În România, confom Dicționarului Explicativ al Limbii Române, integrarea este definită ca „acțiunea de a include, îngloba, încorpora, armoniza într-un tot”. Integrarea, ca proces psihologic de cuprindere, asimilare, implicare a unui element (impuls, semnal, operație, informație), nu se poate realiza decât în corelare cu integrarea socială, care este un proces de încorporare, de asimilare a individului în unități și sisteme sociale (familie, grup, grupe, clase, școli, colective, societate). Integrarea este procesul de asimilare a elevului în cadrul învățământului de masă, proces prin care elevul se adaptează școlii în timp ce aceasta rămâne în cea mai mare parte neschimbată (Mykytyn, 2004).
Integrarea copiilor cu nevoi speciale urmăreşte includerea lor în învățământul de masă şi se referă la capacitatea unui grup, clasă, colectiv, şcoală de a primi noi membri care au nevoie de sprijin pentru adaptare, integrare, socializare. De obicei ei sunt mutați în clasele respective pentru a-şi petrece timpul în clase separate şi pentru a primi sprijinul necesar. Când această mutare a lor nu este acompaniată de o interacțiune crescută între copiii cu nevoi speciale şi ceilalţi copii, ea reprezintă doar un pas – integrarea fizică şi nu adevărata incluziune. Incluziunea implică modificări structurale şi funcționale de ambele părţi: atât pentru cel care urmează a fi integrat dar şi pentru cei care primesc/ includ în interiorul lor elemente noi.
Rolul esenţial în educaţia incluzivă îl deţine învăţătorul clasei, care devine principalul factor de acţiune şi de coordonare a realizării programului pedagogic individual pentru elevi. Acesta trebuie:
- să elaboreze un program pedagogic individualizat.
- să-şi îmbogăţească pregătirea cu elemente care să-i faciliteze includerea optimă în clasă a acestor elevi şi asigurarea de şanse egale pentru aceştia la instrucţie şi educaţie;
- să manifeste interes continuu pentru identificarea, evaluarea şi reprogramarea periodică a conţinuturilor învăţării pentru fiecare elev;
- să coopereze cu ceilalţi membri ai echipei educaţionale, dar şi cu familia elevului;
Şcoala are datoria de a asigura şanse egale tuturor elevilor. A asigura şanse egale elevilor înseamnă a asigura posibilităţi maxime de dezvoltare fiecăruia, în funcţie de aptitudinile şi interesele sale.
Educaţia incluzivă a devenit parte integrantă a educaţiei pentru toţi şi constituie răspunsul şcolii la nevoile ce decurg din diversitatea copiilor. Sunt aduşi elevii împreună într-o sală de clasă şi într-o comunitate, indiferent de punctele lor forte sau punctele slabe în orice domeniu, cautându-se maximizarea potenţialului tuturor.
Fiecare copil este unic, cu necesităţi diferite. Noi, adulţii, părinţi şi dascăli deopotrivă, încercăm să-i educăm, astfel încât să devină, la rândul lor, adulţi fericiţi, iubitori şi eficienţi. Însă există copii marginalizaţi, defavorizaţi şi/sau excluşi de la educaţie. Aceştia sunt cei pentru care educaţia incluzivă a devenit o şansă pentru o dezvoltare armonioasă.
În perioada 14 – 20 februarie 2022, 5 cadre didactice de la Școala Gimnazială „Aron-Vodă” au participat la cursul de formare profesională „Inclusive educațion for all”, organizat de partenerul Oloklirosi Single Member, la Heraklion, Grecia.
Tematica cursului a fost variată și interesantă. Au fost abordate teme de interes precum educația incluzivă, anticiparea problemelor de incluziune pentru ambii parteneri: elevi și profesori, rolul important al profesorului în educația incluzivă, recunoașterea diferențelor de discriminare și constatare-modalități de luptă împotriva lor: de la teorie la practica educațională – studiu de caz, dezvoltarea inteligenței emoționale la clasă, limbajul corpului și comunicarea nonverbală, managementul emoțiilor și tehnici de relaxare etc.
Teoria a fost îmbinată, în mod armonios, cu practica, cu învățarea unui număr foarte mare de exerciții experiențiale-jocuri. S-a pus accent pe artă ca instrument de învățare incluzivă. Învățarea artei și investigației: lucrul cu obiecte și tablouri. Scrierea creativă, poveștile, desenele și muzica au fost metode des folosite pentru însușirea cunoștințelor teoretice.
EXEMPLE DE JOCURI
1. Joc – Continuă desenul !
Este un joc care se poate juca în perechi sau în echipă. Un elev începe desenul, trage o linie pe hârtie, al doilea elev continuă desenul și tot așa până iese un element sau un peisaj etc.
2. Joc – Ștafetă desenată
• Se stabilește o temă – peisaj de primăvară
• Se împarte clasa în două echipe. Elevii din clasă stau în bănci. Primii elevi primesc câte o bucată de cretă. La semnal pornesc spre tablă și încep să deseneze până aud STOP DESEN! Cu creta în mâinî, elevii aleargă în banci se așază pe scaune și predau ștafeta (creta). Elevii următori pornesc spre tablă și continuă desenul până la comandă etc.
• Câștigă echipa cu desenul cel mai frumos!
3 Joc- Baba oarba și ghidul
• Se aleg doi elevi: un elev se leagă la ochi – BABA OARBA, iar al doilea este ghidul.
• Se construiește un traseu în sala de clasă cu mai multe obstacole. Elevul legat la ochi trebuie să parcurgă traseul ajutat de ghid.
• Exemplu: trei pași înainte, un pas lateral, doi pași la dreapta etc.
• Se penalizează cu un punct elevul care atinge un obstacol.
• Câștigă echipa fără penalizări sau cu cele mai puține penalizări.
Raporturile ce se stabilesc cu fiecare elev în parte sunt foarte importante. Elevul trebuie să simtă că este apreciat ca individ. Astfel, elevii vor participa la procesul de învățământ după posibilitățile fiecăruia, cadrele didactice trebuind să-și adapteze metodele pedagogice în consecință.
Copiii sunt o categorie socială care, în ciuda aparenţelor, nu au timp să aştepte: dacă sunt lăsaţi să crească fără ajutorul de care au nevoie, personalitatea viitorului adult are cu siguranţă de suferit.
Bibliografie
1. A. Ghergut, Sinteze de psihopedagogie speciala, Editura Polirom, 2005