Disgrafia este o dizabilitate de învățare care afectează abilitățile de scris, manifestată prin dificultăți de ortografie, scris ilizibil și probleme în ceea ce privește exprimarea scrisă. Deoarece scrisul necesită un set complex de abilități motorii și de procesare a informațiilor, această afecțiune necesită mai mult timp pentru a fi identificată. Simplul fapt că cineva are un scris urât nu înseamnă că acea persoană este disgrafică.
Totuși, deoarece scrisul este un proces de dezvoltare — copiii învață abilitățile motorii necesare pentru a scrie în timp ce învață abilitățile de gândire necesare pentru a comunica pe hârtie – dificultățile pot să se suprapună. Un copil poate fi diagnosticat ca având disgrafie abia pe parcursul clasei a III-a, după ce a învățat toate literele și a avut timp pentru exersarea și automatizarea acestora.
Un elev cu tulburări în exprimarea scrisă va beneficia de o serie de strategii de învățare specifice, precum și de activitate susținută suplimentară pentru a învăța abilitățile necesare scrisului.
Deși nu există încă foarte multe cercetări despre disgrafie, există câteva semne la care ar trebui să fim atenți și câteva abordări bazate pe dovezi care pot ajuta elevii cu această afecțiune a scrisului. Așadar, dacă un elev are dificultăți în a scrie, acest lucru poate fi un semn de disgrafie. Comparativ cu alte dizabilități de învățare, cum ar fi dislexia și ADHD, disgrafia nu este foarte bine înțeleasă, dar știm că pentru copiii care au disgrafia aceasta poate reprezenta un obstacol serios în calea succesului academic.
Această afecțiune poate fi caracterizată prin abilități de gândire bune, dar abilități de scris slabe. Iar semnele la care ar trebui să fie atenți adulții (părinți și cadre didactice) includ: dificultăți în a prinde un creion, scris lent și obositor, ortografie defectuoasă, dimensiuni și forme neregulate ale literelor, spațiere neregulată și un amestec de litere mari și mici, scris ilizibil, evitarea sarcinilor de scris sau desenat, oboseală rapidă în timpul scrisului, spunerea cuvintelor cu voce tare în timp ce sunt scrise, cuvinte neterminate sau omise în propoziții, dificultăți în organizarea gândurilor pe hârtie, dificultăți privind structura sintactică și gramatica și un decalaj mare între ideile scrise și înțelegerea demonstrată prin vorbire.
Elevii cu disgrafie pot suferi de o stimă de sine scăzută, niveluri ridicate de stres și inadaptare în cadrul unui grup. De aceea, este foarte important ca, odată identificată disgrafia, elevii să fie încurajați să lucreze la îmbunătățirea scrisului lor. În timpul orelor, le este permisă elevilor să folosească reportofoane, software de transcriere vocală sau tastaturi de calculator pentru a-și exprima gândurile. Este necesar ca să beneficieze de timp suplimentar pentru temele și testele scrise.
Ar trebui luată în considerare și atribuirea de alternative la scris, cum ar fi activitățile orale, și ajutarea elevilor să își exerseze abilitățile motorii, de exemplu, prin joaca cu plastilină sau trasarea literelor.
Iată câteva exemple de tehnici care pot ajuta la orele de limba și literatura română (și nu numai) un elev cu disgrafie să depășească unele dintre dificultățile cu exprimarea scrisă: utilizarea scrisului de tipar sau cursiv, exerciții de scriere/transcriere după model, oferirea de timp suplimentar pentru temele scrise, exerciții de scriere creativă, alternarea categoriile de teme scrise, corectarea textelor scrise de către elevi după o pauză (este mai ușor să observe greșelile după o întrerupere), crearea unei liste de verificare pentru editarea lucrării – ortografie, punctuație, așezare în pagină, gramatică, sintaxă, coerență etc., încurajarea utilizării unui corector ortografic – există corectoare ortografice vocale disponibile pentru lucrările scrise de mână, utilizarea unor metode alternative de evaluare a cunoștințelor, cum ar fi prezentări orale sau proiecte realizate cu ajutorul unor instrumente online, oferirea de feedback clar și constructiv asupra calității lucrărilor scrise, explicând atât punctele forte, cât și punctele slabe, comentând structura și informațiile incluse.
Jocurile de cuvinte și grupuri de litere reprezintă activități care ajută pe elevii dislexici să-și îmbunătățească abilitățile de citire și scriere prin jocuri interactive. Profesorul poate crea jocuri care implică grupuri de litere sau cuvinte, ajutându-i pe copii să recunoască și să asocieze corect sunetele și literele. De exemplu, se pot folosi flashcarduri cu litere sau cuvinte care sunt des întâlnite în textele studiate. Elevii pot fi încurajați să formeze cuvinte sau fraze corecte din literele date, ajutându-i astfel să se familiarizeze cu ortografia și structura frazelor.
Pentru îmbunătățirea competențelor de scriere și ortografie, se pot folosi dictări asistate de imagini sau flashcarduri. Profesorul poate prezenta un cuvânt sau o frază, iar elevul va trebui să-l scrie având la dispoziție imaginea asociată cu acel cuvânt. Acest ajutor vizual facilitează corelarea sunetelor cu formele grafice și îmbunătățește retenția.
Lectura dublată de suportul audio poate fi, de asemenea, foarte benefică, deoarece elevii vor putea asculta și urmări în același timp cuvintele scrise, facilitând înțelegerea și memorarea acestora. Este important ca ritmul să fie adaptat nevoilor fiecărui copil, iar la final să se discute împreună despre semnificația textului pentru a consolida învățarea. Aceste lecturi pot fi interactive, cu întrebări pe parcurs sau activități de rezolvat pentru a verifica înțelegerea.
Jocurile de rol sunt o metodă eficientă pentru a ajuta elevii dislexici să înțeleagă un text literar prin punerea în scenă a unor fragmente dintr-o operă. Elevii pot interpreta personaje dintr-un text studiat, iar acest lucru le va permite să se concentreze pe sensul operei și să dezvolte abilități de înțelegere și exprimare. În plus, activitatea ajută la îmbunătățirea abilităților de exprimare orală.
Pentru a fi diagnosticată tulburarea, este absolut necesară evaluarea psihomotricității, precum și istoricul nașterii și dezvoltării psihomotorii a copilului. Abilitatea de a scrie este o componentă fundamentală în procesul de învățare, de aceea este foarte important ca părinții și cadrele didactice să acorde o mare atenție acestui aspect încă din prima etapă a școlarizării. Printr-o evaluare neuropsihologică specifică, acest tip de afecțiune poate fi identificată la timp și poate fi remediată.
Bibliografie
Balaci, M., & Mariș, A. (coord.). Trăind împreună cu copii speciali!. Deva, 2020.
Băban, A. (coord.) (2011). Consiliere educationala. Ghid metodologic pentru orele de dirigentie și consiliere. Cluj-Napoca: Editura ASCR.
David, C., & Roșan, A. (2019). Intervenții psihopedagogice în tulburările specifice de învățare, Învățăm Fonologic-program structurat de antrenament al conștiinței fonologice bazat pe dovezi științifice. Iași: Editura Polirom.
Pagini web
www.aft.org/sites/default/files/graham.pdf
www.scritub.com/medicina/DEFICIENTA-MINTALA11334812.php