”Discovering Cultural Diversity with Pupils and Their Parents” – experiența mea Erasmus

Pentru cadre didactice şi elevi, proiectele şi  programele europene au devenit în ultimii ani o modalitate foarte interesantă şi utilă de a-şi dezvolta formarea continuă, într un cadru modern, inspirat din bunele practici ale altor ţări europene. Unul dintre cele mai importante programe care include parteneriate strategice la nivel european este Erasmus+ (2014-2020). El este implementat și gestionat de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANCDEFP), singura instituție din mediul educațional care a reușit să primească primul dintre cele trei niveluri ale Modelului de Excelență European (EFQM) – commited to excelence – angajament pentru excelență!

Școala Gimnazială Nr. 1 Voluntari a participat la Proiectul ”Erasmus+” KA2 – Educație școlară: ”Discovering cultural diversity with pupils and their parents”. Țara coordonatoare a fost Slovenia, iar țări partenere: Italia, Turcia și România.

Proiectul a urmărit următoarele obiective:

  • Descoperirea diversității culturale de către  elevi prin diferite metode și activități în diferite domenii (muzică, pictură, dans, bucătărie);
  • Încurajarea toleranței, acceptării reciproce și integrarea elevilor prin descoperirea diverselor culturi la nivelul școlii, a comunității locale, a societății;
  • Oferirea unei șanse elevilor și încurajarea lor pentru exprimarea identității culturale;
  • Îmbunătățirea cunoștințelor elevilor despre alte țări și spații culturale;
  • Deschidere către schimbările din societate (migranți, refugiați) și dezvoltarea unei atitudini pozitive față de acestea;
  • Dezvoltarea capacității organizaționale.

În cadrul activităților desfășurate în proiect elevii și-au dezvoltat și au împărtășit cunoștințele despre cultura, limba, tradițiile din țările partenere. Elevii, îndrumați de profesorii lor – membrii ai echipei de implementare, au realizat și au trimis elevilor din țările partenere felicitări de Crăciun sau Anul Nou, au învățat să danseze câte un dans tradițional din fiecare țară parteneră, au creat o expoziție de pictură internațională pe tema diversității culturale, au redactat o carte multilingvistică (pe suport de hârtie și electronic) care conține povești despre tradițiile din fiecare țară. Pentru a facilita colaborarea s-au folosit calculatoare, internetul, platforma proiectului, rețele de socializare, etc.

Pentru a dezvolta competențele de limbă, comunicarea s-a făcut în limba engleză, ca limbă de comunicare între cetățenii europeni. În toate școlile participante la proiect s-a pus accent pe introducerea și respectarea unor valori precum: toleranța, respectul, egalitatea, coeziunea socială, pentru a le permite elevilor să devină buni cetațeni europeni.

Împreună cu alți patru colegi,  am participat la mobilitatea din Italia, în cadrul căreia am vizitat Instituto Superiore ”Duca Abruzzi – Libero Grassi” din Palermo, Sicilia. Pe lângă spațiile foarte  generoase și numărul mic de elevi într-o clasă m-a impresionat utilizarea într-o foarte mare măsură a metodei proiectului ca metodă de învățare. Această metodă permite elevului să contribuie atât la construirea lecției, cât și la planificarea ei.

Metoda proiectului poate avea următorul curs:

  • Enunțarea problemei de rezolvat;
  • Propunerea unor posibile soluții;
  • Elaborarea  unui plan de rezolvare a problemei;
  • Simularea, testarea intelectuală sau experimentală a soluțiilor elaborate, verificarea înainte de implementarea planului;
  • Efectuarea planului de proiect elaborat ca soluție a problemei;
  • Implementarea și utilizarea rezultatelor.

Învățarea prin proiect oferă elevului posibilitatea de a se organiza independent și de a contribui activ la procesul de învățare. În cadrul metodei proiectului, profesorul joacă rolul de facilitator al învățării: el trebuie să fie mereu prezent în umbră, gata să-i direcționeze pe elevi în timpul proceselor de planificare și decizie în cadrul proiectului, să-i ajute să depăşească acele obstacole ce pot interveni pe parcurs, să asigure procesul de comunicare și acțiune în cadrul grupurilor de proiect. Prin folosirea acestei metode profesorul poate identifica şi evalua acele capacităţi superioare de gândire care sunt greu de obţinut prin metodele tradiţionale, cum ar fi: utilizarea unor metode ştiinţifice, găsirea unor soluţii de rezolvare originale, organizarea şi sintetizarea materialului, generalizarea problemei, aplicarea soluţiei la un câmp mai vast de experienţe şi prezentarea concluziilor.

Utilizarea metodei  proiectului nu este un câştig doar pentru profesor, ci şi pentru elev. Rezultatele şcolare la care ajunge un elev în urma realizării unui proiect sunt: cunoştinţe ce sunt dobândite prin efort propriu, deci sunt trainice, deprinderi şi priceperi de utilizare a unor tehnici de lucru şi instrumente, capacităţi intelectuale superioare (generalizare, analiză, sinteză, comparare), dar şi trăsături de personalitate, convingeri morale ce pot fi insuflate de însăşi tema de proiect.

Revenind la noi, este timpul să deschidem ochii şi să privim puţin în jurul nostru. Societatea s-a schimbat, se schimbă şi se va schimba, motiv pentru care este insuficient să-l informăm pe elev, ci trebuie să-i formăm acele capacităţi care să-i permită o mai bună adaptare la această societate schimbătoare. Această trecere de la informativ la formativ, nu presupune renunţarea definitivă la metodele tradiţionale, ci adăugarea unor metode alternative care să conducă elevul spre acţiune şi descoperire. Este bine ştiut că se reţine mult mai mult din ceea ce se obţine prin efort propriu de învăţare, decât din ceea ce este dat nemijlocit. Proiectul urmăreşte formarea la elev a unor capacităţi şi cunoştinţe superioare în concordanţă cu nevoile actuale ale societăţii. Un mare avantaj este adus și de munca orientată spre produs și activitatea practică care-i ajută pe elevi să se orienteze spre școli profesionale.

Impactul proiectului asupra școlii noastre a fost unul pozitiv deoarece rezultatele așteptate au fost atinse: prestigiul școlii la nivel de comunitate locală și inspectorat școlar a crescut, a sporit interesul cadrelor didactice de a participa și de a se implica în derularea proiectelor și parteneriatelor europene, actul educațional și-a sporit eficiența prin utilizarea tehnologiei digitale și experimentarea modelelor de bună practică din școlile partenere.

Elevii implicați în proiect au dobândit cunoștințe despre alte culturi și țări, și-au îmbunătățit competențele digitale și abilitățile de comunicare în limba engleză, și-au dezvoltat competențele sociale și abilitatea de a lucra în echipă precum și competențele de bază asigurându-și astfel succesul școlar, sporindu-și încrederea în sine și motivația de a învața.

 

prof. Elena Tomoiaga

Școala Gimnazială Nr. 1 Voluntari (Ilfov) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/elena.tomoiaga

Articole asemănătoare