei”, Iaşi, Polirom, 2002.
3. William K, ,,Philisophy of education” The Macmillan Company, Toronto, 1965.

 

prof. Larisa Iosif

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/larisa.iosif

Articole asemănătoare